Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 20 Feb, 2017 in General, Jurnal | 2 comments

Minivacanță de iarnă la Porto

Pe la sfârșitul anului trecut, când mai aveam două zile de vacanță mari și late de luat, am hotărât să le păstrez pentru acest an și să le folosesc pentru o foarte necesară minivacanță în plin sezon gri și depresiv. Și le-am folosit ca să merg la Porto, în Portugalia, un loc pe care îl aveam în fruntea listei de vizite. În februarie, care acolo e cea mai ploioasă lună. Dar așa am vrut, în afara sezonului. O sa merg cu siguranță și în perioade mai calde, pentru că m-a fermecat și vreau să revin.

Porto e așezat de-a lungul râului Douro, pe malul nordic. Văzut de sus, de pe podul Luís I, Porto arată ca un tablou suprarealistic, creat de imaginea caselor ridicate semeț pe dealuri, parcă întinzându-se cu acoperișurile spre soare, una deasupra celeilalte. Fiecare încearcă să-și asigure o bucată de lumină, și, cu toate astea, la bază, pe străduțele înguste, majoritatea sunt în umbră. Probabil că și casele sunt ca spiritul portughez: fericit la suprafață și umbrit în adâncuri. Orașul de la sud de râu, Vila Nova de Gaia (deși pare un cartier al lui Porto, e un alt oraș), are altfel de case: mai pietroase, mai joase, acolo e mai multă umbră decât la nord și tocmai de aceea acolo sunt toate cramele care produc vin de Porto.

Fiecare stradă spune o poveste, fiecare stradă cere ceva de la tine: panta abruptă cum nu am mai văzut nicăieri, nici măcar la Lisabona, nu te lasă să parcurgi strada ușor, fără să privești în jur. Depui efort să o parcurgi, ajungi sus cu inima-n gât de la efort, sau jos cu genunchii tremurând de la atâta frână ce-ai pus ca să nu te rostogolești. În timpul ăsta ajungi să o cunoști cât de cât, să te împrietenești cu ea, observi pavaje, fațade, ferestre, oameni.

Mie Porto mi-a plăcut mult, a fost dragoste la prima vedere. Încă din primele ore mi-a dat un sentiment de bucurie că sunt acolo, un sentiment ca și cum m-aș fi întors într-un loc drag (deși a fost prima mea vizită). Sunt unele locuri unde simțim imediat că rezonăm cu spiritul lor, iar pentru mine Porto e unul dintre ele. Aerul mirosea a primăvară, magnoliile erau înflorite, era un amestec ciudat de verdeață, flori și copaci cu crengile goale. Vremea a fost foarte schimbătoare, am avut parte și de soare, și de ploaie, dar oricum a fost mai cald decât la Amsterdam — între 8 și 15 grade. Vântul a fost năprasnic, mai ales noaptea. Ziua, mă ciufulea de abia mai descurcam pletele, iar noaptea îl auzeam vuind la geam, aveam impresia că va lua casa pe sus. N-a luat-o.

Un localnic mi-a spus că am ales bine luna februarie, pentru că, dacă vrei să cunoști Porto cu adevărat, așa cum e el, trebuie să-l vezi pe ploaie. Am înțeles perfect ce-a vrut să spună. Sunt unele orașe care, deși în soare sunt splendide și vesele, parcă își descoperă sufletul în fața ta atunci când sunt ude, în ploaie, și atunci e momentul când știi că-ți place un loc: când l-ai văzut pe ploaie și ți s-a părut și mai frumos. E ca atunci când te îndrăgostești. Când îi vezi partea ascunsă a iubitului tău și realizezi că-ți place și mai mult 🙂

Am stat la un hotel foarte drăguț, Linha 22, într-o cameră mică si cochetă, unde am avut cel mai interesant duș de până acum: deasupra patului și chiar în fața uneia dintre ferestre (noroc că există draperii). Mă cocoțam pe scăriță ca să urc în duș, și mă simțeam acolo ca pe scenă. La parter au o cafenea unde îmi luam micul dejun și mă trezeam cu prima cafea a zilei. Când m-am plâns de șuieratul vântului noaptea, au râs și mi-au spus că așa e vântul lor, fluierător.

 

Dușul

Cel mai frumos moment al zilei era ora cinci după-amiaza: când soarele începea ușor să coboare, lumina devenea cețoasă și parcă toate zgomotele începeau să se estompeze. Îmi plăcea să mă plimb pe malul râului la ora aia, pe Cais da Ribeira și apoi să merg sus pe Pont Luís ca să văd apusul.

Erau mulți pescăruși. Obraznici, îți luau mâncarea din mână, te urmăreau, exact ca niște căței vagabonzi. Probabil că locuitorii sunt sătui de acești păsăroi, i-am văzut pe câțiva gonind pescăruși care stăteau liniștiți pe câte-un par, împungându-i cu umbrela, cu ciudă, doar ca să-i deranjeze. Probabil e o luptă lungă între ei și o ură de-o viață. Eu îi auzeam noaptea din cameră și mi se părea extraordinar de frumos.

Portughezii mi se par niște oameni buni și frumoși. Sunt latini în comportament, dar niște latini liniștiți, nu agitați și gălăgioși ca spaniolii sau italienii, de exemplu. Mi se par mai retinuți, mai nostalgici, și foarte omenoși. Cel puțin așa i-am văzut, cât am avut eu de-a face cu ei și cât am observat în câteva zile. Nu am avut probleme în a lega conversații, mi s-a dat bună ziua pe străduțe, mi s-a vorbit în engleză și portugheză, eu am răspuns cum m-am priceput. Mi-au amintit foarte mult de români, poate de aceea mi-au plăcut atât de mult.

Am umblat mult zilele astea în Porto, seara cădeam lată. Am vizitat câteva chestii, nu tot, și am fost la plajă, la ocean, unde speram să găsesc valuri mari, mari de tot. Fiind o zi mai liniștită, fără furtună, n-au fost valurile cum văzusem eu în filme pe Youtube, dar au fost totuși destul de spectaculoase. M-am și bronzat un pic, m-am întors acasă cu o față roșiatică, dar mi-a trecut în primele două zile!

O să revin în alt articol cu ce-am vizitat, ca să nu mă lungesc aici prea mult. Acum vă las cu prima serie de poze:

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

2 Comments

  1. si eu care intrasem sa spun: vai, ce bine ca ai mers la soare!

    Eram curioasa cum i-ai perceput pe cei din Porto. Eu nici n0as zice ca sunt latini portughezii și ca se vede mult influența englezilor.. Am mâncat cu niște prieteni intr-un restaurant de familie intr-o localitate aflată la vreo 100 km de Lisabona și era o liniște, dar ce liniște era in restaurantul plin ochi!

    • Ha ha! A fost si soare. Una din cele cateva zile a fost insorita bine, taman la fix cand am mers pe plaja! Am scos hainele ca Baba Dochia 🙂 Portughezii, asa e, sunt foarte linistiti, cred ca mai linistiti astia din nord decat restul. La Lisabona parca erau un pic mai galagiosi, nu mult. Sunt oameni politicosi si draguti.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *