Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 9 Dec, 2013 in Jurnal | 7 comments

Scările olandeze și o entorsă cadou de la Moș Nicolae

Deși credeam că am fost cuminte anul ăsta și că o să primesc multe cadouri frumoase, pe lângă grămezile de litere D de ciocolată, se pare că Moș Nicolae nu s-a înțeles cu omologul său olandez, Sinterklaas. Dacă Sinterklaas și-a făcut treaba pe 5 Decembrie și mi-a adus ciocolata, moșul românesc de pe 6 mi-a dat cu nuiaua peste picioare de am alunecat pe scări și am făcut o entorsă. Una mică, după standardele entorselor, dar umflată, vânătă și dureroasă. Și într-un moment destul de nepotrivit, având în vedere că săptămâna asta urmează petrecerile de Crăciun organizate, desigur, înainte de Crăciun.

Scări abrupte

Nu știu dacă e frumos din partea mea să dau vina pe Moș Nicolae, pentru că principalul vinovat al acestei întâmplări este, de fapt, stilul arhitectonic al caselor vechi din Amsterdam. Parcă nu v-am povestit până acum despre scările îngrozitoare pe care le-am întâlnit în interiorul caselor vechi din această țară. Prima casă în care am locuit când m-am mutat în Amsterdam avea niște scări din astea. Un an de zile m-am luptat cu ele, urcând până la etajul trei pe niște scări aproape verticale și spiralate. Cel mai frumos era când trebuia să car valiza pentru plecat în vacanță sau, și mai bine,  la întoarcere, când valiza era mai grea (că la mine așa se întâmplă, crește greutatea la întoarcere — și cea a valizei și cea personală). Când ne-am mutat de acolo, am căutat foarte hotărâți o casă cu scări normale. Or fi casele astea vechi frumoase și romantice, dar scările lor interioare sunt o adevărată provocare pentru locuitori. Am găsit o clădire cu scări normale, așa cum le știm noi din România — aici se numesc Royal stairs/scări regale — vă dați seama în ce lux trăiesc? Dar lift tot nu am 😀

Revenind la glezna mea, v-aș arăta și o poză cu ea, dar nu vreau să vă oripilez, pentru că încă arată destul de rău. N-am ieșit din casă de trei zile; mâine sper să merg la muncă, mă gândesc să iau bicicleta pentru că sigur este mai simplu să pedalez decât să merg șontâc-șontâc prin stații. A, și ca să vă reamintesc ce mult îmi place sistemul medical olandez și medicul meu de familie, trebuie să vă spun că nu numai că nu l-am vizitat pe nenea doctorul, dar nu am dat nici măcar un mail să îl întreb una-alta. Mă tratez cu leacuri băbești și nu o să merg la el decât dacă n-o să îmi treacă într-o săptămână. Așa că să-mi țineți pumnii să pot bicicleta mâine și să pot să joc la petreceri fără prea mari probleme (probabil că ar fi mai realist din partea mea să trag speranțe să n-am nevoie de cârjă, dar refuz să accept acest lucru). O să revin cu văicăreala în caz de nevoie!

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

7 Comments

  1. Si eu am patit-o si acum merg sontac, sontac si, in plus, mi-am rupt si pantalonii mei violet. Nu stiu in Olanda cum este, dar in Italia, locul unde am cazut era destul de putin populat, dar ghici cine a fost primul trecator care a dat de mine si s-a oferi sa ma ajute! Un roman!
    Insanatosire grabnica!

    • Of, of! Eu am sucit doar glezna, pantalonii au scapat intregi 😀 De cazut am cazut intr-un restaurant, asa ca primul care m-a ajutat a fost bucatarul mexican. Am plecat pe picioarele mele de acolo, durerea mare a inceput peste vreo 2 ore.

  2. Îmi pare rău că râd de răul altuia, dar m-am amuzat.
    Aș fi curioasă totuși să detaliezi ce-i cu medicul de familie. De ce nu l-ai abordat? Cum e sistemul?
    Una peste alta, însănătoșire grabnică, să nu ratezi petrecere de Crăciun!

    • Sistemul e că te trimite acasă și-ți zice să revii dacă situația nu se îmbunătățește într-o săptămână-două. Între timp poți să iei niște Paracetamol, indiferent de ce suferi. Leacul universal. Cred că Olanda e singura țară unde s-au întâmplat supradoze de Paracetamol.

    • Da, VOC a descris situația perfect; de aceea nu am vrut să merg la doctor. Și chiar dacă aș fi ajuns la el (cu un taxi), nu aveam cum să urc până în cabinetul lui, pentru că, surpriză: are niște scări aproape verticale care duc la etajul doi. Desigur, nici vorbă de lift. Că doar nu e un loc unde merg oameni bolnavi! Probabil ar fi venit în fața clădirii să se uite la gleznă și să îmi recomande paracetamol. Am luat totuși legătura cu el, și singura recomandare a fost să nu fac mișcări care sunt dureroase :)) De parcă așfi masochistă.

  3. da ce noroc pe tine. sper sa fie ceva superficial. apropo de scari de astea, cand cautam apartament in Londra am mers si la niste case vechi, victoriene, transformate in apartamente. Doamne, ce scari aveau! atat de in panta de ma lua ameteala, incercam sa urc dar aveam senzatia ca ma duc la vale. bine ca n-am gasit vreo oferta ca sigur imi rupeam gatu

    • Da, ce să fac și eu, mă distrez! Ce bine că n-ai nimerit într-o casa din aia; dar de obișnuit te obișnuiai cu ele, le urcai fără amețeală după vreo două luni.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *