Pages Menu
Categories Menu

Posted by on 14 mart., 2020 in General, Jurnal | 0 comments

Jurnal de coronavirus

Pentru că multă lume m-a întrebat cum e pe aici situația COVID-19, am hotărât să mă apuc să povestesc. Nu de alta, dar am și o grămadă de timp la dispoziție și deja sunt plictisită maxim pentru că pentru mine e a treia săptămână de semi-izolare.

Situația personală

La sfârșitul lui februarie am făcut o vizită scurtă în România și la întoarcere m-a lovit o răceală, destul de nasol. Nu am avut febră sau simptome de gripă, doar o tuse zdravănă care a ținut două săptămâni. Am lucrat de acasă în acest timp, nu m-am mai dus la serviciu, pentru că este posibil să lucrez de acasă, dar acum mă gândesc că ar fi trebuit să îmi iau niste zile de concediu, pentru că în unele zile am fost foarte obosită: nu prea puteam dormi nopțile, a trebuit să dorm cu capul ridicat, stând aproape în fund, pentru că altfel mă sufocam. Nu m-am dus la doctor pentru că știu cu cine am de-a face și m-ar fi trimis acasă cu paracetamol. Eram hotărâtă să merg dacă și a treia săptămână era la fel. Spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni m-am simțit brusc mult mai bine, așa că am hotărât că nu e cazul de doctor. Tusea s-a diminuat dar nu s-a oprit, și, fiind săptămâna în care s-a apropiat și de Olanda coronavirusul, am evitat să ies în public sau am fost evitată de prieteni cărora le era frică, pentru că nu știm sigur ce-am avut. În această perioadă am ieșit din casă doar pentru dus gunoi și făcut cumpărături, din când în când.

Dincolo de fereastră

Mie îmi place să stau singură și să nu socializez, mai ales după perioade obositoare, dar limita îmi este pe la două săptămâni. De acuma deja tânjeam amarnic după companie, însă lucrurile s-au complicat. Am reușit să mă întâlnesc totuși cu cineva în această perioadă, așa că am mai ieșit un pic din izolare. Încă tușesc și am impresia de ieri că îmi revine răceala, dar sper că e doar o iluzie.

Situația în Olanda

În Olanda erau ieri 800 de cazuri confirmate. Guvernul cu greu a hotărât să ia ceva măsuri de izolare. Mai întâi au fost recomandări pentru zona din sud unde erau înregistrate multe cazuri, apoi s-a continuat cu toată țara. Momentan, recomandarea este să se lucreze de acasă unde e posibil, să se anuleze evenimentele cu peste 100 de oameni, dar școlile nu au fost închise.

Lumea a primit veștile în mod diferit. Unii sunt total de acord cu guvernul, consideră că nu e nevoie să se ia multe măsuri, sau chiar sunt scandalizați ca se iau și aceste măsuri ce li se par exagerate. Alții sunt furioși că Olanda nu ia măsuri mai drastice, având în vedere ceea ce se întâmplă în Italia și faptul că același lucru ne așteaptă și aici. Totuși, unele firme și unii oameni au luat măsuri dinainte de a li se recomanda de la conducere. S-a muncit de acasă, oamenii au stat în casă când au răcit (nu toți, desigur, pentru că olandezii nu prea au această grijă de a-i proteja pe ceilalți când sunt răciți și pe unii nici posibilitatea de a avea Corona nu i-a oprit de a merge la birou).

Zaanse Schans 05

În ultimele două zile a început însă să se vadă și aici panica, au golit magazinele, și-au mai pierdut din starea de nepăsare. Ieri am fost în oraș, în Alkmaar, și erau oameni prin magazine, nu doar prin cele cu mâncare, oameni în cafenele. Singurul raion pe care l-am văzut gol a fost cel cu medicamente, unde paracetamolul și ibuprofenul erau terminate și o fată se chinuia de zor să le umple la loc dar nu reușea pentru că era trafic continuu și cum punea ea două pachete, cum trecea cineva și le lua. Părea săraca un pic exasperată de situație dar își vedea de treabă.

Cugetări

La începutul săptămânii mă simțeam mai bine, și fizic si psihic. Acum s-au deteriorat ambele stări: simt că îmi revine răceala și evoluția acestei situații e deprimantă. Când a început treaba cu COVID-19, am fost printre cei care au susținut că e panică inutilă generată de media. Între timp mi-am schimbat părerea, pentru că nu putem ignora realitatea la nesfârșit. Când au început să intre în izolare în Italia, citeam știrile și tot mi se părea că sunt măsuri exagerate. Apoi am avut un moment de revelație: mi-am amintit cum în Handmaid’s Tale (Povestea slujitoarei), când guvernul a început să ia măsurile care au schimbat total societatea, oamenii percutau cu greu, nu s-au gândit că e posibil să se întâmple așa ceva, n-au luat-o la fugă din țară imediat, să se salveze. Când s-au dumirit, era prea târziu.

Ne e greu să înțelegem și să acceptam că un eveniment de asemenea gravitate se întâmplă cu adevărat. Trăind în societatea noastră modernă, avem impresia că suntem la adăpost de nenorociri. Știm despre războaie de la bunici și din cărțile de istorie, auzim ce se întâmplă în Siria dar suntem totuși feriți de ce e acolo, deci nu știm ce înseamnă să simți tragedia colectivă pe propria piele. Avem impresia că suntem de neatins. Grijile noastre zilnice sunt de multe ori frivole: nu avem destule like-uri pe Instagram, rochia nu mai e la modă. E normal să ne panicăm când descoperim că dezastrul e la ușa noastră, dar o să ne obișnuim cu situația și viața merge înainte. Deja mi se pare normal să crească numărul de infectați cu sutele de la o zi la alta, să văd poze cu supermarketuri goale.

Sunt îngrijorată pentru familie, foarte îngrijorată chiar, dar mă consolez cu speranța că sunt mai izolați de lume acolo unde trăiesc și că vor reuși să fenteze virusul. Deși orășelele și satele României vor fi pline de oameni care se întorc din Italia și Spania, din zonele afectate, și sincer mă îndoiesc că se va respecta carantina cum trebuie. Dar nu e ceva ce pot eu să controlez așa că n-am ce face decât să stau calmă și să aștept, să dau sfaturi, să dau telefoane.

De magazinele goale nu mă îngrijorez (prea tare). În China și Italia, chiar și în starea de izolare, s-a asigurat mâncarea oamenilor. Provizii mi-am făcut deja, de acum o săptămână: de fiecare data când mergeam la supermarket mai luam ceva extra. Prioritățile mele au fost: cafea, lapte de ovăz, tampoane și ibuprofen. Fiecare cu ce-l doare. Eu sunt unul dintre acei oameni care de obicei țin frigiderul și cămara goale și cumpără doar când îi trebuie, așa că era cazul să schimb un pic abordarea, să am și eu un pachet de paste și unul de orez acolo, să nu fiu chiar pe zero.

Munca de acasă a devenit din ce în ce mai dificilă. E greu să mă concentrez la ceva ce mi se pare fără sens când mintea mi-e la cu totul altceva. Nu sunt singura, și alții se simt la fel, ne înțelegem unii pe alții și încercăm să nu ne scoatem ochii pentru prostii.

Cam asta e pe la mine. La voi cum e? Povestiți-mi, să socializăm măcar online!

P.S. Am vrut să pun aici link către două videouri văzute recent, care mi se par relevante pentru situația actuală, dar pe urmă m-am răzgândit, cred că e destulă informație stresantă din toate părțile. Așa că mai bine vă recomand un cont de Youtube care să vă aducă niște liniște și pace:

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Jurnal de coronavirus – lockdown, prima săptămână | Dana rozMarin - […] mine asta e a patra săptămână de semi izolare, pentru că, după cum v-am povestit, am fost bolnavă înainte…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *