Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 18 iul., 2023 in General, Jurnal | 0 comments

Trece vara

Cum a ajuns calendarul la 1 iunie, cum m-am trezit cu un gând încolțit în minte: trece vara! Ea nici nu începuse, și eu deja mă îngrijoram că trece repede și nu va fi de ajuns. Știam eu ce știam. Pentru că știam că pe căldură mare nu pot să mă bucur de vară, iar când nu e căldură, e probabil furtună. Am ajuns la jumătatea verii și tot același gând îmi încolțește în minte în fiecare zi, mai ales când văd iarba uscată, copacii căzuți după furtună uscându-se pe unde au picat. Dar acum gândul vine cu calm, nu cu panică, așa ca la 1 iunie. Pentru că mai e jumate de anotimp, totuși, pentru că am câteva chestii frumoase planificate, iar aplicația de vreme nu mai anunță 30 de grade (deși nu e exclus să mai avem valuri de căldură).

Senzația asta că trece anotimpul, trece momentul, și eu nu apuc să mă bucur, vine și de la munca pe care o fac acum, care presupune planificări în avans. Pentru clienții de social media, planific calendarele cu cel puțin o lună în avans. În iunie discutam planuri pentru ce facem după vacanță, tot timpul gândesc la viitor, pentru că prezentul a fost deja aranjat acum o lună și nu mai îl am în grijă. Articole pentru reviste scriu tot cu câteva luni în avans. Acum, în iulie, pregătesc unul despre piețele de Crăciun din Olanda și discutăm deja anul viitor. Mai am un pic și o să mă duc să caut brad. Mi se întâmplă de multe ori să încurc luna în discuțiile cu prietenii. Tot timpul sunt mai înainte, în mintea mea.

Relaxare

În felul ăsta realizez cât de puțin timp e într-un anotimp, într-un an. Însă, e puțin și e și mult, depinde cum îl folosești, cum îl trăiești. Încerc acum să pun pun pic de frână, să revin mai mult la timpul prezent, să fiu mai prezentă în moment. Una din strategiile care mă ajută să fac asta este ieșitul la plimbare, cu camera de gât, încercând să surprind momentul. Uneori vizez oameni, alteori flori și nori. Am o colecție mare de flori de vară, din care o să selectez să vă arăt câteva în curând.

Un alt lucru care mă ajută să fiu mai prezentă este folosirea cât mai puțin a telefonului. Am pus limite de timp pentru social media și pentru Whatsapp, așa că mă gândesc de două ori înainte să pun mâna pe telefon și să scrolez ceva, oriunde. După un timp, mai dispare obiceiul de a lua mereu telefonul în mână, fără un motiv anume. Recomand 🙂

Vara o să treacă, și anul ăsta. Dar nu înainte de a merge de câteva ori la mare, de a vedea câmpurile mov de Erica, de a mă bronza ca tractoriștii, cu toată crema de protecție pe care o aplic cu mare neplăcere zilnic. Și o să vină toamna, iar toamna e frumoasă, ne mai bucurăm de frumusețe până vine noiembrie și iar suntem urși în hrube până la primăvara viitoare.

Voi cum vă bucurați de vară?

Campuri mov 06
Semnatura

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *