Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 18 Iul, 2015 in General, Jurnal | 2 comments

În căutarea soarelui: Lecce și Porto Cesareo

Când m-am văzut în trenul spre Lecce, cu toate bagajele intacte și priză pentru încărcat telefonul, am fost cel mai fericit om din zonă, cu siguranță. Pentru că scăpam de Bari! Ajunsă la destinație, m-am cazat la un B&B foarte drăguț, unde tipa de la recepție vorbea engleză, prin urmare am vorbit o grămadă cu ea pentru că mi-era tare dor să port o conversație într-o limbă în care pot lega cuvintele într-o propoziție de la cap la coadă și am plecat la plimbare prin oraș. Casele sunt toate în culori crem-pastel, m-au făcut să mă gândesc nonstop numai la înghețată. Atmosfera — cu totul alta decât în Bari, se simțea relaxarea, oamenii îmi zâmbeau, mă ajutau bucuroși cu informații, erau mulți tineri, studenți care învățau împreună pe la câte o terasă. Era liniște și pace pe străzi și mirosea frumos, de la ceva copaci înfloriți, am tras eu concluzia, dar nu-s sigură. M-am simțit minunat acolo. Am mâncat mâncare bună, friselle (o pâine uscată înmuiată cu ulei de măsline și roșii) și fava e cicorie (piure de fasole fava și cicoare); îmi place mult mâncarea lor tradițională, extrem de simplă și gustoasă. A, am mai mâncat și o super bună înghețată de migdale. Numai gândul la ea mă face să salivez.

Friselle

M-am simțit în siguranță și am avut curaj să mă plimb seara pe străzi. Din păcate am avut doar o zi în Lecce, era în plan ca apoi să merg la mare și să mai vin în oraș cu autobuzul, acela care s-a dovedit inexistent. N-am reușit să văd tot ce era de văzut, deși orașul nu e mare, dar am avut parte și de o ploaie fix în ziua aia, care m-a ținut pe loc vreo oră.

Lecce

Am fost un pic stresată doar de faptul că nu aveam cum să ajung a doua zi în Porto Cesareo. Tipa de la recepție a fost super drăguță, a sunat pe la toate companiile de autobuze, dar i-au spus ceea ce știam deja, că 104 o să circule abia după 25 iunie, iar autobuzul local nu circulă pentru că e duminică. Singura opțiune era să iau un taxi, care ar fi costat vreo 50 de euro. Tot dezbătând problema, ne-a venit ideea să sunăm și la pensiunea la care trebuia să ajung. Am avut noroc, proprietarul venea a doua zi în Lecce. La ora 9.30 eram deja în mașina lui nenea, un tip la vreo 50 de ani, o reprezentare tipică a italianului din sud: cămașă albă, par lins cu gel, jumate de sticlă de parfum turnată pe el și o mustață liniară, cum nu credeam că mai există în zilele noastre. Era super stresat de faptul că nu vorbea engleză, și nu prea înțelegea el cum vine aia ca eu să înțeleg bine italiana dar să nu o vorbesc bine.

Am discutat totuși pe drum, cât să aflu că nu există absolut nicio posibilitate de transport din Porto Cesareo către zonele învecinate.

– Nu-i nimic aici, e un sat mic, ești doar tu și marea!

Pronunța „il mare” cu așa drag și așa mândrie, că m-a făcut să nu-mi mai pară rău de lipsa autobuzelor. Și când am văzut marea, am înțeles și de ce i se luminau ochii când vorbea de ea. O apă turcoaz de parcă era dintr-un poster, nu de-adevăratelea.

Plaja Torre Lapillo

Pensiunea a fost foarte confortabilă, se vedea că totul e făcut cu cap, aveam cafea, apă, suc și fructe la dispoziție toată ziua, iar la micul dejun cele mai bune produse de patiserie pe care le-am mâncat vreodată (iar eu nu sunt mare fan patiserie). A fost mai bine că n-am mai avut cum să plec de acolo și am stat trei zile doar eu cu marea. M-am împrietenit cu proprietarul, soția și una din fetele lui, pe care o tot chinuia să vorbească engleză cu mine, că „doar a învățat la școală”. Dimineața luam micul dejun uitându-mă la apa turcoaz, apoi luam bicicleta (gratis de la pensiune), mergeam la plaja de la dune, la prânz mă întorceam ca să dorm și să mănânc smochine zemoase, apoi iar plajă. Erau câteva plaje și în oraș, și am fost și până în localitatea de lângă, Torre Lapillo, dar cel mai mult mi-a plăcut plaja de lângă dune. Încă mă mai visez înotând în apa aia minunată! Îmi pare rău doar că n-am mai ajuns și la Punta Prosciutto, dar erau prea mulți kilometri de mers și bicla mea nu tocmai cea mai performantă de pe planetă.

Temperatura a fost între 23 și 28 de grade, suficient pentru mine, venită din Olanda, dar unii se plângeau că apa ar fi cam rece. Orășelul, în sine, nu-i cine știe ce. Dar are un port frumos, cu bărci colorate, destule restaurante cât să te delectezi cu bunătățuri, are chiar și o stradă de shopping, și marea (oh, marea!).

A fost o altă aventură plecarea de acolo. Nimeni nu părea să știe de existența autobuzului local, m-am dus și eu la un magazin care era situat lângă singurul semn de stație pe care l-am găsit, dar mi-au zis că, nu, acolo nu vine niciun autobuz, dar este o altă stație și m-au trimis la alt magazin ca să întreb, ca ăia sigur știu. Am umblat din magazin în magazin, fiecare mă trimitea în altă parte; în cele din urmă un flăcău de la un pet shop mi-a arătat unde e stația de autobuz și, tocmai când se termina strada și ajungeam la mare, am dat peste un moșulică și chioșcul lui de ziare, unde se găseau și biletele pentru autobuz și orarul. Așa că am reușit să și plec, în ziua stabilită, înapoi spre Lecce, deși, sincer, aș mai fi stat vreo două săptămâni.

Aici sunt galeriile de poze, Lecce și Porto Cesareo, dați click și delectați-vă:

  • Protest Amsterdam

Bari

Lecce


 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

2 Comments

  1. pozele sunt extraordinare! Porto Cesareo chiar umple de liniste si pace.
    Cazarea la pensiune unde ai gasit-o?

    • Mersi 🙂 Cazarea, in toate localitatile, am gasit-o pe Booking.com.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *