Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 6 Mar, 2016 in General, Jurnal | 12 comments

La revedere, Cheetah!

Mă chinui de o lună să scriu articolul ăsta. L-am scris în cap de multe ori și în multe feluri. Dar cu greu reușesc să pun cuvintele și pe tastatură. De aceea n-am mai scris nimic de atâta timp, pentru că am rămas blocată aici. Și știu că o să îl scriu, într-un final, azi, dar nu o să reușesc să spun tot ceea ce aș fi vrut, așa cum aș fi vrut.

Vă mai amintiți de pisica pe aeroportul fierbinte? Pisica prințesă ce a fost adusă din România când ne-am mutat și care pândea fericită de la geam păsările olandeze? De luna trecută ea a plecat să pândească păsările de la geamurile din raiul pisicilor, unde sper că se va întâlni cu toate celelalte foste pisici ale mele și se vor distra împreună făcând tot felul de ghidușii pisicești.

Cheetah 01

În aprilie, draga de Cheetah ar fi împlinit 14 ani, o vârstă bună pentru o pisică de apartament. Teoretic, ar fi putut să mai trăiască liniștită încă vreo câțiva ani, mai ales că nu dădea semne de bătrânețe, era încă vioaie și jucăușă. Dar s-a îmbolnăvit de cancer mamar. Niște noduli care au fost mici la început, apăruți acum câțiva ani, au crescut și au hotărât că preiau ei conducerea.

Știam mai demult care va fi finalul. Când ne-a spus doctora cum stau lucrurile și ce se poate face, am ales să nu apelăm la singurul tratament posibil — două operații foarte invazive, cărora nici nu era clar că le-ar fi supraviețuit. Am hotărât că e mai bine să o lăsăm să își trăiască liniștită ultima parte a vieții, să facem tot ce putem ca să se simtă bine, și, când va veni momentul, va veni. Ea era o pisică foarte timidă, s-ar fi stresat foarte mult cu doctori și spitale. Sunt mulțumită cu această decizie, mai ales că boala nu a evoluat rapid, și am mai avut de atunci destule momente frumoase împreună. Când noi, oamenii, ne-am despărțit, ea a rămas cu domnul Rozmarin. A suferit că am plecat. O vizitam cât puteam de des. De fiecare dată i se luminau ochii și zâmbea, iar cand mă simțea că mă pregătesc să plec se întorcea cu fundul, supărată.

La începutul anului starea ei s-a deteriorat brusc, momentul venind tocmai după ce descoperisem o mâncare ce-i plăcea și pe care o mânca fericită, făcându-mă să cred că se va întrema bine și va mai rezista o perioadă (slăbise destul de mult după un episod de anul trecut). Decizia de a o eutanasia a fost foarte grea. Pentru că te gândești mereu că poate se mai poate face ceva. Pentru că responsabilitatea acestei decizii este foarte mare și este toată a ta. Dar noi știam că nu mai aveam ce să facem, ea suferea și ar fi suferit și mai mult dacă nu luam această hotărâre, starea ei se deteriorase deja destul de mult și primea pastile anti durere zilnic. Să nu fi luat decizia ar fi fost un act egoist. Așa că am trecut și prin asta. Suntem responsabili pentru bunăstarea animăluțelor pe care le avem ca și companioni, până la sfârșit. După atâția ani cu un animal, el devine un membru al familiei și despărțirea este foarte dureroasă, iar faptul că știi exact ziua când se va întâmpla este ceva îngrozitor. Mă trezeam în fiecare dimineață numai cu gândul ăsta în minte, timp de două săptămâni n-am mai fost bună de nimic, iar după… după, nici nu mai sunt cuvinte.

Dar destul cu partea urâtă a acestei povești. Ce este important este că Cheetah a avut o viață bună, a fost o pisică iubită, a călătorit și a întâlnit oameni și păsări. Și uneori și pisici. Era o pisică elegantă, o adevărată doamnă, și mereu lăsa o impresie bună oamenilor care o cunoșteau. Toată lumea spune despre ea că era deosebită. Cheetah are mulți prieteni: oamenii pe la care a locuit în unele perioade din viața ei, oamenii care au vizitat-o, chiar și cei pe care nu i-a lăsat să o mângâie. Ea nu era genul de pisică lipicioasă, nu se urca în brațele tuturor oamenilor, dar știa să se facă iubită.

Cheetah 02

Cheetah 03

Cheetah 04

A fost adoptată de la un pet shop și adusă acasă pe când avea patru luni. Eu am cunoscut-o un pic mai târziu, dar am auzit că-n adolescența și tinerețea ei a fost tare năstrușnică, a distrus tapet, ghivece de flori și alte lucruri mărunte. Când ne-am cunoscut, deja se mai calmase, era o tânără doamnă, nu se mai putea da în stambă chiar așa, necontrolat. Ca orice pisică care se respectă, avea o mare pasiune pentru cutii și pentru pungi de plastic. Și pentru morcovii proaspeți, aduși de la piață cu pământ pe ei — nu ca să îi mănânce, ci ca să se tăvălească peste ei. Stătea ore întregi la geam și ne-a dat palpitații de câteva ori sărind pe plasă și facând-o să se ridice, sau când prindea geamul de la bucătărie deschis și se furișa să se uite afară, de-i mai vedeam doar coada.

Cheetah 05

Plăcerea ei cea mai mare era să stea pe burta omului ei preferat, scărmănând până obosea și se culca. Era în stare să facă asta ore întregi. Glumeam că o să luăm un ham din ăla pentru copii și o s-o cărăm cu noi. Probabil că n-ar fi deranjat-o deloc, atâta timp cât n-o scoteam din casă. O singură dată a îndrăznit să iasă pe balcon, când am uitat să trag plasa; s-a întors cu coada între picioare, în mare viteză, când s-a auzit strigată, dar avea o expresie de mare mândrie pe față pentru ceea ce îndrăznise să facă. La fel ca expresia pe care o avea când era prinsă scărmănând canapeaua de-i săreau fulgii, pe vremuri, când locuiam într-o casă care nu i-a plăcut (și probabil că spera să distrugă toată casa, începând de la canapea). Avea ea momentele ei de curaj, deși în general era timidă. Dacă vedea vreo pisică în teritoriul ei, se transforma din cumințenia pământului într-o războinică neînfricată.

Cheetah 06

Îi mai plăcea să doarmă pe calorifer, sau cu nasul în radiator, de mă minunam cum nu se prăjește. Și-i plăcea să se ascundă în șifonier și să ne lase să o închidem acolo și s-o căutăm disperați după aceea prin toată casa. Și să ronțăie violete de Parma. Și să fie periată, să facă plajă, să ronțăie iarbă, să mă urmărească grădinărind. Și mă consola dacă eram tristă, venind lângă mine îngrijorată. Și lista ar putea continua mult, că doar acum m-am uitat prin poze ca să aleg câteva pentru acest articol și-s multe lucruri de care să-ți amintești din atâția ani petrecuți împreună. Dar mă voi opri aici, că e în ceață ecranul deja. Dacă aveți un animăluț, luați-l în brațe și jucați-vă cu el, profitați de fiecare moment împreună. La fel cum trebuie să facem și cu oamenii, de altfel, dar acum e rândul animalelor să fie centrul atenției. Dacă nu aveți un asemenea prieten, faceți-i unuia o bucurie și luați-l din cușca în care stă închis singur și trist. Pentru că vă va oferi niște ani plini de iubire și amintiri frumoase. La fel cum ne-a oferit Cheetah nouă.

Cheetah 07

Cheetah 08

Cheetah 09

Cheetah 10

Cheetah 11

 

 

 

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

12 Comments

  1. 🙁 Imi pare rau 🙁
    Ce bine seamana cu Miky a mea la apucaturi. Nici nu vreau sa ma gandesc!

    • Nu te gândi, bucură-te de ea 🙂

  2. a noastra a murit la 13 ani. Fix la o luna dupa ce am parasit tara. Sotul a suferit, ei au convietuit 13 ani…

  3. Îmi e atât de dor de Marco 😿.
    Sper să se joace împreună cum spui tu.

    • 🙁 dragii de ei

  4. Imi pare rau :(((. M-am chinuit sa citesc pana la capat … Stiu ce inseamna un animalut de companie, asa ca nu vreau sa ma gandesc.

  5. Da, îmi amintesc articolul „Pisica pe aeroportul fierbinte” și-mi amintesc și comentariul (al doilea) pe care l-am scris acolo…

    • Și eu îmi amintesc ambele comentarii. Al doilea țin minte că mi-a adus fiori pe șira spinării 🙁

  6. Imi pare atat de rau. 🙁 In comentariul trecut am vrut sa te intreb de ea pentru ca aparuse roscovanul in peisaj, dar m-am gandit ca s-a intamplat ceva rau si nu am vrut sa-ti reamintesc asta.
    Intotdeauna am gandit ca pisicile au fost create ca sa ne distreze pe noi, oamenii. Si eu am doua (mama si fiu) care seamana perfect cu Cheetah. Si la propriu, si la figurat. Si am avut si 2 catei (un ciobanesc german si o maidaneza). Acum am doar unul. Ciobanescul german a plecat anul trecut, la aproape 12 ani. Il aveam de la 1 an. Maidana este si ea bolnava dar am reusit s-o punem pe picioare. Are aproape 16 ani (am gasit-o p strada cand avea cateva luni). Toate animalutele din viata mea au fost salvate. Mi-a placut foarte tare indemnul tau de a salva animalutele din custi. Si mi-ar placea sa stiu ca exista un rai al animalelor.
    Sunt alaturi de voi.

    • Multumesc, Mihaela, si sper ca animalutele tale sa fie sanatoase cat mai mult timp de acum incolo. Roscovanul Eric a aparut acum un an si ceva, pe cand Cheetah era inca bine (ma rog, stiam de boala, dar ea se simtea bine). L-am primit cadou cand m-am mutat singura, ca sa-mi tina de urat 🙂

  7. Dana, iti multumesc frumos pentru urari si gandurile bune.
    Si tie iti doresc sa te bucuri multi, foarte multi ani de acum incolo de Roscovanul Eric.
    Duminica frumoasa!

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *