Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 18 feb., 2014 in General, Olandezi | 9 comments

Olandezii, obsesia lor pentru case albe și designul nordic

Când am început să căutăm o casă de închiriat în Amsterdam, am vizionat (virtual) o grămadă de apartamente și nu ne plăcea nimic, pentru că toate aveau mobilă albă, noi fiind unii dintre acei oameni care nu sunt fani ai interioarelor decorate în alb. În cele din urmă, am ales, desigur, o casă cu interior alb, pe care am încercat să o colorăm cu vreo câteva elemente de decor. Mai târziu, alte case, alte mobile albe, am ajuns și în situația de a cumpăra ce mobilă vrem și am mers la toate magazinele de mobilă, unde, surpriză, tot mobilă albă se găsea. Aia era singura mai accesibilă, de fapt. Orice altă culoare îți adăuga substanțial la preț, de te făcea să devii pe moment fan al acestui minunat decor minimalist.

Cam așa arată o bucătărie olandeză tipică (unele mai bine, altele mai rău, toate albe):

Bucătărie albă

Am auzit, de multe ori, olandezi care visează să se mute la casa lor, sau să o redecoreze, spunând, cu ochii sclipind de bucurie: „și bucătăria va fi mare, albă, cu o insulă în mijloc!”. Ca regulă generală, dacă găsești o casă, în Olanda, care nu are bucătăria albă, înseamnă că acolo locuiește (sau a locuit) un străin. Dacă ar fi măcar atât! Dar și canapelele sunt albe, biblioteca, dormitorul… totul alb. Așa le place; poate unde e prea mult întuneric și încearcă să-și lumineze casele prin orice metode.

Nu îmi place albul; deși am văzut unele case cu interior alb foarte frumos aranjat și, de la o vreme, nu mi se mai par atât de neplăcute vederii, tot nu mă văd locuind într-o asemenea casă. Parcă sunt pre sterile, prea ca la spital. Nu-mi place nici să fie prea colorată casa, prea încărcată, dar o vreau să fie caldă, îmbietoare, nu rece. Îmi place stilul nordic, simplu, care lasă casa să respire, dar îmi place atunci când folosește și culori, nu doar alb și gri. Să fie acolo, măcar un tablou cu roșu, portocaliu, niște perne mov sau ciocolatii – ca să te înveselească atunci când ajungi acasă și stai cu burta în sus!

Fotolii colorate într-o casă din Canal belt

Ca exemplu de interioare albe, frumoase, dacă vreți să vă inspirați, aș putea să menționez lookslikewhite sau Scandinavian home. Alte website-uri de design pe care le-am tot studiat sunt: Interiors originals, House of turquoise (preferatul meu, o adevărată delectare pentru ochi), The paper mulberry, French by design, Chic decó, Leitmotiv, și ar mai fi ele multe altele, dar astea sunt favoritele.

Vouă cum vă place să vă decorați casa (sau cum visați în secret să arate casa pe care urmează s-o cumpărați)?

9 Comments

  1. Noi tocmai ne relocam, in Barcelona e drept, nu vreo tara nordica, si cautind prin Ikea online mobila pentru camera fetitei, nu intelegeam de ce mobila din lemn natur e mai scumpa decit aia alba. Ca in mintea mea trebuia sa fie invers 🙂

    Eu sint un pic fan de mobila alba, dar nu in toata casa, mi-ar placea o bucatarie semi-rustica, care sa aiba si podele albe, dar cum ziceai si tu, cu pete de culoare, ca altfel e morbid albul ala.

    • Lemnul natur e cel mai scump, si pe aici. Daca iti place mobila alba, macar un pic, e mai usor, ca poti s-o combini. Pana la urma, si noi am facut ceva compromisuri la culori 🙂

    • Pentru că de fapt nu e lemn natur. E aceeași folie de melamină sau ce-o fi, doar că într-un caz e uniform alb și-n alt caz are un model care arată a lemn. În al doilea caz va fi ceva mai scumpă.

      Dacă te duci la magazinele mai scumpe decât IKEA, povestea e aceeași, doar că ai șanse ca în loc de melamina aia să folosească furnir. Și și acolo furnirul pictat alb va fi mai ieftin decât furnirul dat doar cu baiț și cu lac. Pentru că dacă-l vopsești alb poți să folosești orice foaie de furnir, dar dacă-l lași să se vadă fibra atunci trebuie să selecționezi foile care arată bine (uniforme, fără noduri etc).

  2. pai pretul face moda 😛 si la englezi marea majoritate a apartamentelor sunt daca nu albe, crem, oricum ceva sobru. si eu prefer culorile. mi-am pus perdele roz (desi e cam pal pentru gustul meu :-P)

  3. buna.amsi eu o intrebare…cum ai invatat tu limba olandeza?eu sunt aici de 2 luni in Olanda am inceput sa merg si la cursuri,dar nu imi intra in cap mai de loc si am nevoie sa invat pentru a gasi ceva de munca.multumesc anticipat

  4. Mi-ar placea sa am casa aranjata ca intr-un catalog (si banii care sa-mi permita asta), insa cu tushe personale, care sa faca diferenta! Albul, in doze discrete si decente, nu ma deranjeaza! 🙂

  5. cunosc si locuiesc in mijlocul olandezilor asa ca imi pot permite sa te contrazic….nu este adevarat ca prefera totul alb sau mobila este toata alba ! Dar tot timpul fiecare are tendinta de a generaliza ! O zi buna !

    • Normal ca era o generalizare, ca doar nu am luat la rand toate casele ca sa fac statistici. Pari deranjata de articol, ai cumva bucataria prea alba?:P

Dă-i un răspuns lui Dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *