Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 22 apr., 2021 in General, Jurnal | 0 comments

Cuvântul anului: schimbare

Dacă anul care a trecut a părut că a fost un an de „piua”, un an în care nu am făcut nimic și pe care mulți dintre noi au zis că nici nu-l pun la calculul vârstei, 2021 începe să aducă schimbări, așa cum era de așteptat. După un an în care lumea a avut mult timp să se gândească la starea lucrurilor, au început revelațiile: unii au realizat că nu au nevoie de mulți bani, că preferă să muncească part-time și să aibă timp să picteze, alții au divorțat, au făcut copii, s-au mutat la țară, și lista continuă. Cred că vor urma mult mai multe schimbări, a căror amploare o vom vedea cu adevărat în timp.

Pentru mine, acest an aduce o schimbare mult așteptată, schimbarea de carieră. Dar, mai întâi, o pauză. Oarecum pauză. Dacă mă citiți și pe celălalt blog, știți deja. În februarie am încheiat povestea cu cercetarea de piață și analiza de date, domenii în care m-am învârtit în cea mai mare parte a carierei mele (nu suport cuvântul carieră, dar hai, fie, să îl folosim din când în când). Mi-am pierdut de mult interesul pentru această ocupație, și am continuat să o fac doar pentru că mă simțeam blocată, pentru că era ușor (eram deja specialistă) și pentru cine știe ce alte motive am avut de-a lungul timpului. A sosit momentul să zic „Pa!” și să nu mă mai uit în urmă.

Schimbare
sursa Unsplash

După cum știți, de ani de zile am ca al doilea job cele două bloguri și fotografia, dar niciodată nu am avut suficient timp să le transform în mai mult. Acum, planul este să le acord mai mult timp (știu că aici nu am fost prea activă în ultima vreme, dar urmează). Deocamdată sunt foarte ocupată cu studiul: digital marketing și creare de conținut (digital content creation). Primul este mai mult așa, pentru că vroiam să îmi adâncesc cunoștințele în domeniu, dar al doilea este „de suflet”: este făcut la Condé Nast și învăț de la unii dintre cei mai tari oameni din presă. Învăț cu plăcere, dar este mult mai solicitant decât mă așteptam. Sunt zile în care mă doare capul și am teme de făcut, și mă întreb de ce nu am putut să stau și eu cu burta în sus în această „pauză”? Să citesc toate cărțile pe care vreau să le citesc, să scriu ce am chef, să dorm și să mă plimb cu bicla. Dar așa nu m-aș mai fi întâlnit cu directorul de creație de la Vogue, nu?

Ce va urma nu știu sigur, am multe planuri și rămâne de văzut care dintre ele se vor materializa. Îmi voi continua explorarea domeniului care mă fascinează de când mă știu (scrisul), vreau să lansez o revistă (ceva ce planific de ani de zile), vreau să am mai multe surse de venit și mai multă flexibilitate. Vreau să am timp să fac portrete și să scriu articole și poezii și să nu fiu legată de mâini și de picioare de un loc sau de o firmă care nu e a mea.

Așadar, luați floricelele, așezați-vă confortabil în fotolii și așteptați să vedeți ce va urma; sunt sigură că cinicii deja își dau ochii peste cap și comentează în barbă la adresa succesului misiunii mele. Dar e ok, lucrez cu spor la capacitatea de a ignora acea categorie de oameni. Pentru ceilalți, am tot felul de surprize pe care știu că le așteaptă cu plăcere, așa că o să îmi concentrez energia acolo.

Voi ce schimbări aveți în plan anul acesta?

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *