Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 28 sept., 2013 in Olandezi | 2 comments

Case de vacanță în parc

Când am ajuns prima dată în parcul Frankendael (în Amsterdam), nu am nimerit intrarea principală, cea care are o poartă impresionantă și este chiar lângă restaurant. Am intrat pe poarta aflată în partea opusă acesteia. Știam că acolo trebuie să fie parcul și așa scria și la intrare, dar am ajuns într-o zonă care arăta ca un sătuc, cu case și grădini, și mă tot întrebam dacă am nimerit unde trebuie sau intru ilegal prin curțile oamenilor.

Casă de vacanță în parc 01
Casă de vacanță în parc 02


După zona cu case urma un teren destul de mare care era cultivat cu legume și, ceea ce m-a bulversat și mai tare, un lan întreg de porumb, aflat dincolo de niște porți bine închise! Din fericire, deja, din dreptul porumbului, se vedea parcul, așa că nu am făcut cale întoarsă, ci am ajuns și la destinația dorită. A fost o experiență interesantă, dar mă tot întrebam ce o fi cu casele alea. Am aflat mai târziu că nu-s chiar case de locuit, ci un fel de căsuțe de vacanță care vin la pachet cu un teren pe care poți să-ți crești o grădină, cu legume sau flori, după pofta inimii. Știu că se pot închiria, dar încă nu am aflat exact cum poți face rost de o casă din asta. Delimitarea grădinilor se face, de obicei, printr-un gard viu, dar sunt și unii care au îngrădit zona cu un gard de lemn sau metal care este oricum, mai mult de formă, probabil așa li s-a părut lor că arată mai bine. Oamenii vin acolo ca să îngrijească grădina, să facă grătare, iar seara pleacă „spre oraș”. De atunci m-am plimbat de multe ori prin „sătucul” din parc, admirând grădinile oamenilor, bucurându-mă de liniște și întrebându-mă cât costă oare închirierea uneia!

Canal care trece printre case

Una dintre cele mai bine poziționate case

Ascunsă

Grădina

A, și ca să nu vă las nelămuriți ce era cu porumbul, am aflat că terenul respectiv este acum îngrijit de copiii de la o școală, care sunt învățați cum să planteze și să îngrijească o grădină (cunoștințe absolut necesare unui olandez care se respectă). Fiecare copil își marchează bucata lui de grădină cu un indicator pe care scrie numele. N-a mai fost porumb de atunci pe acel teren, ci diverse legume și flori, care arată mult mai bine. Din când în când, grădina este deschisă și vizitatorilor, și o grămadă de curioși merg să admire realizările copiilor.

Grădina copiilor 01

Grădina copiilor 02

2 Comments

  1. Cat de frumos!!! Vreau si eu o casuta pe acest sistem ..

    • Când aflu cum se poate face rost, dau anunț 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. La piață în Amsterdam | Dana rozMarin - […] Dacă în România mersul la piață este asociat mai degrabă cu gospodinele care au mult timp la dispoziție să…

Dă-i un răspuns lui Dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *