Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 27 feb., 2021 in General, Jurnal | 2 comments

Zece ani de Olanda

Incredibil, dar adevărat, am reușit să ajung și la acest număr rotund de ani petrecuți în Olanda. M-am uitat în urmă, pe blog, să găsesc bilanțurile, și se pare că nu am făcut decât la doi, trei și nouă ani. M-am gândit că poate ar trebui să sar peste bilanțul de zece, având în vedere că ultimul an a fost atât de neobișnuit și ne-a scos din normal. Dar nu, tocmai asta îl face să fie un an ce trebuie marcat pentru posteritate.

După cum era de așteptat, e amuzant să citesc ce scriam acum opt ani referitor la viața în Olanda. Pe vremea aia eram sigură că vreau să rămân în Olanda și că nu vreau să mă mut din Amsterdam. Între timp, sentimentele s-au tot schimbat și am ajuns la concluzia că nu există o concluzie finală, există doar azi și mâine. Uneori visez că mă întorc în România, alteori visez că mă mut în Norvegia, după care îmi dau seama că nu mai am vlagă să o iau de la capăt în alt loc și că mi-ar lipsi prea tare Olanda. Și mutatul înapoi în România ar însemna tot luat de la capăt viața, da. Am stat prea mult departe de realitatea de acolo, am văzut doar frânturi, nu mai înțeleg unele glume pentru că nu știu la ce persoană sau situație fac referință; am participat doar virtual la viețile prietenilor. Ar fi mai simplu decât în Norvegia, desigur, dar nu ar fi floare la ureche.

Între timp m-am mutat din Amsterdam și sunt fericită în orășelul cochet în care locuiesc. Din când în când duc dorul Amsterdam-ului, pentru că nici un alt loc din Olanda nu se compară cu acest oraș. Din păcate pandemia nu m-a lăsat să circul atât cât mi-aș fi dorit, și n-am putut fi în Amsterdam prea des, e normal să mă mai ia dorul.

Cum mă simt după acești zece ani? M-am obișnuit cu locurile și oamenii, nu mă mai minunez de una, alta. Chiar citeam de curând un blog al cuiva care doar ce s-a mutat în Olanda, și retrăiam amuzată anumite șocuri culturale, anumite surprize. Îmi pare rău că nu am scris mai mult despre experiențele mele în primii ani, atunci când totul era nou și multe lucruri păreau ciudate. Acum am ajuns să fac multe din acele lucruri de care mă minunam la începuturi, m-am „olandizat”. Cu toate astea, limba nu o vorbesc bine nici în ziua de azi, și nici chef nu am avut să o învăț, să o perfecționez. Poate mă apuc anul acesta.

Baloane de sapun
by @amsterdamming

În continuare mă simt privilegiată să locuiesc în această țară și mi se par frumoase locurile. Îmi place că sunt aproape de natură, că ajung la mare, pe dune sau în pădure cât ai zice „hop!”, îmi place să merg cu bicicleta și am uitat cu totul să conduc mașina. M-am obișnuit să mă simt în siguranță, să nu fiu pipăită în tramvaie, să nu îmi fie frică să merg singură în orașe și pe coclauri. Să nu mă fluiere nimeni când ies din casă în pantaloni scurți, să nu aud comentarii scârboase. De curând a fost un caz mediatizat în Alkmaar, orașul în care locuiesc acum, cu un nene care mergea pe stradă pe bicicletă și pipăia la nimereală femei. A fost căutat de poliție, nu știu dacă l-au și prins, dar m-a amuzat și mi-a și plăcut seriozitatea cu care a fost tratată crima. Când mă gândesc la toți pipăitorii din România, de toate vârstele, cred că poliția ar trebui să înființeze o nouă ramură care să se ocupe de asta, la cât ar fi de muncă.

M-am obișnuit cu vremea de Olanda, am făcut cât de cât pace cu iernile întunecate. Clima Olandei a fost un mare obstacol pentru mine în adaptarea la această țară. Între timp, m-am transformat din persoana care se delecta cu soarele într-o zi toridă de vară, la 40 grade C, în persoana care are reacție alergică la căldură. Când temperatura depășește 25 de grade, mi se umflă fața, mâinile și picioarele. Îmi place soarele în continuare, doar atunci când nu mă toropește. Îmi plac și zilele ploioase, foarte mult. Sunt cel mai fericit om când după o săptămână de soare văd nori la orizont. Când bate vânticelul rece și îmi răcorește pielea supărată de la atâta căldură umedă. Dacă mi-ar fi spus cineva asta acum zece ani, aș fi zis că e nebun.

Altceva nu mai îmi vine în minte pentru acest bilanț. Realizez doar cât de multe lucruri se schimbă în zece ani și, în același timp, cât de multe rămân la fel. Poate că următorul bilanț va fi la 15 ani, că nu știu dacă voi mai simți nevoia să scriu la 11 sau la 12. Cine știe. Doar timpul ăsta care trece prea repede o să ne spună.

2 Comments

  1. Tocmai ce ti am citit blogul cu „2 ani in Olanda”, am mers in comentarii si am vazut ca erau din 2013 si eram asa curioasa sa vad daca ai ramas acolo. Wow, sunt atat de fericita pentru tine! Ba bucur mult ca ai scapat de aici, si eu vreau sa plec dar vreau sa mi strang cativa bani pentru asta =]]. O viata superba iti doresc!

    • Merci, Vivi! Însă nu privesc mutarea mea în Olanda la modul că „am scăpat din România”. Nu am ținut neapărat să mă mut, așa au fost circumstanțele, și mă mai gândesc uneori să mă întorc. Cred că viața poate fi frumoasă și în România; la fel, poate fi tristă în Olanda. Locul nu îți garantează fericirea 🙂 Dar dacă tu visezi la plecare, eu îți doresc succes și noroc!

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *