Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 11 feb., 2022 in General, Jurnal | 5 comments

Olanda după unsprezece ani

Am văzut că zilele astea circulă multe texte despre oameni care au plecat din țară sau poveștile acestora. Cum li se pare pe unde au plecat, cum le place, ce i-a uimit. Olanda pare să fie pe val, un val probabil generat de mutarea în această țară a Prințesei Urbane. Eu citesc presa din România doar din an în Paște, dar îmi trimit prietenii și rudele textele astea. Sinceră să fiu, nici nu le mai citesc, doar mă uit așa prin ele, în diagonală. De fiecare dată aceleași povești: Olanda e verde, e curată, multe biciclete, tramvaiele vin la timp, olandezii sunt reci sau se îmbracă prost, mâncarea nu e bună. Sunt lucruri de care m-am minunat și eu la vremea mea, când m-am mutat aici, și despre care am tot scris pe bloguri. E distractiv uneori să citesc lucrurile astea, să îmi amintesc de mine, acum 11 ani. Acum toate au devenit obișnuință: vremea nu mi se mai pare chiar atât de nasoală, să merg cu bicicleta e indispensabil, chiar și pe ploaie, olandezii sunt cum sunt și nu mă mai miră nimic, umblu și eu nemachiată, ca femeile olandeze, cumpăr mobilă albă, sunt ”zgârcită”, ce să mai, probabil că m-am integrat.

Ziceam că nu mai fac bilanțuri, pentru că de acum mi se pare că doar mă repet. De câțiva ani nu mai am noutăți în ceea ce privește adaptarea în noua țară; doar pandemia a adus schimbări, în rest totul e cam la fel.

Cum e în Olanda după 11 ani, din perspectiva unui om care a ales să se mute aici, și nu a fost nevoit? Răspuns scurt: e bine. Sunt avantaje și dezavantaje, dar astea ar fi oriunde aș locui. Sentimentul că ești prins între două lumi este ceea ce diferențiază viața de expat de viața la tine în țară. Deși, la scală mai mică, aveam sentimentul ăsta și în România, pentru că m-am mutat din oraș în oraș și a trebuit să mă adaptez pe unde mă mutam. Nu era însă diferența culturală atât de mare ca aceea între două țări, mai ales țări atât de diferite ca România și Olanda.

Rosinanta

Ultimii doi ani au fost grei, din cauza pandemiei. Au fost grei pentru toată lumea, din diverse motive, dar la noi, ăștia care trăim prin alte țări, s-a adăugat faptul că nu puteam să mai mergem acasă. La acasă numărul unu, adică. Am fost blocați la acasă numărul doi, și am suferit din cauza asta. M-am gândit mult la mutarea înapoi în România în acești ani. Mi-a trecut, după ce am putut să vizitez iar patria mult iubită. Acum am revenit la visul meu de dinainte, acela de a avea libertatea (financiară, de timp etc) de a vizita România de câte ori vreau. Știu că nu toată lumea e așa, dar eu am o legătură strânsă cu familia. În acești doi ani am simțit că mă îndepărtez, aproape că nu mai fac parte din familie. Se întâmplă multe în doi ani, și când tu nu poți lua parte la nici unul din acele lucruri, nu ai cum să nu te simți așa. Acum, după ce am reușit să merg în vizită, mi-am mai revenit. Nu m-au uitat, mă recunosc și nepoții acum, nu mă reneagă pentru că am plecat. Nu sunt nici fericiți cu asta, dar o acceptă, spre deosebire de alte cazuri pe care le-am întâlnit.

Ziua iei

Apropos de renegare, fac o paranteză aici ca să spun că am fost șocată să văd reacțiile la plecarea Prințesei Urbane, în presa românească. Zicea și ea că s-a minunat de cât de multe reacții a avut parte. A fost incredibil să văd valul de comentarii negative la adresa acestei plecări. Toți prietenii mei din România mă anunțau că ”se mută prințesa în Olanda”, și nu înțelegeam de ce sunt toți la curent cu asta, până nu am văzut ce era în presă. Oameni care nu o cunosc personal și poate nici nu o citesc, s-au apucat să arunce cu ocări: că trădează țara, că își bagă picioarele (ca să nu folosesc cuvintele exacte ale persoanei respective) în cărțile pe care le-a scris și în munca depusă. Pe lângă faptul că ea nu le datorează nimic acelor oameni, nu văd de ce nu și-ar putea continua munca de aici, din Olanda. Cărțile se pot scrie de oriunde, nu o să uite limba română după ce trece granița. Oricum ar fi și orice ar alege ea să facă, m-am minunat de ura pe care a generat-o plecarea ei. Oamenii s-au simțit trădați, de parcă plecase cu bijuteriile lor. Așa reacții am văzut în unele familii, unde plecarea din țară a unui membru (pentru că așa a dorit, nu de nevoie) a fost întâmpinată cu „nu vreau să mai aud de tine”, „nu mai ești copilul meu”, și alte minuni din astea. Așa că eu mă bucur că nu am fost persoană publică la momentul plecării și că familia mea a acceptat cât de cât situația.

În afară de problema depărtării de familie, nu prea mai am puncte negative majore. Vremea e ploioasă și iernile sunt lungi și gri, dar m-am obișnuit. M-am dezvățat de soare și m-am învățat să fac baie în apa rece a mării Nordului.

Baloane de sapun

Îmi place foarte mult viața mea liniștită, faptul că nu mă înghesui la metrou și nu stau blocată în trafic. Înjur când merg cu bicla pe vânt și ploaie, dar prefer libertatea asta a transportului cu bicicleta. Am căzut de câteva ori, am avut vânătăi zdravene și o arcadă spartă, dar nu renunț la bicicletă. Îmi place mersul la piață sâmbăta – pe jos, de când locuiesc în Alkmaar, că e la doi pași de mine. Mă întorc mereu cu un braț de flori și cu pâine proaspătă. Viața e mai simplă și îmi place așa. Așa am ales-o să fie, pentru că poți trăi și Olanda la fel de agitat ca în România, dacă te străduiești.

M-am obișnuit să mă simt în siguranță, nu mai merg pe stradă noaptea cu frica de câini sau oameni. Și e o siguranță generală, care vine din faptul că în principiu, îți sunt respectate drepturile, dacă ai o problemă la serviciu se rezolvă cu asociații și avocați, ai la cine apela când ți se întâmplă o nedreptate. Sunt conștientă că am fost privilegiată în această privință, că unii români care au venit aici au avut probleme cu angajatori neserioși sau oameni care au încercat să profite de neștiința lor, de faptul că nu vorbeau olandeza sau engleza. Sunt destule situații, dar eu vorbesc aici de experiența mea.

Îmi place stilul de muncă și m-am învățat cu libertatea oferită: posibilitatea de a lucra normă redusă, faptul că îți iei concediu medical doar cu un telefon, fără a aduce adeverințe (când e vorba doar de câteva zile).

Sunt și situații în care sunt tratată altfel pentru că nu sunt olandeză. Mitocani sunt peste tot, în orice țară și la orice nivel. Mă enervez atunci, dar îmi amintesc apoi cum am fost tratată în România de multe ori, doar pentru că unii se simțeau superiori. Nu scapi de lucrurile negative din viață dacă te muți într-o țară mai dezvoltată.

Bergerbos 03

Un lucru major care s-a schimbat pentru că m-am mutat în Olanda este faptul că aici trăiesc mult mai conectată la natură, percep schimbările anotimpurilor în detaliu, sunt mai atentă la bunăstarea mea, fizică și mentală, și pun mai puțin accent pe acumularea de bunuri, pe câștigarea de averi. Bine, că nu am fost niciodată genul de om care își dorește să fie bogat și să aibă mașini și case scumpe, dar de când trăiesc în Olanda, m-am îndepărtat și mai mult de acel tip de persoană. Cât am locuit în București, am muncit foarte mult, așa cum a muncit toată lumea la corporație, de multe ori până târziu în noapte. Munca era tot ce știam. Nu m-am bucurat de oraș, nu m-am dus la muzee, am ajuns de câteva ori la teatru. Nu aveam când. În weekend dormeam ca să recuperez. A durat ceva să scap de această atitudine, de a trăi pentru muncă. Consider aceasta una dintre cele mai importante schimbări aduse de viața în Olanda.

Sub ciresi in Amsterdam

Nu neg că această schimbare ar fi putut avea loc și în România. Poate. Dacă aveam noroc. Astea sunt lucruri pe care trebuie să le alegem conștient, lucruri care vin din interiorul nostru, și nu țin neapărat de un loc anume. Sunt de părere că viața poate fi bună oriunde, dacă facem alegerile potrivite, dar în mod clar în unele locuri e mai ușor decât în altele. Nu încurajez plecarea din țară, nu sunt nici împotriva ei. Am răspuns multor emailuri de la oameni care îmi cereau sfaturi, cum să facă să se mute în Olanda, și în ultimii ani le-am tot spus să se gândească bine dacă e chiar nevoie de acea plecare. Pentru că adaptarea e grea și viața de expat vine cu probleme ei specifice. Dar gândesc așa acum, după experiența celor 11 ani, după ce am văzut mulți oameni întorcându-se în România. Până la urmă, fiecare se află într-o anumită fază a vieții și trebuie să treacă prin anumite experiențe ca să își găsească drumul, locul. Așa cum se pleacă, se poate veni și înapoi. Sau se poate merge în altă parte.

În această notă, cred că o să închei lunga mărturisire, și o să vă las să reveniți la ale voastre. M-aș bucura dacă mi-ați lăsa un comentariu despre experiențele voastre în țări străine, cei care le aveți.

Și dacă vreți să citiți mai multe povești ale oamenilor plecați din țară, recomand Teleleu, unde niște oameni extraordinari fac o muncă extraordinară.

Semnatura

5 Comments

  1. Eu sunt in Olanda de 14 ani. Cam dupa 10 ani am simtit ca e in final acasa pentru mine insami, nu legat de circumstantele care m-au adus aici. Desigur si eu duc lipsa familiei si a prietenilor din tara, dar tehnologia moderna ne permite sa tinem legatura. Si in timpul pandemiei s-a putut calatori, mai rar, dar nu imposibil. Mie imi place vremea de aici, viata mai linistita, lucurile mici cum ar fi ca la farmacie iei un bon si astepti linistit deoparte, nu trebuie sa stai la coada si sa te uiti vigilent sa nu se strecoare nimeni in fata. Imi place ca olandezii sunt mai directi, si nu vorbesc de a depasi limitele de bun simt, dar capacitatea de a zice nu multumesc unei invitatii fara griji. Am prieteni si romani si olandezi. Normal ca cei romani sunt speciali si imi place sa vorbesc limba romana cu ei, dar si prietenii olandezi imi sunt dragi si profit sa vorbesc cu ei limba tari mele adoptive. O sa mai zic ca eu nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara. Dar uneori viata ne duce pe drumuri neplanificate. Si drumul meu olandez a fost frumos, cu toate provocarile aduse de adaptarea la o cultura noua.

    • Dragă Laura, merci că ai împărtășit din experiența ta! Așa este, viața ne duce uneori pe unde nici nu visam 🙂 Mă bucur să aud că te simți acasă!

  2. Iti urez si aici multi multi ani fericiti in Olanda!🌷🌷🌷
    Sa va fie bine in continuare (aici il includ si pe „rasfatatul” de Eric), sa aveti clipe minunate impreuna, sa te bucuri si mai mult de natura cat si de vacante frumoase! 🤗

  3. Interesanta perspectiva. Si eu sunt in Olanda de 11 ani, si ma regasesc in unele din experientele descrise de tine. Cred insa ca exista o mare diferenta in ceea ce priveste „tratamentul”, in functie de sex: olandezii tind sa fie mult mai toleranti(a se citi vor sa fie perceputi ca fiind progesivi) cu femeile decat cu barbatii.

    Iata pe scurt perspectiva unui roman(acum olandez), dupa 11 ani in Olanda:
    – vremea: nu a inceput sa ma deranjeze decat recent in ultimii 4 ani, cand in fiecare an avem valul de caldura tot mai intens si lung, precedat de un val de alergie intensa in primavara.
    – integrarea: am renuntat la aceasta idee nefasta, desi in primii ani „am facut pe dracul in patru”, ca sa fiu acceptat, acum stiu ca nu se va intampla ever. Olandezii sunt extrem de rasisti dar intr-un mod mult mai subtil, nu vor sa fie descoperiti, si intotdeauna „flegma” va fi cu zambetul pe buze – „Ahhh Romania? Mafia si multi tigani”; „Ahh Romania? Avem multe romance in cartierul rosu..” si as putea continua. So that’s that for gaastvrijheid olandeza:)). Recent am dobandit cetatenia olandeza, deci sunt oficial one of them, dar sincer nu ma simt olandez, si mult mai important nu sunt acceptat ca atare – mai mult reactia pe care o obtin in general e „Unul care ne-a scapat printre degete”.
    – natura: cam lasa de dorit ca suprafata. Atat in Alkmaar cat si in alte zone metropolitane (cu exceptia Texel maybe), aud intotdeauna zgomotul masinilor indiferent cat de mult te aventurezi in padure… In rest imi place cum este organizat totul, sa poti vizita orice park, orice rezervatie naturala. Nu ma atrage in aceeasi masura litoralul olandez, cred ca in principal pentru ca imi place sa innot si aici e intotdeauna mai dificil datorita curentilor si calitatii apei.
    – „bucataria” olandeza: chiar am devenit dependent de bitterballen, bineinteles sunt locuri si locuri unde e de preferat sa le incerci, si bineinteles atotprezentul harring. Inca nu inteleg botterham-ul si consider ca ar trebui sa fie illegal :))
    – olandezii & olandezele: vezi punctul referitor la integrare, in mare superficiali,ignoranti in sensul ca nu au foarte multe cunostinte despre ce exista dincolo de Austria de exemplu, si in multe cazuri nici istoria proprie nu o cunosc si evident rasisti (comportamentul lor difera diametral daca esti din Romania sau Franta sau Germania).
    In relatiile oficiale, incearca sa prezinte o fata prietenoasa si sa fie receptivi, dar oriunde altundeva esti imediat clasificat – de unde vii? -> Romania -> Duidelijk…
    Am un singur prieten olandez cu care pot vorbi mai deschis cat de cat si pe care ma pot baza, dar in rest nici macar nu am incercat bazandu-ma pe experienta personala de pana acum (cine se arde cu ciorba sufla si-n iaurt).
    – alti romani: din nefericire multe similaritati cu Romania. Dupa o scurta interogare: Ai casa? Ai masina? Unde lucrezi? Cati bani faci? afli daca esti interesant au ba:)) Ce m-a frapat insa la multi romani este ca refuza sa discute despre experientele lor negative in Olanda, sau despre cum au fost tratati – let’s stay positive and pretend it never happened.

    Scuze pentru comment-ul mai elaborat, dar am incercat pe cat posibil sa abordez intreaga complexitate a experientei olandeze.

    • Merci pentru comentariul lung, e interesant să aflăm și alte perspective 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Nouă ani de Olanda și o schimbare | Dana rozMarin - […] curând, în decembrie, se fac nouă ani de când trăiesc în Olanda. Nu prea îmi vine a crede, și…
  2. Nouă ani de Olanda și o schimbare | Dana rozMarin - […] curând, în decembrie, se fac nouă ani de când trăiesc în Olanda. Nu prea îmi vine a crede, și…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.