Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 15 Dec, 2012 in Jurnal | 22 comments

Doi ani de Olanda

A sosit vremea bilanțului. Număr luna aceasta doi ani de viață în Olanda. Nu știu dacă vouă vă plac bilanțurile, dar mie a început să îmi facă plăcere să stau cuminte și să analizez ce și cum a fost și să am concluziile scrise undeva, ca să mă pot uita la ele și mai târziu. Cred că e semn de înaintare în vârstă. Sau un semn că am blog și am unde să scriu. Oricum ar fi, acum simt nevoia să fac un scurt bilanț al celor doi ani petrecuți în calitate de expat. Au trecut repede, așa cum trece vremea acum, și parcă n-am apucat să fac tot ce vroiam. Cred că știți foarte bine sentimentul. Unul dintre regrete e acela că n-am scris mai mult și mai des pe blog, pentru a avea ilustrată mai bine evoluția trăirilor care m-au încercat de-a lungul timpului petrecut aici. Ar fi fost frumos.

În acest timp Amsterdamul a devenit „acasă” pentru mine, am început să învăț limba olandeză, am aflat mai multe despre oamenii și locurile de aici, am serbat alături de ei ziua reginei, m-am călit considerabil (am ajuns să mă vait uneori că e prea cald în casă) și orice urmă de bronz de la costumul de baie a dispărut de pe corpul meu pentru prima dată de când mă știu. M-am obișnuit să trăiesc într-un loc în care oamenii vorbesc în jurul meu într-o limbă (foarte) străină și unde am nevoie de translator pentru a înțelege ce scrie pe facturi și în multele scrisori pe care le primesc de la statul olandez. Acum mi se pare ciudat când merg în România și înțeleg tot ce vorbesc oamenii în jurul meu; îmi tot vine să mă întorc să mă uit după ei, așa cum fac aici când aud vorbindu-se română.

Am învățat și mi-am însușit obiceiuri noi, am renunțat la unele vechi, lucrurile obișnuite de zi cu zi sunt altele acum. S-a schimbat viața mea mult de tot. Eu m-am schimbat mult. E normal, nici nu mă așteptam să se întâmple altfel, dar e ciudat când o constat. În al doilea an al noii vieți olandeze am început să înțeleg de ce majoritatea românilor care trăiesc în alte țări au acea nostalgie după tot ce înseamnă românesc, deși ei nu s-ar mai întoarce să locuiască în România. Lucrurile familiare, acelea pe care le știi de când erai copil, îți lipsesc. Și apare atunci un fenomen ciudat: ajungi să duci dorul locurilor și lucrurilor care încă mai sunt sălbatice în România, chiar dacă nu îți petreceai tu prea mult timp pe acolo, ajungi să îți fie dor de tocana pe care o făcea străbunica pe plita cu lemne, pe care n-ai mai mâncat-o de când aveai șase ani, de colindele de Crăciun, pe care nu le prea agreai când locuiai în București, și de pernițele Viva cu ciocolată și alune (deși, înainte să pleci din țară, nu mai cumpărasei de cinci ani așa ceva). Tot ce-ai lăsat în urmă pare mai frumos în amintire. Pentru că așa suntem noi, oamenii; unii dintre noi, cel puțin. E mai bine așa, e mai bine să-ți fie dor, decât lehamite. Nu am uitat toate lucrurile neplăcute de care aveam parte în România, dar nici pe cele frumoase. Cred că e imposibil să nu simți nostalgie după vechea ta viață.

Încă mă mai întreabă lumea, uneori surprinsă numai la gândul că există posibilitatea ca răspunsul meu să fie „da”, dacă m-am hotărât să rămân definitiv în Olanda. Da, m-am hotărât de mult să fac asta. Numai că „definitiv” sună ireal și ciudat. Nu există prea multe lucruri definitive. Nu se știe niciodată ce fel se schimbă viața: poate mâine o să vreau să mă mut în Anglia. Sau, poate, după zece ani de frig olandez, o să vreau în sudul Franței, la soare și la mâncare bună. Îmi place țara asta, cu toate lucrurile ei frumoase și cu cele mai puțin frumoase. Dar oamenii se schimbă, dorul de soare crește, criza economică s-o sfârși în cele din urmă. Iar atunci vom mai vedea ce ne mai dorim. Până una-alta, viața mea continuă în Amsterdam (nu, nu vreau să mă mut într-un oraș mai mic, oricât de idilic ar arăta el). M-am obișnuit să trăiesc, să mănânc, să lucrez și să petrec înconjurată de oameni străini. Care, încet, încet, nu mai par așa străini. La un moment dat devenise foarte obositor pentru mine, dar acum e ceva normal. La fel cum e normal să mi se învârtă gândurile în cap în română amestecată cu engleză, franceză, italiană și puțină olandeză. Nu mă deranjează.

În plus, să trăiești într-o țară civilizată și bogată, ca Olanda, să nu mai vezi zilnic atâta sărăcie și atâtea probleme în jur, te ajută să-ți menții echilibrul psihic. Cel puțin pe mine mă ajută. Mă ajută să văd oameni relaxați pe stradă, care cântă mergând pe bicicletă, în locul celor încruntați și nervoși.

Îmi place că trăiesc într-un loc cu aer curat, unde pot să folosesc bicicleta ca mijloc de transport, îmi place că îmi pot manifesta fără mare efort pasiuni cum ar fi grădinăritul, dată fiind obsesia întregii nații pentru plante; că, deși nu găsesc nicăieri borș, e plin de piețe, de multe ori bio, și de magazine de delicatese din toată lumea. Îmi place că în tramvai mă salută conductorul în loc să mă pipăie vreun aurolac și că, în loc de câini maidanezi, întâlnesc pe stradă pisici care au ieșit la plimbare. Îmi place orașul ăsta la nebunie. Pe vremuri, când eram studentă în Sibiu, iubeam orașul așa de tare că atunci când mă întorceam din vacanță și se apropia trenul la câțiva kilometri de Sibiu, începeam să am fluturi în stomac, de parcă urma să mă întâlnesc cu vreun iubit. Acum, când am lăsat în urmă Sibiul meul iubit, Amsterdamul i-a luat locul. Doar că acum încep fluturii când începe aterizarea, nu când fluieră locomotiva. Sunt bucuroasă că în loc de folderul plin cu poze din Olanda pe care le colecționam de pe net (peisaje cu morile de vânt iarna, vara, primăvara, cu văcuțele olandeze la păscut, cu canale mari și mici și străzi înguste din sătuce de poveste) am acum multe foldere pline cu pozele făcute de mine, și numărul lor crește considerabil. Mă întreb uneori dacă o să mă satur vreodată de peisajele olandeze, mai ales că nu oferă o așa mare varietate 🙂

Câmp

Olandezii, subiect foarte dezbătut în toate cercurile expaților, îmi sunt uneori foarte simpatici, mai ales prin spiritul lor vioi și optimist, ca și bucuria sinceră manifestată când sărbătoresc orice au de sărbătorit, alteori îmi sunt tare antipatici, chiar din aceleași motive, sau din cauza țăcănelilor specifice poporului olandez (cum ar fi nevoia de temperaturi scăzute în toate spațiile, publice sau private). Am întâlnit tot felul de specimene, unele foarte simpatice și altele așa de enervante încât mă gândesc că dacă era așa toată populația, plecam de mult de aici. Noroc că orașul ăsta e plin de oameni din toate colțurile lumii, ai de unde alege: vezi aici cum se manifestă diversele trăsături umane în toate variantele etnice posibile. De socializat, socializez în principal cu expați. Avem și olandezi în cercurile de prieteni, dar sunt minoritari. Pentru mine, e de înțeles: ei au familia aici, au prietenii lor vechi de ani de zile, nu sunt neapărat în căutare de alți prieteni. Noi, ăștia care ne reconstruim viața, suntem în permanentă căutare, căci avem nevoie de oameni ca să populăm această nouă viață. Avem nevoie de oameni, de locuri, trebuie să ne găsim parcul preferat, restaurantul „nostru”, banca noastră din parc. Și cred că eu sunt în direcția potrivită. După doi ani viața mea aici s-a conturat frumos și sper s-o țină tot așa.

Mai vorbim la anul, când o să fac bilanțul de trei ani!

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

22 Comments

  1. Vreau sa-ti multumesc!Sunt tot o …Dana si locuiesc de patru ani in Olanda.Parca mi-ai citit gandurile…Aceleasi sentimente fata de Olanda si fata de Romania… ai descris ce simt eu…Eu nu stiu sa scriu asa frumos ca tine!Iti multumesc si iti doresc un an bun,cu sanatate si vise implinite!

    • Mersi și eu! Mă bucură faptul că îți face plăcere să citești ce-am scris eu pe aici și că te regăsești în povești; te mai aștept 🙂
      Și tu să ai un an nou cât mai frumos, așa cum îl visezi!

  2. La multi ani in Olanda si la multe alte vise implinite. Nici sudul Frantei nu suna prea rau si admir perseverenta ta, abordarea pozitiva si senzatia asta placuta care se desprinde din text ca lumea ne apartine – in ciuda greutatilor, a dorului si a stereotipurilor.

    In 2013 te rog sa scrii mai des 😉

    • Mulțam! Promit că o să scriu mai des de acum încolo. E o activitate așa de placută…:)

  3. Salut,
    excelent bilant, eu sunt aici de 2.5 ani, si intr-adevar as avea un bilant similar. Chestia de baza uniform intalnita printre expati: schimbare constanta 🙂

    Mult noroc in continuare, si ca urare – sper sa putem spune si dupa mai multi ani ca ne place la fel ca in prima zi, oriunde am fi 🙂

    • Multumesc de urare! Și eu sper să fie așa 🙂

  4. Draga mea, ma bucur ca esti bine in Olanda. Am citit cu mare interes si bucurie tot ce ai scris in acest jurnal. Iti doresc mult succes in ceea ce faci si multa fericire in acest loc minunat. Numai bine! Cu drag astept sa ne (re)vedem! Leni .

    Multumesc pentru faptul ca mi-ai acceptat prietenia pe facebook.

    • Mersic! Sper ca și tu să fii fericită și mă bucur că ne-am „găsit” pe FB!

  5. Buna, ti-am citit cu mult interes articolele, cu atat mai mult cu cat intentionez sa ma duc in Olanda, in calitate de masterand, alaturi de sotul meu. Am fost deja acceptata la doua universitati, urmeaza doar sa trimit actele legalizate. Toata lumea din jur ma descurajeaza spunandu-mi ca va fi greu, ca nu voi reusi sa imi gasesc un job…imi doresc din tot sufletul sa merg acolo, sa scap de monotonia de aici, sa fiu macar putin apreciata pt studiile mele de pana acum, nu stiu de ce traiesc cu ideea ca acolo un om care se straduieste este mai apreciat decat in Romania…articolele tale m-au incurajat putin insa m-a descurajat faptul ca nu prea suntem acceptati acolo 🙁 cred ca e neplacut sa stii ca mereu cineva se uita urat la tine sau te vrea afara din tara lui. Totusi, faptul ca voi fi masterand imi va aduce anumite beneficii?

    • Felicitări pentru admiterea la cele două universități! Nu cred că e cazul să fii descurajată, din contră; mulți dintre românii pe care îi știu aici au venit inițial pentru studii și n-au mai plecat. Și toți au joburi bune și sunt apreciați pentru ceea ce știu. Referitor la acceptare, tu o să fii într-un mediu internațional presupun, la universitate, și o să ai de unde alege prieteni, cel puțin la început; sunt și destui olandezi prietenoși și drăguți, depinde doar peste ce fel de oameni dai, ca să te simți acceptată sau nu. Succes!

  6. Buna,
    Ma bucur mult sa intalnesc, virtual, oameni atat de profunzi precum esti tu. Pentru mine, Amsterdam, inseamna foarte mult, de aproape 8 luni. Baiatul meu este student in anul I la Hotelschool the Hague si dorul de el ma seaca, clipa de clipa. Stiu ca e greu, foarte greu, departe de Romania si de oamneii dragi, cu sistemul olandez total diferit de al nostru si sunt zile cand il simt trist si deprimat. Poate, daca e posibil si nu ti se pare deplasat, te-as ruga sa-mi dai adresa de mail pentru a vorbi mai in detaliu. Noi suntem din Rm. Valcea. Multumesc mult si iti doresc tot binele din lume si multa, multa liniste, oriunde te-ai afla!
    Cu drag,
    Ionela

    • Mulțumesc, Ionela! Departe de România nu e greu, e greu doar că e departe de oamenii dragi. Dar te obișnuiești, cu timpul, cu orice. Iar dacă nu te obișnuiești, poți oricând să pleci înapoi sau în altă parte.
      Poți să îmi dai mail oricând, nu mi se pare deplasat; intră pe blog, la secțiunea contact și trimiți mail de acolo 😉

  7. Scrii foarte frumos, Dana!… Aproape ca m-am simtit eu emotionata de departare, desi stau bine mersi in fotoliul din Bucuresti!

    • Mulțumesc! Și bine ai venit pe aici!

  8. Cautand „tornada din olanda” am data de o alta frumoasa descriere,bineinteles ca am facut iar lectura!de tornada anuntata la noi la antena 1,nimic.Oare la noi stirile ajung mereu dupa 2 zile?

    • Nici aici nu a fost o știre prea mediatizată. Multă lume n-a auzit ca au fost tornade 🙂 Așa că nu e clar dacă va ajunge în România, nici măcar după două zile!

  9. In 6 luni urmeaza sa ma mut si eu in Olanda, imi place mult cum scri,ma declar fana a blogului tau

    • Succes la mutare! mersi:)

  10. Foarte frumos… În Olanda și eu de aproape 2 ani, nu m-am obișnuit încă aici, am trăit înainte sa vin aici în Groningen în Italia Ancona marea Adriatica in fine nu îmi plac încă oamenii, vremea și liniștea uneori plictisitoare de aici pare ca mă plâng ție dar așa mia venit sa îți scriu înapoi toate acestea, cred ca la sf anului ma întorc înapoi în Ancona la mare la baruri cafenele pizzerii la viata frenetica de acolo îmi lipsește… Referitor la munca de aici trebuie sa fii disponibil mereu sa faci naveta oriunde oricând dacă vrei bani salariu, pt ca toate companiile lucrează pe proiecte scurte în diferite locații spre ex acum merg cu mașina mea personala 200km dus întors 2ore jumătate sa ajung la lucru, da în wekend e liniște dar în cursul săptămânii e jale mergi la munca vino de la muncă, nu îmi place… Câștigul este foarte bun aici în comparație cu Italia dar ai și multe de plătit lunar, cred ca în pantaloni scurți și sa merg la lucru cu bicicleta cum am mai făcut-o înainte este cel mai bine pt mine și mașina sta curata în parcare fără 400 mii km în bord în 4-5 ani… Ma repet e frumos aici dar trebuie s trăiești doar pt munca și bani ca sa îți iei alte lucruri ca sa poți continua și tot asa… Mai aveam de spus multe dar prea mult de scris și e târziu mâine ma trezesc dim am de făcut o grămadă de drum bineînțeles îmi plătesc combustibilul hmmm mai bine nu.

    • Experienta fiecaruia este diferita. Din fericire esti liber sa te muti acolo unde iti place, nu te obliga nimeni sa stai aici.

  11. Buna Dana,
    Tot de la o Dana… cred ca experienta noastra aici depinde de felul in care am ajuns, unde am ajuns… eu locuiesc in Olanda de 17 ani si nu as vrea sa fiu altundeva… am venit insa in familie olandeza, de la inceput, am avut o perioada si prieteni romani, dupa cativa ani insa s-au mai stins prieteniile, acum am prieteni olandezi si de alte nationalitati… sunt aici acasa, nu as vrea sa fiu altundeva, mi se potriveste tara, si am ramas eu insami… (de exemplu continuu sa ma imbrac in stilul meu, poate overdressed pt Olanda, dar oamenii s-au obisnuit cu mine)… pentru mine e important ca familia mea e fericita, si eu mi-am gasit locul, cu un loc de munca unde ma pot dezvolta si am colegi super, cu hobby-urile mele pt care am timp, lucrand parttime, chiar daca am o familie, pt care de asemenea am timp suficient… de aici pot sa calatoresc, pot sa vad Romania des dar si restul continentelor… ma pot dezvolta profesional fara sa muncesc 40+ ore pe saptamina… asa ca ma consider norocoasa.. iar vorbirea fluenta a limbii e importanta, zic eu… cu sot olandez (a studiat dreptul), eu am invatat olandeza foarte repede si foarte bine (chiar si e-mailurile colegilor olandezi, absolventi de facultate, le corectez eu, dar asta e pt ca am sot perfectionist si am studiat si eu limbi straine si in Romania). Logic ca e important sa vorbesti fluent si corect limba. Iti mareste sansele aici.

    • Sunt de acord! Si eu ma consider norocoasa (iar intre timp am implinit 6 ani de Olanda).

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *