Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 7 iun., 2020 in General, Jurnal | 4 comments

Nu vreau să revin la normal

În ultimele săptămâni, lumea a început să revină la „normal”. Normalul de după pandemie (care oricum nu s-a terminat, cică). Au dat toți buluc din case, au plecat în excursii de-o zi sau un weekend prin țara natală — sau țara vecină, în cazul germanilor care au fugit în Olanda la plajă. Am început să arătăm mai frumos, tunși, pensați, bărbieriți, parfumați. S-a dat năvală la restaurante, pentru o masă preparată și servită, în sfârșit, de altcineva. Unii s-au ales cu proaspete intoxicații alimentare, dar și asta e un semn de normalitate, nu? Am întâlnit prieteni și am fost la picnicuri împreună. Am avut o comandă de sesiune foto și am și făcut-o. La birou încă nu am mers, dar de mâine avem voie să mergem, în număr mai mic și cu respectat reguli. N-o să mă duc prea curând.

Îmi place că ne putem relua viețile, că nu mai stăm cu degetul pe butonul de pauză. Dar, în același timp, nu îmi place. Vreau să revin la normal, dar nu la normalul ăla în care alergăm toți ca niște găini fără cap, ne petrecem cea mai mare parte a timpului la serviciu, avem agende pline și nu găsim timp pentru o plimbare în parc, fără niciun scop și fără nicio direcție. M-am lăsat un pic luată de val și am acceptat mai multe întâlniri cu oamenii decât mi-aș fi dorit, am reluat sesiunile foto, după cum vă spuneam, deși serviciul este super solicitant în ultima perioadă și nu mai am energie pentru cel de-al doilea job, și m-am trezit extenuată, având mai puțină grijă de mine, uitându-mă cu stres într-o agendă care începe să se umple. Dar nu îmi place. M-am obișnuit să am mult timp liber, pe care să îl folosesc doar pentru mine. M-am obișnuit cu o viață simplă, care nu îmi cere să mă machiez, să mă fac prezentabilă pentru alții — ceea ce presupune purtarea unui sutien, pentru că, desigur, societatea e pudică și nu vrea să vadă sâni.

În următoarea perioadă va trebui să mă gândesc bine la cum vreau să arate această normalitate la care revin. Și poate că va trebui să renunț la chestii cărora le-am acordat mult timp și multă energie în trecut, dar e ok. În perioada de izolare am mers mult cu bicicleta, m-am obișnuit și am descoperit că pot face lejer câte 20-25 de km cu o biclă de oraș. Este foarte ușor să fac asta în Alkmaar, pentru că nu îmi ia jumate de oră să ies din oraș, cum era cazul în Amsterdam. Și sunt atâtea locuri frumoase în jur! Acum vreau să investesc într-o biclă mai performantă, pentru că Rosinanta mea are limitele ei.

Sate olandeze
Rosinanta
Gâște sălbatice

Am fost de câteva ori la mare, m-am și ars, pentru că absolut în fiecare an mă las păcălită de soarele olandez. Din păcate apa a fost prea rece pentru mine, așa că mi-am bălăcit doar picioarele. Am vizitat sate drăguțe și zone de mlaștini, pădurea, morile de vânt din zonă. Așadar, cum să pot să revin la viața în care timpul liber e petrecut în restaurante, mijloace de transport, făcând al doilea job (poze, interviuri, bloguri)? Poate îmi va reveni cheful de alergătură și energia de titirez. Poate voi fi concediată și voi putea să mă ocup de pasiunile mele mai mult. Poate vine valul doi și o nouă izolare sau poate vin extratereștrii — mă aștept la orice de la anul ăsta.

Momentan vreau să fiu leneșă. Să mă trezesc dimineața și să citesc, înainte de a începe munca. Să mă văd cu puțini oameni. Să fac poze doar când mă simt inspirată. Să lenevesc cu pisoiul Eric pe canapea și să fac sport. Să plec cu bicla la plimbare pe coclauri și să admir natura în liniște. Nu vreau să revin la normal.

Pisoiul Eric la soare
Egmond aan Zee
La plajă
Mori de vânt
Maci

4 Comments

  1. Multi avem visul asta: sa lenevim mai mult pt acelasi venit. Din pacate viata ne-a ajuns unde ajuns pt ca am facut niste compromisuri: 20 ore saptamanal le muncesc pt a acoperi ipoteca, 5 ore saptamanal le petrec in transport pt a avea o locuinta mai mare dar mai departe de birou, unii muncesc o luna pt un iphone nou, eu dorm 15 min in plus dimineata pt ca nu imi mai pasa de machiaje de ceva ani, dar petrec zilnic 15 min in bucatarie sa gatesc pachete la toti 3 si cina pt a salva bani si sanatatea.
    Unde e echilibrul la compromisuri? unde efortul devine povara? Fiecare are linia lui, una asa de delicata si personala.

    • Chestia e că venitul meu nu se schimbă decât foarte puțin dacă „lenevesc” și nu mai lucrez la ceea ce numesc eu cel de-al doilea job: blogurile și fotografia. Acest al doilea job este neplătit, cam în proporție de 90%, din păcate. Îl fac pentru plăcerea personală. Îl fac în ceea ce ar trebui să fie timpul meu liber, cel care îmi rămâne după cele 40 de ore săptămânale lucrate pt jobul de bază. Așa că decizia de face sau nu acest compromis este foarte ușoară în acest caz 🙂

      Dar, da, știu ce zici. Ar fi ideal să lucrăm 3 zile pe săptămână, să zicem, pentru același venit și restul timpului să facem numai ceea ce ne pasionează.

      • De fapt, aceste comentariu necesită completare: decizia de lenevire ar fi ușoară, dacă m-aș raporta doar la partea financiară 🙂 Dar cum oricum nu fac lucrurile astea pentru bani, e mai complicat.

    • eu ma gandeam la jobul curent al de are nevoie de mine 42 ore pe sapt. in birou. Si eu am extra hobby-uri care aduc f. putin venit dar le fac cu drag, sunt hobby, daca e sa aleg sa renunt nu la ele prima data e sa renunt (plus ca le fac de acasa, cand am chef si ce am chef).

      Acum 2 ani, cu colegii de birou, facuram un calcul de bugetul familiei cu 10% mai putin munca, 10% mai putin incasat, dar mai putine cheltuieli cu afterschool -uri, timp de aranjat acasa mai mult, si in final am decis ca merita scaderea. Seful nu a fost de acord 🙂 .Personal calculele mele dau bine si cu 20% mai jos dar daca nu se poa’ apai nu se poa’.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Din nou la pădure: Bergerbos | Dana rozMarin - […] cum vă povesteam în articolele anterioare, noua mea pasiune este descoperirea locurilor frumoase din zona Alkmaar-ului. Acum am început…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *