Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 2 Noi, 2017 in General, Olandezi | 8 comments

Români în Olanda: Cătălina Robu

 

Am hotarât să reiau seria interviurilor cu români care locuiesc în Olanda, pentru a crea o imagine a comunității românești și pentru a le oferi celor care plănuiesc să se mute aici câteva impresii care poate îi vor ajuta în luarea deciziei. Dar, în special, această serie a interviurilor va exista din dorința de a cunoaște oamenii din jurul meu, de a afla ce-i motivează, ce le stimulează creativitatea, ce planuri au și cum fac față provocărilor. 

Pe Cătălina am cunoscut-o prin intermediul Facebookului. Sau al workshopurilor de scris, că de acolo a aflat de mine și apoi m-a contactat. Inițial ne-am cunoscut prin scrierile noastre, citindu-ne reciproc blogurile și câteva exerciții de la cursul de scris. Apoi ne-am văzut, ne-am plăcut, și uite-așa mi-am mai făcut o prietenă. Cătălina este implicată activ în comunitatea românească din Olanda, mai precis în proiectul Școala Românească din cadrul fundației Rompro, iar dacă vreți să o cunoașteți mai bine, îi puteți citi blogul: Huliganii. Am rugat-o să îmi acorde un interviu și să îmi dezvăluie câte ceva despre viața ei de expat, și, din fericire, a acceptat, așa că îl puteți citi mai jos. 

 

1. Din ce parte a României vii și cum ai ajuns în Olanda?

M-am născut și am crescut într-un mic oraș industrial din vestul României. Locul acesta, deși poate nesemnificativ din punct de vedere arhitectural, e parte integrantă din mine, firesc, e scena și decorul unde mi-am petrecut cea mai frumoasă parte a vieții. Adăugând și natura, căci e situat la poalele munților, îl face cu adevărat un loc special.
La 18 ani, din apucături rebele, am ajuns să studiez cât mai departe de casă și anume în București. După anii de facultate în care capitala a fost pentru mine un loc fascinant, am rămas acolo încă 11 ani, într-o relație zbuciumată și complicată, când îmi doream cu disperare să îl părăsesc, când făceam pace cu el. Și iată că până la urmă l-am părăsit, fără voia mea, îndrăgostindu-mă de un olandez.

2. Cum te-ai adaptat la viața în această țară?

Ehe, aceasta e o poveste încâlcită și lungă. Am fost complet nefericită în primii trei ani, sunt complet împăcată acum. Mi-am îngreunat singură procesul de adaptare din mai multe puncte de vedere: am în mine o doză serioasă de rezistență la schimbare (de care habar nu aveam), nu sunt deloc genul să umblu prin viață după fundul și cariera cuiva, din contră sunt așa mai degrabă o vioară întâi, iar momentul în care am ajuns aici a coincis cu o sumedenie de alte schimbări majore în viață, printre care cea de proaspătă mamă.
Iar, știi și tu, Olanda nu e cel mai ușor loc de pe pământ în care să îți muți casa. Tocmai, poate avea aceeași putere de respingere ca a unui zid. Și eu personal am dat bine cu capul de el în primii ani. Dar omul are puternice instincte animalice care îl ajută să se adapteze pentru a supraviețui și așa, într-o zi, am început și eu să mă uit în jur cu alți ochi.

3. Care sunt (pentru tine) aspectele pozitive ale vieții în Olanda?

În ziua aceea am descoperit cât de mult ador bicicleta mea. În ultimii ani în București am folosit în majoritatea timpului doar mersul pe jos și transportul public pentru a mă deplasa între casă și serviciu. Nu sunt deloc o mare amatoare de fâțâit prin oraș cu mașina personală astfel încât bicicleta mi se pare cel mai bun mijloc de transport în Amsterdam, mai ales ținând cont de dimensiunile orașului și de infrastructura extraordinară pentru bicicliști. Fac totul cu bicicleta, merg oriunde și aproape oricât, îmi pun fata în spate, facem kilometri întregi împreună, îmi dă o libertate incredibilă. Mă rog, nu sunt înnebunită să biciclesc prin ploaie, dar o iau ca atare și încerc să mă îmbrac corespunzător.
Îmi place apoi lipsa de opulență a oamenilor cu o situație financiară și socială bună. E o mare diferență aici față de România. Oamenii cu bani în România sunt în marea lor majoritate noi îmbogățiți, fără prea multă educație, cultură, valori, ei devin stridenți în spațiul public, deranjează ochiul și poate auzul. Aici, cu câteva excepții, aproape nu îți dai seama cine are și cine nu prea.

4. Dar cele negative?

Mă sperie aici cel mai mult curentul acesta individualist care nu există doar în Olanda, ci cam în tot spațiul vestic. E bine într-un fel că nu se uită oamenii la tine pe stradă, doar că nimeni nu mai vede atunci când oamenii au nevoie de ajutor. Și fiind și extrem de pragmatici, deviza lor e ceva de genul: „ai plecat la drum cu 5 valize înseamnă că poți să le duci, de ce te-aș ajuta eu”. Înainte să folosesc exclusiv bicicleta, îmi purtam fata în cărucior și foloseam transportul public. Se întâmpla ca scara rulantă și liftul din gări să nu funcționeze. Absolut nimeni nu se oferea să mă ajute cu căruciorul, eram nevoită să îi trag efectiv de mânecă.

5. Ce-ți lipsește cel mai mult din România?

Soarele, natura, dealurile și munții. Relațiile profunde cu oamenii. Aici se merge mult pe o aparență de pozitivitate și voie bună care e ok, nu zic nu, dar e extrem de superficială. De exemplu de întâlnești cu cineva pe stradă, din vorbă în vorbă afli că i-a murit de curând bunicul, te perpelești să îi oferi compasiunea ta, omul insistă că e ok, nu s-a întâmplat nimic, de ce să facem caz de o moarte, hai să vorbim mai bine despre niște nimicuri cotidiene.

6. Cum stai cu limba olandeză?

Am făcut cursul gratuit oferit de primărie și acolo m-am oprit cu studiul. Dar am decis să o folosesc pus și simplu în orice interacțiune și așa am făcut pași. Nu citesc, nu scriu în olandeză, dar o vorbesc mult. Mă descurc binișor. Prefer engleza, bineînțeles.
Primele 3 luni de curs, am crezut că am o problemă la creier. Nu reușeam nici măcar să fac distincție între cuvintele din cadrul unei propoziții atunci când doamna ne vorbea. Probabil că aveam o față jalnică pentru că într-o zi m-a chemat la ea în birou și m-a întrebat verde în față dacă nu cumva am probleme cu auzul. Nu, i-am răspuns, am probleme doar cu această limbă imposibilă.

7. Ai o fetiță care s-a născut și crește aici. Ai învățat-o limba română? Îi place să învețe despre cultura română?

Nu am născut-o aici, avea 11 luni când ne-am mutat. Acum are 6 ani. I-am vorbit doar în limba română și lucrul acesta a venit firesc, nu m-aș imagina vorbindu-i în olandeză sau în engleză. Ea se exprimă cu mult mai multă ușurință în olandeză și are tot mai mult tendința de a îmi răspunde în olandeză, dar noroc că nu o înțeleg tot timpul și e nevoită să vorbească româna. Mergem în fiecare an în vizită în România, acum cam de două ori pe an, înainte mai des. Are prieteni și în România și se bucură când suntem acolo. Acum ea se vede mai mult olandeză, dar e normal, copiii la vârsta aceasta îți doresc doar să fie ca ceilalți, nu vor să fie diferiți prin nimic.

8. Ți-ai făcut prieteni noi de când ai venit în Olanda? Români, olandezi sau alte naționalități? — a fost ușor să creezi legături mai strânse cu olandezii sau cu expații veniți din alte părți?

Categoric e mult mai ușor să interacționezi cu oameni veniți ca și tine din alte părți ale lumii. Cu două excepții, vecina mea care între timp a emigrat și prietenul cel mai bun al partenerului meu, cu olandezii am cam făcut pace, în sensul în care nu prea mă mai străduiesc să creez relații și mă refer în primul rând la cele profunde. Mă înțeleg bine cu câteva persoane, dar nu îi pot numi prieteni. Duc o viață ușor diferită de cea din România, petrec destul de mult timp singură, dar fără să mă simt singură, probabil că are legătură și cu vârsta, nu mai simt nevoia de atâta zgomot, de atâta agitație.

9. Scrii foarte frumos, și, pe lângă blog, scrii și ficțiune – că doar așa ne-am cunoscut. A existat vreo schimbare în nivelul de inspirație sau în ceea ce scriai înainte să te muți aici? Cu alte cuvinte, te inspiră Olanda sau nu?

Mulțumesc draga mea, îmi place mult să scriu, din păcate nu scriu așa de mult cum mi-aș dori. Într-un cuvânt, sunt cam leneșă. Idei am cu duiumul, dar muncesc prea puțin la ele. Nu știu dacă Olanda în sine mă inspiră, ci mai degrabă impactul ei în interiorul meu declanșează subiectele. Până la urmă, așa am deschis blogul, din primele luni aici, când eram foarte zbuciumată. Cred că a fost un soi de terapie prin scris.

10. Despre ce scrii, care-s subiectele preferate?

Pe blog scriu despre orice are un impact asupra mea. Fie că e despre oameni, relații, iubire, prietenie, valori sau un film, o carte, un concert. Scriu cu ușurință poezie, în acele momente când mă invadează mai degrabă o stare decât un subiect anume și atunci las firesc liricul să curgă din mine. Pe partea de proză, am o listă cu idei, dar foarte puțin am pus în practică. Cine știe, poate la bătrânețe voi scrie mai serios.

11. Din experiența mea, expații se împart cam în două când vine vorba de scris: cei care scriu în limba maternă și cei care scriu în engleză sau limba țării de adopție. Tu în ce limbă scrii?

Eu scriu în limba română. În engleză scriu cu plăcere emailuri, mă uit la emisiuni, filme, o vorbesc, dar nu îmi vine să scriu pe blog sau ficțiune direct în engleză. Și atunci practic traducerea. Adică scriu în română și articolele care mi se par relevante pentru publicul de aici, le traduc în engleză.

12. Povestește-mi despre implicarea ta în proiectul Școala Românească. Ce face această școală și de ce ai ales să îi dedici din timpul tău?

Școala Românească a apărut ca proiect într-un moment în care eu aveam și timp și energie. Habar nu aveam că mă voi implica atât de mult, că voi rămâne implicată la fel de mult și după lansarea școlii, dar iată că așa s-a întâmplat. E o școală de weekend în care copiii noștri, cei din familii românești sau mixte, se strâng și fac diferite activități. E un loc cald și pentru părinți, ne strângem, vorbim, râdem, spunem povești, aflăm informații. Îmi aduc aminte amuzată de unul din tătici, cu vechime serioasă în Olanda, vreo 20 de ani parcă, care a declarat fericit că îi era dor să vadă oameni vorbind unul pestul altul, într-un mic haos, era sătul să tot aștepte cuminte să îi vină rândul.

13. Ai alte proiecte în plan sau la care lucrezi deja?

Îți povesteam că am o multitudine de idei, mai slab cu practica. Deocamdată tocmai m-am implicat într-un frumos proiect de teatru, nu îți spun mai multe pentru că e prea la început, aștept să se concretizeze un pic.
Intenționez să fac o secțiune nouă pe blog, de portrete, în care să prezint povești despre oamenii pe care îi întâlnesc în viață.

14. Care sunt lucrurile tale favorite, care te înveselesc și fac viața mai frumoasă?

Sunt o devoratoare de filme. Acum m-am mai potolit, dar în zilele (serile) grele ale primilor ani în Olanda, făceam adevărate maratoane de film. De obicei și mănânc atunci când mă uit la film așa că mi-am propus să o iau mai ușor că deși mă ajută gena, nu mă mai ajută vârsta. Ce fac uneori când vreau să ies în oraș spontan, îmi aleg un film bun, de obicei la Tuschinsky, ador locul acela, îmi cumpăr nachos și două mici înghețate Ben&Jerry (obsesia mea, am scris și o povestire scurtă despre o tipă care mănâncă Ben&Jerry), mănânc tacticoasă nachosul și apoi beau efectiv înghețatele care între timp se topiseră.

15. În final, aș vrea să te întreb dacă ne recomanzi ceva de făcut sau de văzut în Amsterdam/Olanda?

De văzut sunt desigur multe locuri, voi aminti doar de unul dintre ele. Partea de sud a Olandei, provincia Limburg, are peisaje foarte frumoase, eu m-am simțit ca acasă acolo, imediat cum din fereastra mașinii am putut să mă holbez lung la dealuri. Da, mă înnebunește uneori peisajul de aici, atât de plat și apa nu mă atrage deloc, deși e straniu, eu iubesc apa, dar apa de aici e bună pentru navigat și irigat, e funcțională, practică, nu e o apă misterioasă în care să te scufunzi cum îmi place mie.
Dacă reușești să faci față climatului care e teribil, cred că Olanda e un loc bun pentru o familie care dorește să emigreze sau pentru un tânăr care vrea să studieze în străinătate. Eu sunt mulțumită de școala fetei, îmi place sistemul, nu e perfect, normal, dar comparativ cu ce aud și citesc despre cel din România, mă bucur că studiază aici.

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

8 Comments

  1. Mi-a placut foarte tare interviul, felicitari !Am apreciat sinceritatea Catalinei, iar informatiile ei sunt foarte pretioase pentru cineva care vrea sa se stabileasca in Amsterdam. O sa merg sa ma uit si pe blogul ei. Toate cele bune amandurora !

    • Mă bucur să aud asta!

  2. Un interviu interesant. Succes va doresc!Ma recunosc in unele pasaje, insa vad si diferente foarte mari in alte raspunsuri si e pâna la urma normal…nimeni nu are exact aceleasi experiente traite aici in Olanda.
    Succes pe mai departe si o zi cat mai frumoasa va doresc.

    • Merci! Tocmai de aceea am inceput seria interviurilor, pentru a prezenta diversele perspective, pentru ca fiecare are o experienta proprie si traieste in felul lui schimbarile generate de mutarea intr-o alta tara.

  3. Apreciez frumusețea interviului și de asemenea deschiderea Catalinei la întrebările tale, faci o treaba excelenta. Cu apreciere, Costel Arotaritei.

  4. Buna ziua ! Vreau sa postez si eu pe blogul dumneavoastra si vreau sa va cer acordul.Si eu Locuiesc in Olanda in Rotterdam de 7 ani , sunt casatorita cu cetatean olandez si am 2 copii.Acu 3 saptamani m-am trezit intreb-o dimineata si mi-am zis ca trebuie sa fac ceva pentru copii saraci din tara, asa ca am postat pe facebook pe grupurile de romani care traiesc in Olanda ce parerea au despre aceasta.Am avut multe reacti pozitive, o doamna cu firma de transport s-a oferit sa ma ajute cu donatile sa le trimeata in tara gratuit.Am inceput sa caut orfelinate ,scoli si spitale care au nevoie.Am incercat sa i-au legatura cu Protectia copilului din Mehedinti nici un raspuns , atunci mi-am zis ca o sa caut singura si am gasit 2 scoli in Mehedinti si spitalul județean din Satu Mare care postase pe internet ca au nevoie de hainute pentru orfani bebelusi din spital.Am gasit un domn si le-am trimis 8 săculeții cu haine, jucării si alimente din donațiile de la romani din Olanda plus ce am strans de la fata mea.Acum sunt ocupata sa strang pachețele de craciun pentru o scoala Din Rogova, Mehedinti.Scuze pentru roman.

    • Buna Tanya, ti-am raspuns pe mail 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *