Mergi, Forrest, mergi! Sau ce efecte pot avea trei luni de mers în natură

Probabil că ați citit și voi despre beneficiile mersului în natură, despre cum „băile de pădure” ne scad tensiunea și nivelul de stress. Eu am citit câteva articole pe tema asta și mi s-au părut foarte interesante și cu rezultate plauzibile, dar mai greu de pus în practică: ca să ajung în pădure sau prin poienițe, trebuia să iau trenul, mașina, bicicleta. Probabilitatea ca asta să se întâmple era foarte mică, doar în weekend și nici atunci prea des, că-n weekend sunt prea multe lucruri de făcut, gospodărești sau domnișorești.

De vreo câteva luni m-am apucat însă de mers în parcurile din oraș, parcurgând între 5 și 10 kilometri pe una bucată plimbare. Ideea mersului a venit pentru că aveam mare poftă să revin la alergare, dar, având istoric de accidentări care s-au lăsat cu dureri și fizioterapie scumpă și îndelungată, am hotărât să nu mai risc. Am citit eu cum că, pe lângă faptul că mersul are risc scăzut de accidentări, ajută foarte mult oasele, încheieturile, arde și câteva calorii (cam cât de-o prăjitură) și face bine la creier. Și-am zis că aș putea încerca. De câteva ori pe săptămână, pe soare sau chiar și pe ploaie nu foarte turbată, mă echipez cu adidașii și pornesc la plimbare.

Uneori merg și prin oraș, dar, de obicei, în parc, printre pomi, stufăriș și floricele sălbatice. Uneori iau și camera cu mine, dar de cele mai multe ori încerc să nu îmi distrag atenția cu nimic, doar să merg și să îmi limpezesc gândurile. După doar câteva luni de mers, pot să zic că se observă foarte clar rezultatele:

• În ultima lună am avut un tonus psihic bun, o stare de bine permanentă, nu am mai avut suișuri și coborâșuri, cum aveam înainte. Am o poftă de viață cum n-am mai avut de mult. Dacă în unele zile am fost mai preocupată, îngrijorată de ceva și plecam în parc cu mintea vuind de gânduri, finalul plimbării mă găsea inevitabil relaxată. Uneori cu soluții alteori doar împăcată și liniștită că toate se vor așeza. Este incredibil cât de multe poate schimba o plimbare de o oră și ceva. Trăiască endorfinele, zic!
• Tonusul fizic a crescut și el. Este doar mers, ai zice, dar, pentru un hamster de birou, ca mine, mersul înseamnă mult. Pe vremuri, mai ales în facultate, mergeam foarte mult, de cele mai multe ori cu prietena mea dragă, pe nume de cod Tortolina. Dar de când timpul este atât de prețios, pentru că petrec cele mai multe ore la birou, am preferat să renunț la mers. Dimineața e grabă să ajungi la birou, seara să ajungi acasă sau în oraș. Nu mai e timp de mers, și, chiar dacă în Amsterdam merg cu bicileta, nu cu metroul, ca în București, tot nu-i destulă mișcare. Acum am început să mai las bicla acasă și să merg pe jos pe unde am de mers, dacă timpul îmi permite.
• Creativitatea e mai ridicată. Mersul îmi dă o grămadă de idei, uneori când vin acasă mă apuc să le pun pe foaie. Aș vrea să îmi dea și câteva ore în plus la zi, ca să am timp să le fac pe toate.
• Am mai multă energie în viața de zi cu zi. Iar când mă întorc din parc, creierul meu țopăie de bucurie, este inundat de gânduri frumoase, de idei pe care vrea să le pună în practică.

Mi se pare minunat că poți să ai o îmbunătățire semnificativă a stării de bine atât de ușor. N-am inventat roata, dar am senzația că am făcut o descoperire epocală (pentru mine, chiar este). Parcul este la îndemână, este simplu de ajuns și nu necesită pregătire specială. Pe deasupra, mai este și gratis. Nu mă îmbrac neapărat în haine de sport, de cele mai multe ori merg în blugi. Am însă grijă să am încălțămintea potrivită. Nu trebuie musai să ajungem în păduri, în afara orașului, sau pe munți (deși ar fi cu siguranță mai eficient și mai frumos). E destul și-un parc. Probabil că la starea mea au contribuit și alte activități care mă fac fericită, cum ar fi cursurile de scris (apropos, am fost acceptată la nivelul intermediar, din toamnă încep iar școala, cu emoții!), dar este clar că timpul petrecut în natură este contribuția majoră.

Acum vreau să extind plimbările, să merg în parcurile-rezervații naturale, dar asta e doar pentru câte un weekend în care mă voi simți mai cu chef de mers la gară și luat trenul. În rest, atât cât vremea îmi va permite, o să mă plimb prin parc, nu țin neapărat să mă complic. Va fi un pic problematic când se va întuneca la patru după-amiaza, dar cred că este totuși posibil, dacă merg doar pe pistele de alergare care sunt luminate și unde mai sunt oameni. Dacă nu, o să trebuiască să mă limitez la plimbările de weekend. Dar mai am câteva luni până atunci, luni în care o să merg de-o să tocesc încălțările! Să am bună dispoziție cât să-mi ajungă până la primăvară!

Un alt avantaj al plimbărilor mele este faptul că pot să culeg plante sălbatice, sau măcar să le admir, dacă merg doar în zone intens circulate. Am fost martoră a schimbărilor prin care au trecut plantele din parcul meu, de la floricelele albastre de început de vară până la murele coapte care-s acum în plin sezon. Pisoiul Eric este si el fericit, că-i aduc câte o buruiană, două, să ronțăie și să adulmece. Toată lumea fericită! Să vă arăt și câteva poze din plimbările mele, că nu se poate fără, și poate vă conving să ieșiți mâine la umblat: