Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 19 Mar, 2013 in Jurnal | 4 comments

Imagine de expat

Nu prea mi-am pus cu adevărat problema cum percep prietenii și cunoștințele mele din România viața mea de aici, până de curând. Îmi amintesc care era imaginea mea despre românii plecați prin „străinătățuri„, imagine creată prin copilărie și confirmată de-a lungul timpului: era imaginea unei doamne de o vârstă care devenea incertă dar era clar mult mai mare decât ar fi vrut ea să arate; o cucoană împopoțonată, plină de bijuterii din aur și fardată excesiv. Care vorbea o română mai mult sau mai puțin stricată. Cu un soț care vorbea mult, tare și se dădea important. Imaginea asta mi-a rămas în minte de pe vremea când puțini români reușeau să plece din țară și să facă bani în străinatate. Lumea vorbea întotdeauna șușotind despre cum făceau ei de fapt banii ăia în străinatate. Mi-am amintit de toate astea de curând, când, în marea grădină numită Facebook (FB) am ajuns la anumiți oameni (nu-i căutați prin lista mea de prieteni că nu sunt acolo). Români veniți în Olanda de mai mulți ani. Doamne și domnișoare care arată și se poartă exact ca imaginea aceea din mintea mea. M-aș fi gândit că, de când eram eu copil, vremurile s-au mai schimbat, oamenii s-au mai schimbat, și românii trăitori peste hotare nu ar mai trebui să corespundă acelui stereotip. Acum, românul plecat prin țări străine poate arăta oricum, de la tinerei îmbrăcați șic/ciudat care studiază la universități de prestigiu, până la cei îmbrăcați în cel mai bun trening de designer. Dar se pare că și cuconetele din amintirile mele există în continuare. Genul de oameni care atunci când merg în România sau când își fac poze ca să le arate celor de „acasă” își pun cele mai bune haine din șifonier și toată trusa de farduri pe față. Și pe urmă se împiedică la aeroport în tocuri, curele și brățări când ajung la verificarea de securitate. E însă treaba lor cum se îmbracă și cum se poartă, nu despre ei vroiam să povestesc eu acum. Doar că m-au făcut să ma gândesc mai mult la felul în care mă percep ceilalți pe mine.

Reflexie

Să mă întreb cum îmi văd oamenii care faceau parte din fosta mea viață, de acolo, din România, viața mea de aici. Care este imaginea pe care o văd ei atunci când ne mai întâlnim, după luni de zile? Ce așteptări au de la mine? Simt ei vreo schimbare în felul în care vorbesc limba română? Prind din zbor expresiile englezești pe care le folosesc uneori traduse mot a mot? Cum percep ei schimbarea mea în modul de înțelegere a vieții din România? Pentru că de schimbat eu m-am schimbat, cu siguranță. Au trecut doi ani și ceva de când realitatea mea zilnică este cu totul alta; realitatea din țara lăsată în urmă o mai știu doar din ziare și din povestiri. Desigur, și din amintiri și din cele câteva vizite mult prea scurte. Încă mă mai întreabă lumea, când vorbim pe chat, dacă am văzut cutare emisiune sau dacă am auzit ultima melodie a vreunei formații românești. Nu realizează că nu mă mai uit la televiziunile românești. Și, deși nici când trăiam în țara natală nu mă uitam la emisiunile gen „Dansez pentru tine” și „Noră pentru mama” (tot Discovery mergea și atunci la mine în casă), tot mai prindeam din zbor câteva minute cât să știu despre ce e vorba în ele. Sunt acuzată acum de oarece înfumurare sau nepăsare pentru că nu urmăresc programe românești de aici, de la distanță. De parcă aș mai vrea să și plătesc ca să vizionez ProTV! Nici nu știu care mai e acum situația, dacă vreau să vizionez televiziuni românești, dar, anul trecut, de 1 Decembrie, când am vrut să văd festivitățile pe internet, mi-au cerut bani, pe care, evident, nu am chef să îi dau.

Un lucru auzit acum ceva timp de la un prieten, care povestea despre o cunoștință de-a lui plecată în Olanda, mi-a revenit în minte zilele trecute, pe când postam ceva pe FB și mă gândeam în ce limbă să scriu: prietenul meu se plângea că acea cunoștință a început să scrie numai în engleză pe FB și că acest lucru este enervant. Am constatat că și eu am trecut din ce în ce mai mult pe engleză. Ceea ce mie mi se pare normal, pentru că acum am în lista de prieteni mulți străini, care, evident, nu înțeleg română. Pe când prietenii mei români înțeleg cu siguranță engleza.

Uite așa o normalitate de-a mea este un lucru anormal și enervant pentru prietenii mei din țara natală. Iar ăsta a fost doar un mic exemplu; cine știe câte multe alte lucruri par la fel, văzute din perspectivă românească. Nu le știu câte or mai fi; probabil că unele o să le aflu, altele nu. Contează, nu contează — nu știu. Sunt doar curioasă. Degeaba încerc să îmi imaginez, că nu-mi iese. Poate îmi spune cineva, să-mi potolesc curiozitatea. Tot ce știu este că pentru aceia care sunt importanți pentru mine, eu și viața mea nouă nu suntem încă atât de schimbate încât să ajungem să fim ocolite.

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

4 Comments

  1. Cu ceva vreme in urma aveam niste dileme asemanatoare… Ma gandeam cum va fi cand ma voi revedea cu cineva drag, din trecut, dupa multi multi ani… Il iei pe omul ala in brate, il pupi, ii zambesti, razi ca nebunul? Dar, oare, te mai recunoaste? Te mai vede ca acum ţ ani?
    Acuma eu nu stiu ce fel de prieteni ai, daca se mira sau nu ca vorbesti limba lui şecspir sau daca cantaresc pe sub spranceana kilul ala in plus sau in minus… Pot sa-ti zic insa ca prietenii mei vechi vechi cunostinte au facut exact ce speri tu ca nu se va intampla: m-au ocolit. Si nici macar nu eram plecat din tara ca sa zici ca ii rodea invidia… Asta e. Probabil eu mi le cam merit… :))

    Acuma na, comentariul asta nu prea-si are logica pe-aici, ca n-a adus nici un raspuns cu el. Dar exista si asta ar trebui apreciat. E o varianta inocenta de a-mi cere scuze, ca ma simt si eu ca unul din aia care uita si ocolesc. Si nu sunt.

    • În primul rând, mă bucur să mai aud ceva de la tine, chiar dacă nu-i un răspuns la frământările mele 🙂
      Există întotdeauna posibilitatea ca lucrurile să se desfășoare așa cum ai pățit-o tu. Și oamenii nu o fac din răutate; în cele mai multe cazuri distanța aduce o separare. Uneori, în mod ciudat, aduce și apropiere. Rămâne de văzut ce va fi pe viitor, pentru mine. Iar tu, poate ar trebui să faci ceva să nu ți le mai meriți.

  2. Ramai tu insati si lasa-i sa traga concluziile pe care le vor. Cei care-ti sunt intr-adevar prieteni vor ramane cu siguranta si in viitor prietenii tai si iti vor intelege dilemele si dorintele tale de-a te integra intr-o societate care pe cat pare de libertina, are totusi restictiile ei in care, vrem nu vrem, trebuie sa ne incadram. Nici eu nu am programe de televiziune romana acasa si nu ma uit la filme sau emisiuni in limba romana. Singurul lucru pe care-l mai citesc din cand in cand pe Facebook sunt Stirile de Cluj, pentru ca sunt Clujeanca. Cat priveste reactiile pe Facebook in engleza, sunt mai mult decat normale in ziua de azi. De multe ori cand postez ceva interesant si doresc sa fie citit de cat mai multi prieteni sau cunostinte scriu in 3 limbi: romana, olandeza si engleza.In ce priveste „cuconetele” la care te refereai mai sus, sicer eu cred ca doar o anumita categorie de oameni pot pune pret pe ceva care are asa de putina importanta: moda de ultima ora, asa numita „bunastare occidentala” si bijuterii. Probabil ca uita, ca atunci cand iti va veni vremea sa pleci de pe lumea asta nu poti lua nimic (material) cu tine, ceea ce poti lua sunt doar aminti frumoase, imagini (chiar si doar de pe Discovery sau National Geografic,momente pe care le-ai vazut sau trait vreodata si multumirea sufleteasca a faptelor pe care le-ai lasat in urma. Cel putin eu am vazut multe in viata mea, am invatat multe si am tras niste concluzii, care m-au ajutat sa imi schimb viata. Ma reintorc cu drag de fiecare data in tara si-mi vizitez prietenii. Le respect opiniile si le respect trairile, desi uneori eu am alta opinie despre modul de a privi unele lucruri. As minti sa spun ca nu ma afecteaza uneori unele situatii sau discutii care se ivesc, insa traind intre „doua lumi”, care au culturi diferite, dupa ani de zile (13 pentru mine), continui sa incerci sa intelegi pe deplin si sa imbini ceea ce esti cu ceea ce doresti sa devii. Unii insa uita probabil de unde au plecat si se trensforma in „cuconetele” de care povesteai mai sus, fara sa realizeze ridicolul in care se implica. Calitatea omului „la prima vedere” o fi haina insa asteapta putin pana deschide gura si iti vei da seama cu cine stai de vorba.
    Iti doresc mult succes si o viata frumoasa.

    Carmen

    • Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, Carmen! Ai adunat ceva experiență în 13 ani de expat, mă gândesc 🙂 Și eu cred că prietenii adevărați vor rămâne alături chiar dacă ne bem cafeaua împreună doar pe Skype și ne vedem o dată pe an. Nu îmi fac griji pentru cei care mă văd altfel decât mi-aș dori, niciodată nu am făcut asta, doar că acum sunt între cele două lumi, cum spui tu, și îmi place să analizez ceea ce se întâmplă.
      Te mai aștept pe blog 😉

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *