Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 12 Feb, 2011 in General, Jurnal | 21 comments

Plecarea din România, sau: pisica pe aeroportul fierbinte!

În decembrie, am plecat, în sfârșit, din minunata țară. Am plecat, după luni de zile în care am tot zis că plec, iar oamenii din jur începeau să-și piardă speranța că or să mai scape de mine. Am plecat, cu valize umplute la maxim (care au fost închise apasând pe ele cu toată greutatea și din care am scos tot ce a fost încăpățânat și n-a vrut să se turtească suficient că să se închidă valiza), cu cățel și purcel (a se citi “pisică”), cu sentimentul că plec, de fapt, într-o vacanță mai lungă, și că m-a pedepsit cineva să plec nedormită și fără să știu pe ce planetă sunt și pe ce planetă plec. Am plecat, forțată de împrejurări, mai bine zis de KLM, la o oră inumană. Asta pentru că a trebuit să plimb cu avionul și pisica, pe care n-am vrut să o las să calătorească în cală, cu animalele de rând, că doar ea e o prințesă, și m-am încăpățânat să o iau cu mine în cabina pentru oameni unde, oricum, animăluțele sunt îndesate sub scaun și acolo trebuie să rămână pe toată durata călătoriei. Deci nici aici nu prea sunt condiții de prințesă, așa că nu vreau să mă gândesc cum o fi în cală. Această postare care se referă la plecarea mea din țară va avea ca personaj principal pisica, deoarece chiar ea a fost personajul principal, eu fiind, pe aeroport, însoțitorul de zbor al pisicii. Da, toată aventura s-a învartit în jurul ei!

Haideți să iau povestea pisicii pe aeroportul fierbinte de la începuturi: rezervarea biletului. Dacă vreți să transportați vreodată un animal (sub 5 kg) cu avionul, în cabină, și nu la cală, trebuie să rețineți că aveți foaaarte multe lucruri de luat în considerare înainte de marele eveniment. Nu știu cum o fi la alte companii, dar la KLM, întâi rezervi și plătești biletul pentru om, și apoi suni să anunți că vrei să iei un animal cu tine. Ei îți zic că totul e frumos, minunat, îți mulțumesc că ai ales compania lor, și te roagă să suni peste câteva ore sau câteva zile că să îți confirme prezența animalului în cabină.

“- Cum adică, să sun mai târziu, nu puteți să confirmați acum?

– Nuu, nu se poate, cererea trebuie înregistrată în sistem și să meargă mai departe, abia pe urmă primim confirmarea. Dar stați liniștită, nu va fi nicio problemă cu rezervarea dumneavoastră!”

Așa a decurs o parte din discuția cu persoana care trebuia să facă rezervarea pentru pisică. Biiine… am zis eu, și am sunat peste câteva zile, pentru că între timp am petrecut și marea zi națională a românilor, și programul din calculatorul KLM a sărbătorit și el. Iar când am sunat, surpriză, mare surpriză: “pisica dumneavoastră nu poate călători în cabină, deoarece a fost atins deja numărul maxim de animale (adică 3)! Agitație, supărare, ridicat tonul la tanti de la telefon, dar degeaba: pisica putea fi luată doar în cală, dacă vroiam. Dar femeia de la telefon era draguță, așa de draguță încât s-a oferit să caute un alt zbor, unde nu s-a înghesuit lumea cu animale în cabină, și să îmi schimbe biletul (contra unei taxe de modificare, desigur). Și uite așa am ajuns să plec cu avionul de 7 dimineața, pentru care a trebuit să mă prezint la aeroport la 4 jumate, asta tot pentru că aveam pisica și trebuia să fie bine analizată dumneaei precum și actele din dotare, cutia de transport, și să se platească și taxa pentru pisică “numai la ghișeul din aeroport”, “numai în euro, dacă plătiți cash, sau în lei, dacă aveți card de credit”.  După o noapte nedormită, în care am ațipit vreo jumatate de oră, după 1 oră de alergat pisica pentru a o convinge să mănânce puțină cărniță în care îi pusesem pastila de calmare, pisată bine(a reușit să ingereze cam jumătate din doză), am plecat, împreună cu doi prieteni care au avut curajul să nu doarmă în noaptea aia că să ma ducă la aeroport, și am ajuns la Otopeni pe la 4.30. Aici a început o nouă distracție. Primul pas ar fi trebuit să fie plata taxei pentru pisică. Ghișeul se deschide la cinci. Ok, primul pas a fost check in-ul, unde am anunțat că transport animale periculoase. S-a emis aici chitanța pe care urma s-o plătesc la ghișeul KLM, când va fi deschis. Buuun! A venit și veterinarul. Cam roșu la față… cam mirosind a alcool, când m-am apropiat la vreo 3 metri. Ce să mai, vesel, nevoie mare! M-a rugat să-l însoțesc la cabinetul veterinar, undeva la subsol, într-un birou cam… dubios, cu pisica după mine, desigur. Aici, altă surpriză: ștampila pe care o aveam în pașaport, care dovedea că pisica e “aptă” de zbor, nu era a unui medic veterinar “de stat”! Din fericire, domnul veterinar a fost drăguț și a trecut cu vederea. Dar a trebuit să plătesc o taxa de 55 ron, care se plătește de obicei doar dacă pisica este adormită. Am trecut peste acest aspect, în speranța că domnul mă va ajuta să trec de următoarea etapă de care mă temeam: scos pisica din cutie în vederea scanării cutiei. Asta pentru că pisica nu e o pisică oarecare, ei nu-i place la cutie, și dacă o scoteam din cutie în mijlocul unei turme de oameni care așteptau să fie scanați, și a unui maldăr de bagaje, n-o mai prindeam s-o băgăm la loc.

Veterinarul a venit cu o soluție minunată la această problemă: scanăm cutia cu pisica înăuntru! Ce mare lucru, câteva secunde de radiații! Și am pornit împreună către punctul de scanare pentru a vorbi el cu “baieții” de acolo, să scanăm dom’le cutia cu tot cu animal! Eu vorbeam degeaba pe lângă el, încercând să-i explic că nu vreau să fac asta, că eu vreau doar să nu mai scanez cutia. Am ajuns la baieții de la vamă, care erau dornici să mă ajute, îi tot repetau veterinarului că “nu e recomandat să se treacă prin aparatul de scanare animale vii”, și până la urmă au înțeles că nici eu nu doream asta, dar nici nu se putea ce vroiam eu; cutia trebuia să fie scanată neapărat, să nu cumva să fie arme ascunse în ea! Au venit totuși cu o soluție bună: când va trebuie să mă îmbarc, merg împreună cu un vameș și ne închidem în baie, scoatem pisica din cutie, “de acolo n-are cum să fugă”, eu țin pisica, el ia cutia și o duce la scanat, după care se întoarce și asistă la instalarea pisicii în cutie, ca să fie sigur că nu introduc și altceva, apoi iesim și continuăm scanarea umană și a bagajelor. Acum, că aveam un plan de bătaie, am purces înapoi în zona de check in, unde trebuia să plătesc taxa pentru pisică. Era deja 5.20. Ghișeul nu se deschisese încă. Am început să am emoții: dacă nu se deschide ghișeul la timp, ce naiba fac, pierd avionul! În cele din urmă, spre fericirea mea, a apărut cineva acolo, am plătit taxa (mi-a greșit factura, a trebuit să aștept să o schimbe), am mers înapoi la ghișeul de check in; nenea de acolo s-a uitat mai bine la cutie și a hotărât: cutia e prea mare! N-o să aibă loc sub scaun, trebuie băgată la cală! Atunci am explodat, și am început să țip, să-i arăt dimensiunile standard ce erau trecute pe bilet, să-i spun că am măsurat cutia și e bună și… tot așa. El o ținea pe a lui, dar văzând că fac așa mare gălăgie, m-a trimis înapoi la ghișeul KLM, să hotărască ei dacă e bună cutia. M-am dus acolo, oamenii știau deja despre ce e vorba, individul îi sunase, abia dacă au aruncat o privire cutiei și au zis, plictisiți: “- E bună, domnișoară!” Știau și ei că individul e dus cu capul, se pare.

Am mers iar la individ, ușurată că am trecut și acest test, individul a dovedit că putea fi și un pic drăguț și a ieșit de la ghișeu să-mi dea biletul final, pentru că între timp se făcuse ditamai coada acolo, nu m-a lăsat să aștept pentru a treia oară. A urmat apoi momentul mult temutei scanări, unde soluția cu închis în baie s-a dovedit eficientă, pisica n-a scăpat, mie mi-a scăzut tensiunea la cote cât de cât normale, am apucat să-mi iau la revedere de la prietenii mei, și m-am îndreptat către avion. De aici încolo, doar pisica a mai fost stresată, de zgomot, oameni, etc… Eu am reușit să doooorm! Și ce bine am dormit! Când am ajuns la destinație, nu m-a întrebat nimeni nimic de pisică, n-a interesat pe nimeni nimic, am trecut lejer prin aeroport (se pare că am avut noroc, de obicei se verifică bine actele) și am ajuns cu bine până în casă, unde, în sfârșit, pisica și-a încheiat cea mai mare aventură a vieții ei de până acum!

Câteva poze cu prințesa, în noul ei palat

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

21 Comments

  1. O poza cu pisica, pardon, printesa, se poate? As vrea sa vad mutrita din cauza careia era sa mor…de ras.

    • O să vină și poză cu prințesa!

  2. FANTASTICA povestea pisiciutei!!
    cum o cheama pe aceasta eroina felina???

    [felicitari ca a scapat din tara fara sa fie iradiata si scanata pe sub blanita!!]

    • O cheama Cheetah, și este într-adevar o eroină!

  3. Buna,
    Frumoasa aventura.
    Cand ai plecat, ti-a trebuit vreo foaie/dovada de la noi de la ANSVA, pe langa pasaport (cu dovada vaccinului, deparazitarea) si chip?

    • Da, acum mă distrez când îmi amintesc. Am avut nevoie doar de pașaport, cu ștampilele de rigoare. Veterinarul de la aeroport zicea că ștampilele trebuie să vină de la un veterinar „de stat”, dar m-a lăsat să trec oricum. Nu știu nici acum dacă era ceva adevăr în asta sau nu. Oricum, succes!

      • O ușoară corecție: pe lângă ștampilele din pașaport pentru vaccinare, a fost nevoie și de o ștampilă specială de la „stat”, un fel de „supra-legalizare”, de care s-a ocupat cabinetul veterinar unde am fost pentru vaccin și cip-are. În spusele meseriașului de la aeroport nu aș pune mare bază, dată fiind starea mentală…

        • Eu ma tot minutez, pe mine nu m-a verificat nimeni la aeroport, am avut nevoie doar de taxa platita la ghiseul companiei aeriene.

          • Chiar ai fost norocoasă că ai trecut așa, fără verificări.

  4. Și noi (eu și prietena, that is) ne-am mutat cu pisica din România în Olanda. Noi am optat direct pentru cală pentru că n-am vrut să urle mâța în cabină timp de două ore și jumătate. Ne-am gândit că în cală fiind întuneric o să stea mai liniștită. Oricum n-o puteam ajuta cu nimic. Ea mereu se stresa (rău) când plecam cu ea de acasă. Nu i-am dat nicio pastilă, pentru că nu este prea indicat.

    Aveam toate actele în regulă, inclusiv viza de la stat (de la Direcția Sanitar-Veterinară etc etc Brașov) și am plătit vreo €120 „biletul” ei, tot așa, la ghișeul KLM din aeroport, folosind cardul. Dar știam asta din avans, fusesem instruit prin telefon.

    Partea cea mai memorabilă a fost… scanarea cutiei la Otopeni. Mi-au zis să scot pisica din cutie și să o țin în brațe ca să poată scana cutia goală. Toate bune și frumoase. Mâța, pe jumătate înnebunită de stres (după călătoria Brașov → Otopeni prin care tocmai trecuse) s-a înfipt în umărul meu, dar a stat cuminte. Asta până a venit un dobitoc și a trântit un palet de plastic exact în spatele meu. Și acum (mai mult trei ani mai târziu) mai am pe piept urme de la ghearele mâței. Am scăpat-o pe jos. Norocul a fost că imediat ce a căzut s-a ghemuit și s-a uitat în ce parte să fugă. Am reușit să o prind în ultima clipă de un picior din spate. Dacă n-o prindeam cine știe pe unde se băga în aeroport. Sunt o groază de zone unde nici n-ai acces, deci nu puteam să mă duc după ea. Și chiar dacă m-aș fi putut duce, erau o groază de locuri pe unde se putea ascunde. În fine… Urlete la dobitoc, zâmbet tâmp, etc. Și-uite așa m-am îmbarcat cu tricoul ferfeniță și cu pieptul și brațul drept pline de sânge.

    • Ugh, ce experiență! Exact de asta mi-a fost și mie foarte frică, de aceea am intrat cu pisica în baie. Știam că dacă o scap nu o mai prind; nu știam că jumătatea de pastilă pe care o luase își făcuse cât de cât efectul. Am fost chiar foarte mirată că m-au lăsat să fac asta, dar cred că eu aveam o față mai speriată decât a pisicii și li s-a făcut milă de mine 😀
      Sper că mâța ta a ajuns cu bine și se bucură de noua ei casă.

      • Da, a ajuns cu bine și a avut o viață frumoasă în Olanda. Din păcate a trebuit să o eutanasiem acum o lună. Avea cancer terminal.

        • Îmi pare foarte rău. Dar e bine că a avut o viață frumoasă și aventuroasă.

  5. Vai, ce povestire! Si eu am trecut cu motanul meu prin Otopeni, dar el, saracul, era mic si l-am transportat dus-intors pentru ca voiam sa stau acasa 1 luna si nu aveam cu cine sa-l las in Geneva. Avea 4 luni la primul drum si a fost saracul cuminte ca un pisoias, doar in avion a miorlait si trebuia sa tin mana pe el, ceea ce m-a lasat cu o durere de spate serioasa, pana mi-a trecut prin cap sa-mi sprijun piciorul de grilajul cutiei, s-a lipit de mine si-a adormit. Altfel, am trecut prin porti fara probleme cu el in brate si in Zurich unde faceam transferul fara nicio zgarietura, dar este cel mai calm si curajos motan pe care l-am vazut vreodata. Acum nu-l mai iau pentru ca s-a facut de 7kg si nu mai are voie in cabina, dar am gasit un coleg care sa vina zilnic sa-l vada cand sunt plecata.

    • He he, motanul tău era mic și curajos. A noastră mai adultă și mai fricoasă 😀 Ea nu mai călătorește acum, deși nu are 7 kile, dar nu e de ea drumul cu avionul :P; stă cuminte acasă și are oameni care să vină să o viziteze când suntem noi în vacanță.

  6. Buna,
    Vreau sa te intreb daca pisicuta ta are microcip.
    Daca da, ai observat ceva schimbat la motanel…? A avut vreo problema cu el,l-a suportat bine, ceva modificat… sau nu-i face nici un rau acest „intrus”?… ca am auzit si pareri mai putin bune si nu vreau sa-i fac un rau gratis companionului meu chiar daca e impus. Multumesc

    • Da, are cip. Nu o deranjează deloc, se simte doar la pipăit ca o mică umflătură la ceafă. Am auzit și eu povești despre asta, și chiar se pot întâmpla lucruri rele, în special dacă doctorul care o face nu e foarte atent. Sper că sunt totuși întâmplări rare…

  7. Buna Dana ! caut pe internet niste informatii despre calatoria cu animale de companie (caine in cazul meu) si asa am dat de site-ul tau….as vrea sa te intreb , cu toate ca articolul e scris in urma cu 3 ani, cam cat dureaza toata procedura de control a animalutului pe aeroport…eu caut sa imi iau bilete si cum in Bucuresti e doar escala nu stiu cat timp sa rezerv intre zboruri si as vrea si o parere neoficiala, de la cineva care chiar a trecut prin asta…si inca ceva, nu sti vreo companie care inchireaza custi pentru calatorie ? Multumesc mult

    • Pentru verificarea de pe aeroport cred că ar trebui să rezervi cam jumătate de oră, dar asta în condițiile în care nu mai sunt si alte animale și trebuie să stai la rând. Sper sincer că în acești câțiva ani s-au mai schimbat lucrurile la Otopeni, că procedura este mai simplă și doctorul mai… profesionist. În Olanda nu a verificat nimeni pisica, deci nu știu cât ar dura prin alte țări. De închiriat cuști, n-am auzit. Dacă întrebi la aeroport sau la un veterinar, poate găsești și așa ceva. Succes!

  8. dar de unde se poate achizitiona o cusca sa corespunda standardelor, ma puteti ajuta cumva?
    o sa merg cu pisica in canada, ma ia groaza, e foarte rea a mea, ca un catzel 😛
    aproape ca nu mi-e groaza de emigrat in sine, cat de cum ajung eu cu pisica ok pana acolo.

    • De la un cabinet veterinar sau un magazin pentru animale. Mergi și întreabă-i (și verifică și eticheta, să scrie ce trebuie). Succes cu transportul, sunt sigură că o să fie bine!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Faceți cunoștință cu Eric van Taz | Dana rozMarin - […] salvatoare. Zici că nu mai văzusem pisică în viața mea, și doar am trăit atâția ani cu prințesa în…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *