Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 13 Iul, 2015 in General, Jurnal | 5 comments

În căutarea soarelui: Puglia, Italia. Încep cu Bari — orașul care nu prea mi-a plăcut

După cum spuneam în postarea anterioară, anul ăsta am fost la căutat de soare prin Italia. O vacanță de-o săptămână, plină ochi, planificată să fie o vacanță activă, cu vizite în mai multe orașe din Puglia, pentru că sunt foarte multe frumoase și le-aș fi văzut pe toate, dacă aș fi putut. Mi-ar fi trebuit câteva săptămâni pentru ce vroiam eu să fac, de fapt: să văd toate orășelele, să stau câteva zile în unele dintre ele, să merg și undeva la țară să stau în livezile de măslini și să iau și toate plajele la pas. N-am făcut toate astea. A rămas loc (mult) și pentru data viitoare!

În caz că vă întrebați care-i Puglia, este zona care reprezintă tocul cizmei italiene. O zonă plină de istorie, ca toată țara de altfel, înconjurată de mare (Adriatica în est și Ionica în vest).

Pentru că am mers singură, am hotărât să nu închiriez o mașină, deși asta e recomandat ca să poți vizita zona mai ușor. Am făcut cercetări pe net și am hotărât că transportul public este suficient. La fața locului s-a dovedit a fi mai dificil și cu surprize, dar m-am descurcat. Am zburat până în Bari și aveam în plan să o iau spre sud și să ajung până în Leuca. Am tăiat multe de pe listă; cel mai rău îmi pare de Alberobello, satul cu căsuțe de poveste,  dar nu s-a putut, pentru că drumul din Bari până acolo era prea lung și mie încă mi-era rău după accidentul de bicicletă care m-a fericit înainte de plecare. Și nici nu am ajuns în sud mai jos de Lecce, pentru că mi-am pus bazele într-o linie de autobuze care, aparent, circulă doar în sezon, după 25 iunie, adică fix după ce plecam eu (nu scria pe site-ul pe care m-am uitat, e vina mea că n-am căutat mai multe surse…). Cu asta m-am resemnat ușor, pentru că, în loc de plimbare, am avut trei zile de absolută relaxare la mare, în Porto Cesareo.

 BARI

Dar să le iau la rând. Să încep povestea cu Bari, orașul frumos care nu mi-a plăcut. Am avut cazare acolo pentru primele două nopți, la un bed&breakfast în orașul vechi. Am ieșit din gară bucuroasă că e soare și că mă plimb, fântâna din fața gării m-a întâmpinat cu un curcubeu, am traversat cu mare grijă pe trecerea de pietoni la care nici o mașină nu oprea și am pornit către centrul vechi. Pe drum, am început să mă dezumflu, așa, încet-încet. Drumul până la B&B a fost mai lung decât mă așteptam, am ajuns în Bari Vecchio leșinată de cele 27 de grade (mda, vai de capul meu!) și am început să mă învârt ca o curcă pe străzile înguste și întortocheate, pline de copii care se jucau și gospodine de toate vârstele care stăteau pe scăunele și băncuțe afară, exact cum se stă la noi la țară, și studiau orice trecător.

După ce am trecut de vreo trei ori pe lângă același grup de gospodine, s-au hotărât că e cazul să mă ajute. M-au întrebat ce caut, le-am spus, și una începe să strige din toți rărunchii spre o clădire:

Mariaaa, Mariaaa!

Maria a răspuns la apel imediat, urlând și ea din casă un:

Siiii! che vuoi?!

S-a dovedit că ea era cea care administra B&B-ul la care am stat. A venit, m-a dus la adresa aproape imposibil de găsit, m-a programat pentru a doua zi la micul dejun, s-a rățoit la mine că am îndrăznit să vreau să schimb ora pe care o scrisese deja pe tablă. A, și totul în italiană, da? Că nu vorbea nimeni engleză p-acolo.

Bari

Camera a fost în regulă, doar că podelele erau de lemn, așa că am auzit orice zgomot făcut de ceilalți oameni din casă. Am ieșit la prima plimbare prin oraș, am făcut câteva poze. Aveam de gând să mănânc ceva, dar n-am îndrăznit să intru în niciunul din restaurantele pe lângă care am trecut, pentru că în fața fiecăruia își făceau veacul câțiva băiețași (de toate vârstele), care se holbau la mine ca la urs. Într-un final am cumpărat câte ceva de la supermarket și m-am grăbit spre casă, pentru că se întuneca foarte devreme și nici nu concepeam să mă prindă întunericul pe străzile alea. Am stat în cameră în seara aia și m-am tot întrebat unde naiba am ajuns? Și m-am consolat că poate eram eu prea obosită, poate am nimerit doar zonele proaste.

A doua zi, la lumină, orașul a părut mai prietenos, dar nu cu mult mai mult. M-am întâlnit cu niște prieteni care erau și ei în călătorie prin Puglia și erau la fel de mirați de ceea ce au găsit în Bari. Deci nu e doar vina mea, că aș fi speriată de bombe și nu m-am simțit în siguranță, da? Din fericire, ziua mi-am petrecut-o în Polignano a Mare, unde m-am simțit extraordinar.

Seara, la întoarcere, am vrut să admir și să pozez un pic femeile care preparau paste pe străzi (celebrele orecchiette), dar au sărit toate țațele cu gura pe mine, că să cumpăr, că d-aia le prepară ele așa de bune. Abia am scăpat de acolo, nici gând să mai fac poze, dar de cumpărat n-am cumpărat. Sic!

N-o s-o mai lungesc mult. Când am plecat din Bari m-am simțit super fericită că scap de el. Unii mi-au zis că exagerez cu părerea mea despre oraș. Poate. Poate am nimerit eu prost. Adevărul e că până pe la ora 2-3 după-amiaza, orașul era drăguț, puteam admira liniștită casele vechi (care ar avea o mare nevoie de o restaurare) și cerul albastru. Spre seară însă, atmosfera se schimba, ieșeau toți pe străzi, și, când treceam pe lângă ei, mă simțeam ca și cum aș fi fost urmărită de hiene. Nu știu dacă am văzut vreun zâmbet adresat mie sau altui trecător, cât am stat pe acolo. Nimeni — femei, bărbați, copii — nu zâmbea. E un oraș sărac, se vede, probabil și de aceea atmosfera generală. Am mai petrecut o jumătate de zi în Bari, la întoarcere, înainte de a pleca la aeroport, era de dimineață și m-am simțit chiar bine, am avut curaj să beau și un capuccino la o terasă.

Hai să vă arăt niște poze, ca să mai îndulcesc povestea (că de frumos, e frumos orașul, dar vizitați-l în grup, să nu fiți prea atenți la oameni :D).

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

5 Comments

  1. Hai ca pare funny Bari :-p Parca seamana cu Napoli.asa s ei, zgomotosi si incruntati, prin unele zone. Si nu inteleg de ce mereu trebuie sa ne scuzam ca nu ne a placut un loc, asta e, nu mi a placut, ca nu ne plac tuturor aceleasi chestii

    • Ha ha, daaa, super fun 😛 N-aveam chef de incruntati in vacanta.
      Nici eu nu inteleg de ce unii oameni nu accepta pur si simplu ca nu mi-a placut un loc; probabil din cauza ideii inradacinate ca daca ai fost in vacanta, trebuie sa spui ca te-ai simtit bine, nu se accepta contrariul. Mie Bari nu mi-a stricat vacanta, dar nici nu m-a incantat, asa ca simt nevoia sa o spun 😛

      • Dar plajă poți să faci?

        • Da, este o plaja in Bari, dar eu nu am ajuns acolo.

          • Sunt 3 plaje in Bari, 2 publice si una privata. Si asa sunt italienii de acolo, foarte galagiosi, nu vorbesc engleza, multi nu vorbesc italiana, doar bareza aia a lor.
            Orasul e frumos, dar are cateva zone mai urate: in spatele garii si in Centrul Vechi, asa ca iti inteleg dezamagirea 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *