Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 16 Iun, 2018 in General, Jurnal | 0 comments

Teatru românesc în Amsterdam

 

Am tot fost la teatru în ultima vreme, am văzut spectacole multe și frumoase, aici, în Amsterdam. În limba engleză, în principal, pentru că sunt companii care produc teatru pentru cei veniți de prin alte țări. Dar nu mă așteptam să am ocazia și bucuria să merg la un spectacol de teatru în limba română. Și uite că totuși s-a întâmplat, fix acum o săptămână. Cum? Câteva românce inimoase și creative care locuiesc în Olanda s-au hotărât să pună bazele unei companii de teatru care să aducă pe scenă piese în limba română. După părerea mea, îți trebuie un mare curaj să faci asta, chiar și atunci când locuiești în țara natală, și mă bucur că ele l-au avut. 

Compania se numește Teatru Peste Hotare, și își desfășoară activitatea sub aripa fundației ROMPRO. Biletele pentru prima reprezentație s-au epuizat rapid, așa că s-a mai organizat și cel de-al doilea spectacol, la câteva zile după.

„– Dar chiar așa mulți români sunt dragă, în Olanda, de ați umplut rapid două săli?”, m-au întrebat colegii la serviciu. Ei, uite că nu i-am numărat pe români și nici nu m-am obosit să mă interesez dacă i-au numărat alții, dar aparent sunt mulți și destui iubitori de teatru. Ca să nu mai zic că au fost și alte nationalități în sală, pentru că au avut și subtitrare. Dar piesa, Ultimul Maidan, a fost clar direcționată către publicul vorbitor de limba română, către cei care au și-au trăit copilăria jucându-se în fața blocului sau pe maidanul de lângă. 

Ultimul Maidan 01

Lumea a venit însetată la acest spectacol. Jocul în limba natală a fost ca o gură de apă de izvor. Sau ca atunci când vine un prieten din România și îti aduce zacuscă și ciocolată ROM. Iar subiectul, jocurile copilăriei, nici că putea fi mai zgândăritor pentru niște oameni care trăiesc cu dorul de țara de proveniență sau pur și simplu cu nostalgia copilăriei. Piesa a fost formată din patru monologuri, scrise chiar de către actrițe. Fiecare text după chipul și asemănarea posesoarei.

Rolurile au fost pe rând jucăușe (Lorena), cochete (Anda), băiețoase (Daniela) și poete (Raluca), și fiecare a stors lacrimi. Lacrimi de nostalgie, de râs sau de tristețe. Mă așteptam ca Raluca să ne facă să plângem (doar pe ea o cunoșteam cât de cât dintre cele patru actrițe și o știam dramatică), și, cu textul ei mai mult poezie despre Omul-Negru, a stricat multe machiaje.

Ultimul Maidan 02

A fost și un moment de improvizație în care s-a jucat „Înecata” — îl știți? E jocul ăla cu pupăturile, care ne dădea ocazia să pupăm băiatul/fata de care eram amorezați în secret. S-au făcut referiri și la viața de adult, sau viața în Olanda, dar baza au fost amintirile din copilărie. Un amestec de umor și tragedie, tipic românesc, aș zice eu. După spectacol, lumea nu a fugit repede acasă. S-a mai stat la povești, la depănat de amintiri și dezbătut cine ce jocuri juca în copilărie. 

A fost frumos, și cu siguranță un succes. Nu pot decât să le felicit pe actrițele curajoase și să le urez spor la treabă pentru următoarea piesă!

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *