Vremea bilanțului: 14 ani de Olanda

Anul acesta, în decembrie, se împlinesc 14 ani de când am schimbat Bucureștiul cu Amsterdamul, venind aici cu bagajele pline de haine (dintre care majoritatea nu au mai fost purtate, pentru că erau de vară haha, și pe vremea aia vara nu prea exista în Olanda și nici eu nu era adaptată condițiilor climatice). Am mai venit atunci și cu bagajele pline de entuziasm dar și de frică de necunoscut. A nins în iarna aia, țin minte, și ce frumoasă a fost prima zăpadă! Am explorat orașul și m-am îndrăgostit de el cu fiecare explorare, am cunoscut oameni și mi-am găsit primul job, am experimentat pentru prima dată cum e să trăiești în altă țară, m-am minunat de diferențe și am început să mă olandizez, încet, încet.

De câte ori vreau să scriu un articol de bilanț sunt confuză referitor la numărul de ani pe care îl trec în titlu. Dacă o iau înapoi prin articolele bilanț, pare că am sărit peste numărul 13, direct la 14. M-am mutat în Olanda în decembrie 2010 și, în 2020, când trebuia să scriu de zece ani, am sărit peste. Dar am scris articolul în februarie 2021. În 2022 și 2023 am continuat să scriu la începutul anului pentru numărul înregistrat în decembrie precedent, dar în 2024 am sărit peste. Nu mi-a ars de el. Acum, că e decembrie, s-au împlinit fix 14 ani și câteva zile, așadar suntem la numărul corect. Am clarificat pentru cârcotași dar și pentru mine de anul viitor, care va sta să numere iar anii. De la un punct încolo poate că nici nu o să mai număr. Dar încă sunt întrebată aici de când sunt în Olanda, așa că trebuie să țin evidența.

Cum mă simt după 14 ani de trăit în Olanda?

Cred că perioada asta este atât de mare încât felul în care mă simt acum are mai mult legătură cu toate schimbările aduse de timp, nu neapărat de loc. M-am schimbat mult, am trecut într-o altă etapă a vieții, am trecut prin momente grele. Plus că perioada de pandemie a adus schimbări care fac ca tot ce a fost înainte să pară o altă viață. Cred că retrospectiva făcută la 12 ani e foarte bună pentru a ilustra o parte din viața mea în această țară adoptivă. Citind în urmă, mă distrează că la doi sau trei ani ziceam că mă simt acasă aici, neavând habar cât se va schimba acel sentiment de-a lungul anilor, cât va fluctua. Dacă mă întreabă cineva acum unde mă simt acasă, îi răspund că, uneori, și în Olanda și în România, alteori, nicăieri.

Nu mi-am luat cetățenia olandeză, pentru că mă enervează că trebuie să renunț la cea română (și pentru că nu am simțit vreo lipsă din cauză că nu sunt cetățean olandez), dar acum mă bate gândul să o fac, mai ales în contextul politic al acestor vremuri. Încă mă mai întreabă lumea dacă m-am adaptat aici. Vă dați seama că după atâta timp, atâta trăit în mijlocul acestui popor, ar fi fost culmea să nu mă adaptez. Am adoptat unele obiceiuri locale de mult, acum nu mai îmi par străine decât atunci când sunt în preajma românilor care se minunează de ele. Am păstrat și legătura cu România, pe cât posibil. Nu mai sunt la curent cu știrile cum ar trebui, sau cu lumea divertismentului, dar asta e valabil și pentru Olanda sau alte țări. În anul care a trecut nu am avut energie pentru altceva decât pentru strictul necesar.

În ultimii doi ani m-am implicat mai mult în comunitatea românească din Olanda. Am fost voluntar in Rompro, o fundație dedicată comunității românești din această țară. Zic „am fost”, pentru că la finalul anului o să închei colaborarea cu ei, din lipsa de timp. Au fost doi ani foarte interesanți, în care am întâlnit și am colaborat cu oameni minunați, care fac lucruri frumoase aici, dar și oameni care mi-au amintit de ce nu m-am implicat mai mult în comunitatea românească până de curând. Mi-a plăcut să mă simt aproape de toți acești oameni care și-au lăsat țara în urmă, să le aflu motivele de plecare, problemele și bucuriile din noua țară. M-am bucurat când am putut contribui la organizarea unor evenimente care i-au adus împreună, și m-am întristat când am primit jigniri (alături de ceilalți colegi) pentru că nu a mers totul perfect. Probabil că o să mă simt în continuare parte din aceasta organizație, pentru că am dedicat foarte mult timp și multă energie pentru a construi ceva frumos, alături de ceilalți; am fost foarte implicată. Dar, de acum încolo, implicarea mea în comunitate va fi făcută doar prin intermediul acestui blog, atât cât voi mai simți că vreau să continui să scriu în limba maternă.

Mi se pare acum că ceea ce scriu eu aici nu mai rezonează prea mult cu românii (din România sau Olanda), pentru că m-am îndepărtat destul de mult de acel sentiment al imigrantului proaspăt, care se lovește de diferențe culturale și se minunează de ele. Experiențele mele nu mai au noutatea primei biciclete, primei case, primului job. Sunt pur și simplu experiențele de viață ale unui om, care ar putea, la o adică, să trăiască oriunde. Am multe cunoștințe despre Olanda și aș putea scrie articole multe pe diverse teme, și dacă o să am timp și chef poate o să le scriu. Dar nu vreau să mă transform în consultant pentru expați, nu (mai) am înclinația. Mi-e drag că unii dintre cititorii acestui blog mi-au fost alături de ani de zile, au fost martori ai transformărilor mele (atât cât au fost expuse aici), deja cred că ne simțim prieteni, deși cu unii nu m-am văzut vreodată.

Ce ar mai fi de zis legat de aniversarea celor 14 ani? Nu prea multe. Nu mă simt în niciun fel legat de ea, nici tristă, nici extaziată, probabil că se simte din articol. Am vrut doar sa marchez momentul 🙂

Mi-ar plăcea să aflu de la voi, cei care sunteți prin alte țări, dacă faceți bilanțuri, așa ca mine. Să ne auzim cu bine și la 15 ani (facem petrecere atunci)!