Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 4 sept., 2021 in General, Jurnal | 2 comments

Sâmbăta e zi de flori

Când a început pandemia și nu mai aveam nicio altă distracție, am decis ca în fiecare sâmbătă să îmi cumpăr un buchet de flori de la piață, să am ce admira dimineața la răsărit. Mi-a plăcut cum se vedeau primele raze ale dimineții pe buchetele mele de flori; micile distracții ale vieții în izolare. Am păstrat obiceiul, și în continuare am flori mai tot timpul pe masă.

Am fost și azi la piață, să văd ce găsesc mai de toamnă. Doar că azi am vrut să cumpăr și o vază, să înlocuiesc borcanul de iaurt, credincios, care a găzduit toate florile de până acum și pe care încă nu m-am învrednicit să îl pictez. De câte ori puneam florile în el îmi aminteam de Claire, din Outlander, care, în fața unei vitrine, a avut revelația că ea nu a deținut niciodată o vază. Că nu a locuit niciodată suficient de mult într-un loc cât să justifice posesia unui asemenea obiect simplu. Că nu s-a simțit niciodată suficient de acasă nicăieri, încât să cumpere o vază. Și de fiecare dată mă gândeam că eu mă simt acasă acum, ar trebui să cumpăr naibii vaza aia odată! Nu am găsit încă vaza ideală, dar am cumpărat până la urmă ceva, o cană albă pe care cred că o să o plac până găsesc vaza perfectă. Florile ruginii or să mă ajute să intru în atmosfera de toamnă, să fie trecerea mai ușoară la frunze galbene, de care încă nu am chef. Vaza încă nu a fost atacată de pisoi, ceea ce e semn bun, înseamnă că nu o să îmi inunde sufrageria.

vaza cu flori

Voi ce tradiție de sâmbăta aveți?

Semnatura

2 Comments

  1. uuuf, cãtă vreme a trecut de când te citeam, dragă Rozmarin 🙂 Obiceiul meu de sâmbăta este să-mi descânt frumusetile de flori din balcon impreuna cu cei 3 perusi frumosi si vorbareti. Te salut 🙂

    • Salutări și tie și perușilor! Și mă bucur că ai mai dat pe aici 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *