Vine iarna, bine-mi pare

Știu că e abia noiembrie, dar de când m-am mutat în Olanda, noiembrie este prima lună din iarnă. Este prima lună în care ziua este mult mai scurtă, când vedem mult prea puțină lumină, când se duc culorile și traiul bun odată cu păsările în țările calde. Iernile pe meleaguri nordice nu mi-au priit. Au fost din ce în ce mai rele, nu m-am obișnuit cu ele, cum aș fi crezut. În fiecare an încerc diverse metode ca să mențin moralul ridicat, dar până la urmă sfârșesc tot deprimată în februarie, cu impresia ca n-o să mai văd vreodată soarele. Pentru că vitamina D are și ea limitele ei. 

Ieri am văzut video-ul ăsta, al unei tipe suedeze pe care o urmăresc eu fascinată pe social media:

 

 

Nu cred că mă încumet la o baie în lacuri înghețate prea curând, dar mi-a amintit de lupta mea anuală cu întunericul iernii olandeze, și mi-a amintit că anul acesta am luat hotărârea de a accepta cu bucurie tot ceea ce presupune iarna și că nu voi mai încerca să mă lupt cu ea, ci să facem pace. Rămâne de văzut cum va decurge această prietenie „iarna-eu”, căci deja cunosc modelul:

Noiembrie – momentul de speranță: iarna asta nu va mai fi nasoală, o să fac și o să dreg, hygge, lumânărele, excursie pe tărâmuri însorite, patinoar, vin fiert etc.

Decembrie – luna cu sărbătorile, alergătură (alții, nu eu), crize (alții, nu eu), zile libere, cine de Crăciun începând cu săptămâni înainte, Crăciun, respirăm ușurați, revelion, bum bum, a venit noul an. 

Ianuarie – momentul în care realizez că mai sunt două luni de iarnă, când eu de fapt sunt gata de ghiocei; depresia își face apariția, luna nu se mai termină, e lungă cât un an, e frig, e gri, vreau să mă închid în casă și să nu mai văd pe nimeni până în aprilie. Toate serialele anului trecut plus „The Notebook”, pentru efect extra lacrimogen, sunt vizionate. 

Februarie – orice speranță e pierdută; iarna nu se va mai termina, soarele nu mai există. Vom rămâne pentru totdeauna sub cerul gri și sub ploaia mocănească, triști și amărâți.

Aș vrea tare mult să nu se mai repete modelul, anul acesta. Poate lunile de meditație mă vor ajuta să accept mai ușor lucrurile pe care nu le pot schimba. Poate o baie în marea Nordului ar face minuni. Poate iarna asta n-o să fie foarte gri (famous last words :D)

Revenind la fata dinainte, o urmăresc cu plăcere pentru că locuiește într-un sat la cucuieții din deal (sau vale?) în Suedia, în mijlocul naturii și face ce-i place. În ultima vreme tot visez să fac asta, să mă mut undeva foarte aproape de o pădure și de mare. Am și ochit câteva locuri în Olanda care ar îndeplini cerințele, doar că trebuie să îmi adun mai mult curaj pentru mutare. Dar e posibil să se întâmple, și gândul ăsta mă umple de bucurie.

Acestea fiind spuse, ia ziceți, ce facem iarna asta? Hibernăm sau ne bălăcim în ape înghețate? Voi ce planuri aveți?