În căutarea soarelui: Portugalia, Lisabona
Anul ăsta am avut soare din belșug și-n Olanda, nu mă pot plânge. Dar am plecat câteva zile și în căutarea unui soare mai arzător, a unei atmosfere mai de vară și a unor plaje care pot fi frecventate mai mult decât câteva zile pe an. Vara asta, am încercat Portugalia. Mi-a plăcut foarte mult, deși am văzut numai o mică parte din ea: Lisabona și două stațiuni care sunt la 30 de minute distanță cu trenul, dar care în multe ghiduri turistice sunt menționate ca fiind plajele Lisabonei – Estoril și Cascais. În Portugalia e de mers cu o mașină, de plimbat de la un capăt la altul, ca să vezi toate satele frumoase și toate plajele sălbatice. Momentan, m-am mulțumit cu zonele pe care le vede tot turistul, și n-aș spune că m-am mulțumit cu puțin, pentru că a fost destul de văzut.
Nu știu de ce, dar m-am simțit ca acasă acolo, de parcă mai fusesem de multe ori, și parcă știam drumurile și plajele de mult, de ani de zile. De când am ieșit de la metrou și-am aterizat fix în fața cafenelei „A Brasileira”, unde niște băieți cântau ceva vesel și lumea bea leneș câte o cafea, am simțit că sunt acolo unde trebuie să fiu. Așa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă așez la o masă și să cer o cafea; abia după aceea m-am dus să mă cazez.
Lisabona este un oraș primitor, prietenos, iar sunetul limbii portugheze îmi aducea aminte de limba română. Mergeam pe străzi și tot aveam impresia că aud vorbindu-se română, deși, dacă ascultam cu atenție, nu înțelegeam mai nimic din ce spuneau oamenii. Din fericire, cam toată lumea vorbea engleză, măcar puțin, cât să te înțelegi în ce privește lucrurile esențiale. N-am avut chef de vizitat muzee, doar am bătut mărunt în lung și-n lat (OK, mai mult în lung, că-n lat nu prea ai cum) străduțele pavate până am făcut bășici în tălpi. Eram puțin îngrijorată că n-o să fac față la atâta plimbare, având în vedere că în urmă cu o lună jumate am făcut din nou entorsă (de data asta la celălalt picior), dar am reușit. Mai greu a fost cu plimbările pe plajă, prin nisip, acolo chiar m-am chinuit. Noroc că apa era foarte rece, îmi calma glezna instant, la fel de eficient ca și aparatul cu gheață de la cabinetul de fizio! Dar să nu deviem prea mult.
În Lisabona mi-am făcut veacul prin cartierele Baixa, Chiado, Bairro Alto și numai puțin prin Afalma, Principe Real, Belém. Am ajuns în Belém doar pentru că vroiam neapărat să văd Mănăstirea Ieronimilor – din păcate am nimerit într-o zi în care soarele s-a hotărât să nu apară, așa că n-am văzut spectacolul pe care auzisem că îl dă lumina pe zidurile mănăstirii. Nu m-am plimbat cu vestitele tramvaie galbene; sunt foarte pitorești și romantice, dar am preferat să le admir pe dinafară și să evit înghesuiala care părea foarte asemănătoare cu cea din tramvaiul 32 din București, pe care niciun om întreg la minte nu vrea s-o experimenteze, mai ales când temperatura trece de 30 de grade. Nu am luat nici lifturile amplasate prin oraș, tot pe motiv de înghesuială, dar cred că poate fi interesant. Nu știu ce mi-a plăcut mai mult la Lisabona: străzile cu rufe întinse la soare și casele pastel, gresia de toate formele, felul in care orașul sclipea la apus, căldura, acoperișurile cărămizii, oamenii frumoși, faptul că orașul e viu până la ore târzii în noapte? Cred că felul în care se combină toate astea.
Cu mâncarea a fost un pic mai complicat, din cauză că nu mănânc carne, și pentru că portughezii sunt mari iubitori de carne și pește (am auzit că peștele lor este foarte bun). Sunt restaurante, însă, care oferă meniu vegetarian, și există și câteva restaurante cu specific vegetarian, cu siguranță nu se moare de foame. Eu am fost super extaziată de fructe și de roșiile cu gust de roșii, ca de fiecare dată când merg în afara Olandei, într-o țară care le coace la soare. În materie de dulciuri, sunt renumiți pentru tot felul de produse de patiserie, culminând cu prăjitura pastéis de nata, ridicată în slăvi de toată lumea. Nu pot să zic că-mi plac prea mult aceste produse, dar știu oameni care au mers în Lisabona și au mâncat kilograme de pastéis și încă mai visează la ele, la câteva luni după vizită. Am vrut să le încerc pe cele din Belém, care ar fi cele originale, dar cele două cozi imense (una pentru a te așeza la o masă și una pentru a mânca în picioare) m-au convins să încerc data viitoare.
Nu mă apuc acum să scriu un ghid de vizitare, dar am câteva recomandări pentru o vizită în Lisabona:
- încălțări foarte comode; orașul e construit pe dealuri, străzile sunt foarte abrupte, pavate cu piatră cubică mică și incomodă, care mai e și tocită de vreme și e foarte ușor să ți-o ia piciorul la vale înaintea restului corpului
- castelul São Jorge e un loc care merită vizitat, pentru vederea panoramică pe care o oferă asupra orașului
- neapărat de încercat înghețata de la Santini (una dintre cele mai bune înghețate mâncate vreodată) și o cafea cu înghețată (din păcate nu-mi aduc aminte numele locului, era o gelaterie chiar pe la intrarea în castelul Sao Jorge, dar sigur mai sunt și altele la fel de bune)
- plimbare, plimbare și iar plimbare pe străzile întortocheate (cel mai mult mi-a plăcut Bairro Alto; străzile din Afalma mi s-au părut cam nesigure, cu tot felul de dubioși stând pe la colțuri)
- de urmat indicatoarele către miradores (belvederi, pe românește), zone unde se poate admira orașul de sus în timp ce te odihnești și te delectezi cu un suc (mi s-au părut foarte pitorești mai ales la apus)
- de băut ginjinha – faimosul lichior de cireșe, doar ca să puteți spune cu satisfacție că vișinata românească e mult mai bună
- mănăstirea Ieronimilor, într-o zi cu soare.
Cam atât din Lisabona, vă las cu niște poze și revin data viitoare cu plajele minunate.
Acum 6 ani am fost in luna iunie pe insula Madeira, pe care am batut-o in lung si lat, sau mai bine spus in sus si in jos, de la plaje la varfuri de munti. Mi-a placut totul atat de mult incat mi-am jurat ca atunci cand va fi posibil (la pensionare), voi veni sa locuiesc aici.
Pe continent nu am fost deloc si ma bucur mult sa citesc impresiile tale.
Este o tara foarte frumoasa, eu o sa mai merg, cu siguranta, cand o sa mai am ocazia, sa vizitez mai mult 🙂
Superb! Mai adaug o destinaţie pe lista mea de dorinţe. Păcat că am terminat concediul pe 2014 🙁
Stai să vezi și plajele!
Frumos! Atat orasul cat si articol si pozele tale.
Imi place ca acum la sfarsit de vara, cand ma „plimb” prin blogosfera gasesc atatea impresii de vacante faine, iar pe multe dintre ele le transform in posibile destinatii pentru mine.
De exemplu citind acum la tine despre Portugalia, mi-am adus aminte ca de vreo 3 ani tot zic sa mergem un weekend in Porto, ca tot am un zbor low-cost direct din Tours, iar sotul meu, care a mai fost, zice ca-i fain.
N-am fost în Porto, dar cred că merită o plimbare. Și, da, e frumos cum la sfârșit de vară citești povești de peste tot, și mie îmi place 🙂
Ce frumos e. Imi place ca pare mult mai liber de cirezile de turisti caracteristice tuturor destinatiilor consacrate din Europa. Sau poate mi se pare mie? Eu m-am cam saturat sa ma simt ca o vita in vacanta printre alte mii de turisti, facandu-ne loc cu coatele ca sa facem o poza. Suna cam dur, dar si anul asta am avut parte de un concediu obositor si inghesuit si m-am cam saturat de destinatii turistice, desi fara masina e greu sa ajungi in locuri mai putin umblate.
Si mai e ceva: daca as putea (dar nu pot), eu mi-as lua concediu primavara sau toamna, in niciun caz vara, cand aglomeratia e in toi peste tot.
Dar in Portugalia tare as vrea sa merg, mai ales pe litoralul lor Algarve, de unde am vazut fotografii splendide.
Este destul de plin de turisti si in Lisabona, mai ales pe la obiectivele consacrate. Nu a fost insa la fel de aglomerat ca in Barcelona (nu stiu daca ai vazut Barcelona vara). Pare mai liber insa si pentru ca eu m-am trezit devreme ca sa merg pe unde era de vizitat, ca sa evit nebunia. Concediul primavara sau toamna este o solutie foarte buna – insa, uneori, cand vrei vacanta cu plaja, s-ar putea ca nici iunie sa nu tina cu tine 😀
da cum de n am vazut eu postul asta pana acu?! am fost o singura data in Portugalia, la Porto si pe langa, si m am indragostit de tara si de limba lor. am zis ca o s o invat, cum trebuie, nu doua vorbe cate stiu si acu :-p
si vreau la Lisabona, si la Faro, si la Algarve, Guimaraes, Albufeira,peste tot vreau 😀
si nici mie nu mi plac dulciurile lor
Și eu vreau peste tot, nu-mi ajunge doar Lisabona 😀 Timp să fie! (și niște bani)
frumos articol si minunate pozele, m am bucurat sa revad orasul meu preferat ( din cele vazute pana acum, cel putin). e de vazut si zona noua cu Ocenariul, mie mi a placut f mult, cu atat mai mult cu cat dupa partea veche nu te astepti sa aiba si asa ceva… Si Biserica Carmo a fost cred obiectivul meu preferat ( cea cu acoperisul si parte din ziduri prabusite la o mie saptesute si ceva…) vacante frumose in continuare!
Mulțumesc! Mi-am lăsat câteva chestii de văzut data viitoare 😛