Vacanță de toamnă la Edinburgh

Am fost în Scoția. În octombrie. Când toată social media era plină de poze cu oameni care își făceau vacanța în zone însorite, furând niște zile de vară extra, eu am plecat de la nori la și mai mulți nori. Și ce fericită am fost, nu aveți habar! Toamna asta am chef de nori, de ploaie, de friguț, de zile întunecate în care să stau la gura caloriferului cu un vin fiert. Cred că în sfârșit m-am adaptat la clima nordică, și trag speranțe că voi avea o iarnă fără depresii, pentru prima dată de când m-am mutat aici. 

Dar să revenim la vacanța mea la scoțieni. E o vacanță pe care o tot plănuiam împreună cu o prietenă, care e la fel de îndrăgostită de acea zonă cum sunt și eu, și am vrut să mergem anul ăsta ca să ne serbăm zilele de naștere în Edinburgh. Nu am ajuns în august, când ne-am serbat zilele, dar a fost binevenită petrecerea și în octombrie. Încă de la aeroport m-a lovit un vânt rece, mai rece decât era în Amsterdam, de unde plecasem. Niște nori negri, nu gri, acopereau orașul. Bine, hai, fie, erau gri închis. Ploaia a venit și ea un pic mai încolo. Primul obiectiv turistic vizitat a fost un magazin, să ne dotăm cu mănuși și căciuli. Ne-am luat niște căciuli roz cu ciucuri, pentru că atmosfera trebuia înveselită, și pentru că vârstele pe care le-am împlinit sunt exact vârstele la care oamenii umblă cu asemenea căciuli.

A fost frumos. Vremea neprietenoasă nu ne-a împiedicat să batem străzile în lung și-n lat, la deal și la vale. Edinburg-ul e unul dintre acele orașe care arată minunat pe ploaie, acoperit de nori negri. Piatra gri din care sunt făcute casele devine neagră de la ploaie, și orașul se transformă într-un oraș dintr-un film cu fantome. Nu degeaba există atâtea povești despre fantomele care bântuie diverse zone ale orașului (există tururi prin oraș, după lăsarea întunericului, care te plimbă prin cele mai celebre zone bântuite). Nu că nu mi-aș fi dorit să văd și eu soarele în cele patru zile cât am stat acolo, dar nici nu m-am supărat prea tare că nu a apărut decât pentru o jumătate de oră într-o zi, pentru că a fost frumos oricum. 

Am vizitat orașul vechi, unde casele sunt înghesuite, înconjurate de tuneluri întunecoase și trepte multe, dar și orașul nou, unde străzile sunt largi și aerisite, casele arată elegant, cu intrări frumoase, decorate cu ghivece de flori, și nu vezi picior de turist. Am vizitat și Dean Village, care e un incredibil sat în mijlocul orașului, ne-am plimbat pe malul râului până în Leith, ne-am cocoțat pe Calton Hill, am vizitat vreo două cimitire (frumoase tare), și am asistat la un marș pentru independență, ocazie cu care ne-am cocoțat pe câteva stânci de pe Arthur’s Seat, ca să vedem mai bine. N-am mai avut forțe să urcăm dealul, l-am lăsat pentru data viitoare, că pe ploaie nu prea avea oricum mare farmec.

Am stat într-un apartament la poalele castelului și era drăguț să vedem castelul dimineața prin geamurile aburite. În sufragerie era și un șemineu fals, care își făcea treaba bine, doar că nu prea am apucat noi să stăm în casă și să ne relaxăm în fața focului, citind povești. Serile le-am petrecut în pub-uri, unde era muzică live, și unde erau oameni din toate categoriile de vârstă, ceea ce mi s-a părut foarte frumos. Mi-au plăcut oamenii, care erau foarte de prietenoși și drăguți! Data viitoare am zis că mergem vara, poate prindem și niște soare, și văd orașul animat cu energia verii, că acum, oricât de frumos era el, avea unele zone nu prea animate, care păreau cam triste. Și poate data viitoare îmi cumpăr și o baghetă din Harry Potter de la magazinele care au împânzit orașul, ca să fiu o vrăjitoare care se respectă.

În concluzie, trebuie să existe o dată viitoare pentru Edinburgh, pentru că merită. E un oraș de poveste, ca o poveste (și plin de flăcăi în fuste, să nu uităm, da?). Plimbându-mă pe străzile centrului vechi, mai ales noaptea, m-am simțit ca și cum m-aș fi întors în timp, și mă așteptam să apară de după colț un scoțian din secolele trecute. Ziua, orașul părea prietenos, familiar, invita la plimbare, la relaxare.  Aș mai fi stat acolo un pic, parcă am plecat prea repede. Dar mă așteptau lucruri importante în Amsterdam, despre care o să vă povestesc mai încolo.