Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 14 feb., 2022 in General, Jurnal | 2 comments

Unsprezece ani de blog

Cred că luna asta am căzut în butoiul cu nostalgie. După bilanțul celor 11 ani de Olanda, am făcut și bilanțul celor 11 ani de blogger-eală, pe Amsterdamian. Era, deci, absolut necesar să serbez și pe acest blog, printr-un articol plin de amintiri. Ambele bloguri împlinesc același număr de ani ca și viața mea în Olanda, pentru că le-am pornit pe amândouă după ce m-am mutat aici. A fost o reacție normală la noua viață, plină de descoperiri și de trăiri. Aveam nevoie de un loc unde să îmi înregistrez experiențele, să le împărtășesc cu alții.

De asemenea, a fost un lucru ce se cerea făcut de mult timp: trebuia să fac ceva cu pasiunea mea pentru scris și fotografie. Acum aveam în sfârșit timpul necesar să o fac, pentru că în primele luni de Olanda nu am avut un job, așa că au luat naștere cele două bloguri. Danarozmarin urma să fie locul unde o să scriu texte mai personale, iar Amsterdamian un blog de fotografie, unde să postez ceea ce fotografiam în plimbările mele prin oraș. De-a lungul anilor, ambele bloguri s-au dezvoltat și acum urmează amândouă cam aceeași direcție, dar Rozmarinul este în continuare mai personal (și, desigur, se adresează direct românilor).

Ziua iei

Când am lansat acest blog, cu emoție, din sufrageria primei casei în care am locuit în Amsterdam, l-am vrut un loc în care să povestesc despre noua mea viață, unde toți prietenii să poată citi. Toată lumea mă întreba cum e aici, și eu trebuia să povestesc aceleași lucruri de multe ori, așa că a părut o soluție bună. Am început cu povestea pisicii pe aeroportul fierbinte, unul dintre cele mai citite articole de pe acest blog. A fost aventura zborului meu către Olanda, cu o pisică anxioasă (draga de ea!).

Bine, că și eu eram la fel de anxioasă ca și ea, că nu era ușor să fac acel pas. Am continuat să povestesc cum era viața după serviciu, despre olandezi, așa cum îi vedeam eu la vremea respectivă, vremea de Olanda, cum am ajuns să am deficiență de vitamina D, activitățile mele creative, frustrările legate de viața de expat etc. Am scris, mai târziu, câteva articole despre cum să îți găsești de muncă în Olanda, sfaturi pentru învățat olandeza, și am făcut câteva interviuri cu români care locuiau în Olanda (unii dintre ei locuiesc acum în alte țări). Am cunoscut oameni și am intrat în comunitatea românească de aici, participând chiar și cu o expoziție de fotografie la Zilele Românești.

Ziua Iei Dam Square
Sub ciresi

Am scris și despre cultura românească în Olanda: teatru românesc și lansări de carte. Și am scris foarte mult despre vizitele mele în România, pentru că de fiecare dată am avut alte experiențe, m-au încercat alte sentimente. Am scris și despre pisoiul meu, Eric, sau despre vacanțele în care am fost, și un pic despre ce este de vizitat prin Olanda.

Am publicat și rețete vegetariene, cum ar fi mult iubitele și mâncatele: rulada ochi de elefant, burger de fasole sau vulcanul căpșunos.

Am scris mereu cu drag și din suflet aici. Nu am putut să dedic acestui blog atâta timp cât mi-aș fi dorit, pentru că a trebuit să aleg unde îmi distribui energia și timpul. Au fost câteva momente când m-am gândit să renunț la a scrie pe bloguri, fie de la oboseală, fie de la reacții din partea cititorilor (se mai întâmplă și d-astea). De multe ori am revenit pe blog după câte o pauză doar pentru că Mother îmi cerea articole noi. E un motiv bun, să scrii pentru mama, nu? Alteori am revenit pentru că pur și simplu simțeam nevoia. Aici e locul meu de destăinuiri și de relaxare.

bucurii de vara

Pe viitor, aș vrea să scriu mai mult, din motive egoiste: mă uit acum în arhivă cu plăcere, și pot să văd evoluția mea ca expat în această țară, să văd cum simțeam acum mai mult de o decadă (incredibil!) și să compar cu cea care sunt acum. Și, dacă articolele mele ajută și pe alții, m-aș bucura foarte tare.

Vreau să mulțumesc din suflet celor care își petrec o parte din timpul lor prețios citind acest blog! Și să sperăm că și la anul putem sărbători aniversarea blogului împreună! Dacă vreți să mă ajutați să cresc Danarozmarin, puteți să dați share articolelor mele sau să povestiți prietenilor despre acest blog.

Semnatura

2 Comments

  1. La multi multi ani frumosi pentru ambele bloguri! 🌹🌹🌹
    Eu te-am descoperit la postarea privind „deficienta de vitamina D”, apoi te-am citit constant.:)In urmatorul weekend am citit totul de la prima postare pana am ajuns la „zi”.:)
    Articolele tale m-au ajutat foarte mult cand am vizitat Amsterdam-ul. Am gasit toate informatiile necesare pentru vacanta respectiva.
    Imi place foarte mult cum scrii! Ma regasesc in multe subiecte pe care abordezi si intotdeauna am ceva nou de invatat. Iti multumesc mult! 🤗

    • Și eu îți mulțumesc pentru susținerea constantă și pentru cuvintele frumoase! Contează mult pentru mine să aud că te-au ajutat articolele mele și că le citești cu plăcere 🤗

Dă-i un răspuns lui Dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *