Redescoperirea răsăriturilor

Anul ăsta va rămâne în istoria personală ca anul în care am făcut pace cu trezitul de dimineață. Cum și de ce s-a întâmplat, n-aș putea să spun. Pur și simplu, astă iarnă, după ce m-am mutat în noua casă din Alkmaar, am început să mă trezesc devreme, pe la 5-6, și să mă simt foarte fresh, odihnită și gata de a începe ziua. E posibil să fi început să mă trezesc așa devreme pentru că eram stresată cu toate chestiile pe care le aveam de făcut în casă. Doar că stresată am mai fost eu la viața mea, dar nu m-aș fi putut trezi mai devreme de ora opt și să mă simt bine. Acum un an, dacă mă trezeam chiar și la 7, tot mă simțeam ca un zombi toată ziua.

Odată cu trezirile astea cu noaptea-n cap, am avut ocazia să văd multe răsărituri, pentru că apartamentul meu e poziționat în așa fel încât am un loc în primul rând la spectacolul de dimineață. Și ce de spectacole am mai avut!

Cine nu s-a luptat toată viața cu trezitul de dimineață, nu înțelege ce mare chestie este asta pentru mine. Am detestat dintotdeauna să mă trezesc când afară este încă întuneric. Genul ăsta de trezire este asociat în mintea mea cu zile stresante. Niciodată nu a prevestit ceva bun; doar călătorii lungi, mers la școală și multe alte chestii neplăcute.

Pe când acum mă trezesc de dimineață ca să văd răsăritul, și, în cele mai multe zile, nici nu trebuie să mă pregătesc pentru mersul la birou, pentru că lucrez de acasă. E o senzație nemaipomenită să fiu trează când e încă întuneric și orașul doarme; când singurele zgomote sunt cântecele păsărilor și, rar, câte o mașină în depărtare. Să am câteva ore pentru mine, pentru scris sau editat poze înainte de a începe munca pentru patrie. Dar, cel mai important, să mă simt odihnită.

Nu mi se întâmplă asta în fiecare dimineață, iar în timpul verii am schimbat programul pentru că nu era posibil să mă culc mai devreme de 12, când afară era lumină până pe la 11. Odată cu venirea toamnei văd că, încet, încet, revin la trezirea pe întuneric (și culcatul devreme). Duse sunt nopțile în care stăteam trează până la 2-3! Duse și înlocuite cu dimineți întunecate, în așteptarea culorilor răsăritului. Dacă așa va fi de acum încolo, nu știu, dar mă bucur că am făcut pace cu diminețile întunecate, fie și temporar.