Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 2 Noi, 2014 in General, Jurnal | 5 comments

Am votat

Când am auzit că în Olanda se poate vota doar în Haga, la ambasadă, m-am gândit un pic să nu mă duc. Pe urmă am hotărât că merită să-mi petrec duminica pe drum, ca să pot să-mi spun și eu părerea. Nu m-am așteptat, însă, să găsesc acolo o coadă de sute de oameni. Mă gândeam că ajung, votez, și plec și vizitez orașul. În schimb, am așteptat două ore în frig (vântul olandez s-a hotărât că e momentul să ne arate ce poate — dar măcar n-a plouat). Ne așteptau, cu brațele deschise, două amărâte de secții de votare, fiecare având câte trei cabine. Mergea destul de repede treaba, dar oamenii tot veneau, cu mic, cu mare, era plin de copii care se săturaseră și de joacă și vroiau acasă.

Eu am ajuns pe la 1 și era cât de cât mai liber, dar când am plecat de acolo coada ajungea deja la capătul străzii, și lumea tot curgea (cei veniți mai târziu au așteptat câte trei ore, poate și mai bine). Sper că au reușit să voteze cu toții – imaginați-vă cum e să vii din capătul celălalt al țării, să faci câteva ore pe drum, apoi să aștepți câteva ore în frig și să nici nu reușesti să votezi! Am văzut pe Fb că au fost asemenea cozi cam prin toate marile orașe europene, că au rămas fără formulare, că organizarea a fost varză. Ce să zic, probabil că au fost luați prin surprindere de numărul oamenilor veniți la vot, așa cum, în fiecare iarnă, zăpada îi ia pe nepregătite. Poate la turul doi vor fi mai organizați.

M-a bucurat mult să văd că lumea a făcut eforturi să ajungă la vot, să văd atâția oameni dornici să facă o schimbare, atâția oameni frumoși adunați la un loc, cu speranța că poate se vor întoarce într-o țară pe gustul lor, atunci când vor alege să se întoarcă. Aștept curioasă numărătoarea!

Câteva poze de când am ajuns eu:

vot in Haga

Vot

Și câteva de mai târziu, de la o prietenă care a ajuns pe la 16.00:

vot_olanda1

vot olanda2

Dacă aveți vești mai proaspete, sau alte poze, le aștept!

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

5 Comments

  1. Sunt convinsa ca nu au fost luati prin surprindere ci s-a vrut ca cei din strainatate sa NU voteze.
    Bravo!

    • 😀 Mda, sper că la turul doi o să meargă mai bine.

      • buna seara Dana,
        cum a mers la turul 2? La Bruxelles nu au imbunatatit nimic: acelasi numar de stampile, aceeasi proasta organizare (o singura toaleta mobila la peste 10 mii oameni, politia a venit de pe la ora 10 ca au reclamat oamenii etc). Oamenii au venit si mai abitir.

        • În turul 2 am avut parte de o super surpriză: au amenajat un cort în curtea ambasadei, ca să fim acoperiți de ploaie, au pus la dispoziția oamenilor ceai și cafea, declarațiile se completau încă de la intrare și erau verificate pe parcurs, au fost oameni care dirijau coada (era un nene care ne tot înghesuia, ca să încapă toți în cort, să nu stea lumea în ploaie :)). S-a suplimentat numărul de cabine. Totul părea așa civilizat și organizat de nu-mi venea să-mi cred ochilor! Merită felicitări personalul ambasadei (probabil că nu erau susținători Ponta :P)

          • wow. Chiar surprinzator (eu am fost invers surprinsa, acelasi numar de stampile, acelasi numar de personal, o singura toaleta publica la peste 10 mii de votanti, peste 20 mii de romani veniti; noroc ca politia s-a autosesizat si venit sa opreasca circulatia pentru ca consulul nu a cerut nimic) .

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *