Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 13 iul., 2013 in Jurnal | 2 comments

Unde fugim în căutarea soarelui: Mallorca

Ca orice om care a locuit în Olanda cel puțin doi ani, când vine vorba de vacanță, nu mă mai pot gândi decât la un loc cu plajă, soare, temperaturi sufocante. Orice alt gând ar încolți timid în mintea mea – despre vacanțe în Norvegia, la vizitat de fiorduri, sau în Anglia, la vizitat de faleze albe spectaculoase – este rapid înăbușit și îndesat în fundul sacului de către gândurile disperate în căutare de sentimente pierdute de vacanță de vară, în căutare de căldură binefăcătoare pentru bietele oase înțepenite de luni de zile de frig și vânt. A

șa că, încă de prin ianuarie, de când am început să mă gândesc la vacanța de vară, aveam în minte numai insule însorite. Prima și singura pe listă era Sardinia. Din păcate, nu am făcut rezervările din ianuarie, iar când ne-am trezit noi că vrem vacanță, nu mai erau zboruri directe și nici locuri la hotel. Ne-am reorientat rapid către sudul Franței, dar și acolo totul era complet rezervat, mai găseam loc doar în zone mult prea aglomerate pentru gustul nostru. La un moment dat mi-a răsărit în minte Mallorca, o insulă despre care nu știam prea multe, dar știam că are soare și palmieri. Am făcut investigații și nu am avut probleme în găsirea unui loc drăguț de cazare sau a biletului de avion. Aparent, insula nu este chiar atât de populară cum se spune (în nici un caz ca sudul Franței) și este și mult mai ieftină. Eram cam supărată că nu am mers în Sardinia sau Franța și mă așteptam să nu îmi placă prea mult Mallorca; mă așteptam la plajă și atât. Din fericire, am fost plăcut surprinsă și mi-a plăcut atât de mult că aș alege-o și anul viitor ca destinație de vacanță.

Cărarea spre mare

După această lungă introducere, să trecem la lucruri concrete: unde am fost, ce am văzut, ce am mâncat. Pentru cine nu știe, Mallorca este o insulă situată în Marea Mediterană, face parte din arhipelagul Insulelor Baleare și aparține de Spania. Este „dotată” cu munți, dealuri, câmpii și, desigur, plajă, având un relief frumos și variat. Insula are multe plaje, majoritatea (și cele mai populare) fiind în sud. Le-am analizat pe toate, și arătau bine, dar nu mi-a plăcut faptul că erau prea mici și mă și imaginam cot la cot și fund în fund cu restul turiștilor.

Singura plajă care m-a convins a fost cea din zona Alcúdia, din nord. Este foarte lungă, mai mult de zece kilometri, destul de lată pe majoritatea lungimii și m-am gândit că pe atâta întindere vom găsi și noi un loc mai liber unde să ne prăjim în liniște. Zis și făcut. Orașul Alcúdia, care dă numele plajei, nu are ieșire directă la plajă. Pentru asta trebuie să te cazezi în stațiunile din zonă: Port d’Alcúdia, Muro, Ca’n Picafort, care sunt una în prelungirea celeilalte, cam ca stațiunile de pe litoralul românesc. Noi am ales Port d’Alcúdia, în zona lacului Es Llac Gran. Apropos, vă plac toate numele astea? Pe mine m-au distrat foarte tare numele localităților de pe insulă, unele fiind incredibil de asemănătoare (dacă nu chiar la fel) cu nume  de localități românești.

Este ușor să ajungi de la aeroportul din Palma, din sud, până în nord la Alcúdia; există câteva variante pe care le ai la dispoziție: închiriat mașină direct din aeroport (dacă intenționezi să o folosești pe toată durata șederii, rentează); taxi din aeroport până la hotel (75-85 euro, prețuri standard; e avantajos dacă se merge în grup de patru, pentru că se împarte suma); autobuze (un autobuz din aeroport până în Palma și de aici, din același loc – Plaça Espanya, alt autobuz până la destinație; costă totul vreo 7 euro de persoană și durează aproximativ două ore, cu tot cu așteptat în stație); shuttle de la aeroport, pentru care trebuie făcută rezervare dinainte.

Cum este Port d’Alcúdia? Stațiune la mare. Cred că asta spune totul. Turistic, plin de magazine și magazinașe care vând prosoape, bărci gonflabile, papuci și alte lucruri necesare omului care merge la plajă. Cu toate astea, dacă nu stai în centru, pe cele câteva artere super populate (pe care noi le-am ignorat cu desăvârșire), observi că în rest e liniște, atmosfera trage la somn și relaxare. Iar orașul este măricel, deci e destul loc pentru de toate, inclusiv pentru liniște. Este plin de plante incredibil de mari: cactuși imenși, ficuși-copaci, aloe gigant și tot felul de flori. Localnicilor le plac florile, iar florilor le place Mallorca! În zona lacului, unde am stat noi, există câteva canale, care leagă lacul de mare – au vrut să facă o mică Veneție, aparent; din păcate nu erau perfect întreținute, iar oamenii pescuiau bieții pești care prosperau pe acolo, ignorând cu desăvârșire semnul cu „pescuitul interzis”. Era însă tare plăcut să mă plimb seara pe malul lor și să merg de la plajă până pe marginea lacului, unde admiram apusul superb peste dealuri.

Canalele din Port d'Alcudia

Cel mai frumos lucru din zonă, însă, este plaja. Este absolut superbă! Apa are cea mai frumoasă culoare pe care am văzut-o până acum iar nisipul este foarte fin. Nu este adâncă: mergi cam 30 de metri cu apa până la genunchi, timp în care mai dai și peste niște insulițe de nisip ieșite din loc în loc, pe care se bat copiii să le ia în stăpânire. Este foarte limpede și curată. Plaja, deși este imensă, este populată pe toată lungimea. Nu găsești locuri ascunse sau complet lipsite de oameni. Pentru astea, trebuie să mergi la plajele unde ai acces doar cu barca sau la care ajungi după ce te-ai cățărat cine știe pe ce bolovani. Dar nu a fost înghesuială pe plajă; poate și pentru că era totuși iunie sau poate vremea care nu a fost extraordinară i-a ținut mai la distanță. Zonele cu șezlonguri (unde se poate sta gratis) alternau cu zone unde puteai să vii cu rogojina proprie – care erau, desigur, mai libere. Puteai alege să stai în fața vreunui hotel sau restaurant, ca să ai acces la băuturi și mâncăruri, sau puteai să stai în zonele unde pâlcuri de conifere se opreau direct în plajă.

Plaja

Vremea nu a ținut cu noi, aparent temperaturile ciudate și prea reci pentru această perioadă au ajuns și acolo. Eu trăgeam speranțe la peste 30 de grade C, dar au fost între 23 și 28. Asta n-ar fi fost o mare problemă, dar aproape în fiecare zi au fost nori, aveam soare cu întreruperi și amenințarea ploii a tronat permanent, deși în cele din urmă am scăpat fără. Marea încercare era însă vântul. Un vânt rece, care se simțea cel mai bine pe plajă. Am citit ulterior că briza asta e o trăsătură definitorie a plajei din Alcúdia: în mod normal, este foarte plăcută pentru că te răcorește și te ajută să faci față căldurii; în cazul nostru, a fost atât de rece în unele zile, încât ne-a gonit de pe plajă și am mers și stat la soare pe terasa apartamentului.

Când a fost prea frig chiar și pentru asta, ne-am suit în autobuzul care leagă stațiunile între ele și am mers „la oraș”, adică în Alcúdia. Autobuzul face cam un sfert de oră până acolo și te lasă direct în centru, așa că era foarte ușor de vizitat, chiar și doar pentru mers la piață. Un orășel frumos, cu partea veche numai piatră gălbui-roșcat, specifică insulei, străduțe înguste și flori pe ziduri. Sunt doar câteva străzi (cele pline de magazine de suveniruri și terase) care sunt aglomerate, în rest ne-am putut plimba în liniște . Există și o porțiune din zidul de apărare al orașului pe care te poți cocoța și plimba și care oferă o priveliște drăguță pe deasupra acoperișurilor sau spre dealuri, în afara orașului.

In Alcudia, sub o cascada de flori

În ceea ce privește mâncarea, a fost așa cum ne așteptam: plin de carne, pește și fructe de mare. Dar se mai găseau, ici și colo, bunătățuri vegetariene. Noi am găsit un restaurant situat chiar pe plajă, singurul la care am mai mâncat după ce l-am descoperit. Se numește Playero Beach și avea destule feluri vegetariene, toate cu ingrediente foarte proaspete și gustoase; cele mai bune chestii mâncate acolo au fost clătitele (și dulci și sărate) și „pan amb oli” (pâine cu pastă de usturoi și roșii, mâncare tradițională) în diverse variante. Aveau și doi angajați români (foarte drăguți), ceea ce ne-a făcut comunicarea mult mai ușoară, pentru că nu prea se vorbește engleza prin zonă, iar spaniola mea nu e nici pe departe suficientă – nu mai pun la socoteală faptul că acolo se vorbește catalană, nu spaniolă.

În rest, or mai fi fost restaurante drăguțe, dar eu n-am mai avut chef să le caut prin multitudinea de țepe pentru turiști, unde sub denumirea de „patatas bravas” primeai niște cartofi prăjiți cu ketchup și drept lasagna vegetariană niște tocană de legume (conținând chiar și cartofi!) cu brânză deasupra. Dar, pe lângă restaurante, există o mare invenție care se numește piață 🙂 Iar mallorcanii ăștia au pe insulă legume și fructe de tot felul, cu gust adevărat! Aș fi cumpărat tot ce se găsea pe tarabe, când am ajuns acolo și le-am văzut. Am mâncat în sfârșit roșii cu gust de roșii (care aveau și diverse culori) și pepeni galbeni cu gust de pepeni galbeni, cărora tare mult le duc dorul! Oricât s-ar chinui olandezii și ar crește în sere fructe arătoase, gustul nu se poate obține decât crescându-le în soare. Am profitat cât am putut, îmi venea să iau câteva și în bagaje, dar m-am abținut eroic. Pentru unele fructe nici nu era nevoie să ajungi la piață, pentru că mai tot omul avea în curte lămâi și portocali și vindea la poartă punguța de fructe cu un euro.

Un lucru ar mai fi de menționat despre această zonă: se pare că din cauza lacurilor au o problemă cu țânțarii. Citisem pe niște website-uri și îmi era frică să nu stau cu sprayul de țânțari după mine tot timpul, dar nu a fost nevoie. Aveam geamul de la cameră deschis mai toată ziua, și nu aveam seara mai mult de un individ pe care îl puteam decima ușor. Ce-i drept, am fost ciupiți stând seara la terasă, de vreo două ori. Dar nici pe departe invazia de care mă temeam. Cine știe, poate mai încolo, când o veni căldura aia mare pe care eu n-am apucat-o.

Dar n-am stat doar în Alcudia toată vacanța. Am vrut să vedem și restul insulei, și inițial aveam multe în plan, însă timpul destul de scurt ne-a convins să „sacrificăm” doar o zi. Am închiriat o mașină și ne-am plimbat prin zona muntoasă superbă, despre care o să povestesc în partea a doua. Palma de Mallorca nu ne-a atras prea tare, nu a fost inclusă pe listă, pentru că nu aveam chef de orașe gălăgioase și aglomerate, dar am vizitat-o și pe ea în ultima zi, înainte de plecare, că tot am avut avionul foarte târziu. A meritat, e un oraș frumos, dar nu mi-aș fi sacrificat o zi de plajă ca să o vizitez; aș alege oricând satele din zona muntoasă în locul Palmei. O să vedeți de ce în episodul următor.

Dacă vreți să vedeți mai multe poze, aici sunt albumele:

  • Alcúdia

2 Comments

  1. Pfiiii, ce dragut. Am vizualizat si albumele, am inghitit in sec (anul asta ne-am propus sa nu plecam nicaieri in concediu – fingers crossed) si am decretat: Valldemossa pare genul meu de loc. Are un aer italiano-mediteranean care pe mine ma cucereste.

    • Valldemossa e tare frumos, dar nu are plajă. Se poate însă merge cu mașina la vreo plajă din apropiere, presupun.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Mallorca – partea a doua | Dana rozMarin - […] cum spuneam în postarea anterioară, într-una din zilele petrecute în Mallorca, am închiriat o mașină și am pornit la…

Dă-i un răspuns lui Dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *