Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 2 Aug, 2019 in General, Jurnal | 0 comments

Vacanță de vară cu supradoză de nostalgie

 

– Welcome home! zise însoțitoarea de zbor de la KLM după ce n-a anunțat că am aterizat cu bine la București.

– Bine ați venit acasă! zise nici măcar unul dintre angajații aeroportului Henri Coandă. Acolo trebuie să zici merci dacă ți se răspunde la bună ziua. Dar nu-i nimic, nu mă așteptam la primire cu pâine și sare, e vina celor de la KLM că ne-au înmuiat un pic la aterizare. N-am stat să analizez prea mult, am fost ocupată să traversez Bucureștiul cât mai repede și să pornesc spre casă, să înceapă cât mai repede prima mea vacanță de vară în România, după mulți ani. Am evitat să merg vara, nici nu știu exact de ce. Poate de frica celor 40 de grade, poate pentru că au fost alte vacanțe în plan. Acum am hotărât că e cazul, în sfârșit, să mă bucur de toate bunătățile verii direct la sursă. Am avut noroc cu vremea, au fost undeva între 25 și 30 de grade, deci perfect. 

Am ajuns acasă spre înserat. Pe drum am oprit mașina ca să mâncăm dude. Am văzut o vulpe din mașină. N-am văzut niciodată, în toți anii cât am locuit acolo, o vulpe. După agitația inițială, pupături, bagaje, căței etc, când am reușit să am primul moment de liniște, singură, în curte, m-a izbit: mirosul de vară din copilărie era acolo, învăluindu-mă fără restricții și exact așa cum mi-l aminteam. Cred că pentru câteva secunde am amețit de bucurie, inhalând aerul curat, îmbibat cu regina nopții, petunii, mere, pământ încins, și ascultând sunetele îndepărtate care se auzeau ca printr-un filtru. Am fost transportată în timp, ar fi putut fi oricare din serile de vară de pe vremuri, când, venită acasă după o zi întreagă petrecută pe malul lacului („la gârlă”), mă schimbam și mâncam, ca apoi să mă pregătesc să ies „la poartă”, la prieteni, pentru runda de seară. În toți anii ăștia petrecuți în Olanda, nostalgia după locurile natale a crescut din ce în ce mai mare (cei care sunt în aceeași situație știu ce spun). Amintirile mele sunt foarte senzoriale, încărcate cu zgomote, mirosuri și gusturi specifice. Am nostalgii nu doar după roșiile românești, ci după roșiile crescute la mine în sat. Nostalgii legate de mâncarea mamei, de mirosul specific al mentei care creștea în curtea vecinei, de aerul de seară, cântecul broaștelor și cerul înstelat. De multe ori, nostalgiile mele sunt confruntate cu realitatea și desființate, pătate de obiceiurile noi, de schimbările produse între timp. Ani de-a rândul am crezut că amintirea aerului de seară va rămâne doar o scenă romanțată în mintea mea, când, de fapt, tot ce trebuia să fac era doar să merg acolo vara. 

Regina noptii

A fost superb. Avem o grădină minunată, cu flori și legume. De când mă știu, curtea din fața casei a fost pentru flori (poate uneori mai scăpa câte o brazdă de ceapă sau salată), iar legumele în grădina separată de o poartă. În fiecare dimineață era un deliciu să ies în curte, să îmi fie un pic frig, să caut soarele cât îmi beam cafeaua și să mă joc cu cățelul Bobiță, proaspăt adoptat. Florile erau încă pline de rouă sau de picături de la ploaia de peste noapte, și se uscau pe îndelete în soarele care începea să prindă putere. Fluturii își începeau ziua grăbiți, la fel și vrăbiile cele gălăgioase. În mărul din fața casei și-a făcut cuib o pereche de guguștiuci. Nu se sperie de oameni, stau și se uită cu interes la noi și parcă ar vrea să ia parte la discuție. Timpul se scurge mai încet acolo, deși, dacă o întrebi pe Mother, n-o să fie de acord. Pentru mine, venită din altă lume, e cu totul alt ritm, mai lent, mai plin de înțelesuri. 

Seara mă așezam pe bancă și ascultam zgomotele oamenilor care se retrăgeau prin curți, ale copiilor care își luau la revedere după o zi de alergat, cântecul de noapte al insectelor și al broaștelor. Admiram apusul și mă minunam de cât de multe stele erau pe cer. Mă minunam și de cât de diferită și în același timp asemănătoare sunt cu acea Dana care făcea același lucru acum mulți ani.

Apus

Mi-am cules cu mâna mea legumele, m-am speriat de omizi, am examinat cum se coc roșiile de la o zi la alta, am mâncat mere verzi și corcodușe, prune și pepeni. Mother mi-a făcut toate felurile de mâncare la care pofteam, am mâncat ca un porcușor de guinea și m-am întors cu niște kilograme în plus, dar pe cuvânt că a meritat fiecare gram! Am fost și pe câmp, căci mi-era dor să văd câmpul, norii, grădinile și lanurile de trifoi. Mi-era dor de un câmp „dezorganizat”, unde iarba nu e tunsă la milimetru (cum zicea cineva), unde trifoiul e plin de fluturi și vezi doar o vacă adusă la pășune dimineața de un moșulică, eventual și vreo două capre. M-am întors cu o ciupitură care arăta îngrijorător, dar care s-a vindecat fără probleme. Și asta a meritat, pentru că m-am întors și cu amintirea zilelor când tataia accepta să ne ia la câmp, în căruță, pe mine și pe vărul meu. Era mijlocul nostru de transport preferat, și ne întorceam stând pe o grămadă de trifoi proaspăt, după ce ne alergasem și ne jucasem nici nu mai știu ce în timp ce el cosea iarba. 

Corcodușe

Nori

Un braț de mărar

N-a fost totul roz. M-au întristat și înfuriat multe dintre lucrurile pe care le-am văzut sau le-am auzit. Dar nici nostalgiile mele nu au la bază epoci în care totul a fost roz. Niciodată n-o să fie viața perfectă, nicăieri; contează doar ce ne rămâne întipărit în memorie, sau poate contează doar să rămână și ceva frumos, ca să avem din ce alege atunci când ne amintim. 

A fost o pauză binevenită, o detașare de viața de zi cu zi. Mersul în România, mai ales când merg la țară, e ca o călătorie într-un univers paralel. Acolo e locul unde reconsider totul, unde îmi reamintesc ce e important în viață, unde mă conectez la mine, cea adevărată, unde îmi amintesc visele importante și ce îmi doresc cu adevărat. Această vizită s-a potrivit perfect cu planul meu de 100 de zile de mindfulness. Nu există moment mai bun de meditat decât acela când stai în grădina cu flori, pe înserate, așteptând să se facă mâncarea pe care o adulmeci de la câțiva metri. Când e în sfârșit mai liniște, pentru că toți și toate se liniștesc după o zi de alergat.

Când ai lângă tine persoanele iubite, nu ai nimic de făcut, nicăieri de alergat și nu-ți trebuie nimic. 

Curtea

Floare de dovleac

Bobiță

Roșiile din grădină

Trandafiri

Mere verzi acrișoare

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *