Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 14 Noi, 2015 in General, Jurnal | 5 comments

Toamnă cu fiori pe șira spinării

Aseară mă apucasem să scriu articolul ăsta, și suna așa:

„Nu de la frig, ci de la toate veștile proaste pe care le-am primit în ultimele luni. Vremea e bună în Olanda, pot spune că am avut o toamnă frumoasă, după standarde olandeze. Au fost și zile în care am purtat căciulă și mănuși, dar e totuși noiembrie și încă mai sunt zile cu 15 grade! În octombrie am fost și în plimbare, un weekend mai lung în Franța, la Bordeaux, unde m-am simțit foarte bine și de unde mă întorsesem cu un tonus bun. Ar fi fost o toamnă frumoasă, dacă n-ar fi fost diversele vești primite din România, despre oameni dragi bolnavi sau care au pierdut lupta cu boala și despre oameni pe care nu-i cunosc dar îmi sunt ca și prieteni, victime ale îngrozitorului accident de la Colectiv.

N-am mai scris nimic pentru că nu mai era nimic de zis. Când sunt tristă, sunt mută. Mi-a mai revenit glasul acum, dar tot nu-i cum trebuie. M-aș duce în țară câteva zile, cât să-i văd pe toți cei dragi, să-i pipăi, să mă conving că sunt întregi și bine. Din păcate, nu am cum să mai ajung în următoarele luni, decât dacă îmi face Tarom cadou un bilet, așa că va trebui să mă mulțumesc cu Skype și cu telefoane.

Noiembrie

Nu vreau să mă las pradă totală gândurilor negre, mai ales acum, când viața mi-a reamintit, pentru a nu știu câta oară, ce fragilă este și ce bine ar fi să ne bucurăm de ea. Așa că asta am în plan, să mă bucur. Mă scutur de atacurile de panică, mă fac că nu le-am observat, și caut să fac lucruri frumoase, pentru mine și pentru alții. Am început un proiect foto pe Amsterdamian, care o să îmi dea o preocupare plăcută pentru următoarea perioadă, mai am și altele în plan. Vreau să fac cât mai multe lucruri care îmi fac plăcere.

Azi dimineață m-a lovit un scuter, de fapt a lovit doar roata din față a bicicletei, pe mine doar m-a atins, pentru că am avut reacție bună și am răsucit bicla în 2 secunde, auzind cum vine cu viteză dobitocul. Nici după ce mi-a rașchetat bicicleta nu a oprit, doar s-a uitat puțin în spate. Am tras pe marginea trotuarului și am respirat ușurată. Nu ar fi fost grav, dar ajungeam iar la prietenii mei de la urgență, și pe cuvânt că nu mi-e dor de ei. Am plecat mai departe, bucuroasă că am fentat ghinionul de data asta, m-am dus la serviciu cu un mare chef.”

Și m-am oprit aici, pentru că au început să curgă știrile despre Paris. Iarăși numărătoare de morți: 13, 29, 40, 100, peste 100! Se vehiculau cuvinte ca: stare de urgență, cod alfa roșu, granițe închise și multe altele, pe care nu suntem obișnuiți să le auzim în mica noastă lume în care răboiul nu ajunsese. N-am putut să dorm, am stat trează până pe la 3, cred, urmărind știrile. Prietenii francezi au început să anunțe pe FB că sunt bine, am respirat ușurată. Parcă se repeta scenariul de acum două săptămâni. Abia începuse lumea să renunțe la pozele negre de profil, acum le-a pus la loc… Nu vreau să mă gândesc la ce va urma. Azi am deschis laptopul cu frică de ce-o să citesc și n-aș vrea ca starea de frică să devină ceva obișnuit. Așa că o să ies din casă, așa răcită cum sunt, și-o să găsesc ceva de care să mă bucur, poate îmi mai trec fiorii de pe spate.

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

5 Comments

  1. si eu am ramas fara cuvinte de acum doua saptamani. am mai postat cate ceva pe instagram, mici bucurii, dar mereu m-am simtit aiurea dupa aceea..
    culmea, s-a intamplat sa fie incendiul cand am ajuns in tara, in timpul vacantei de toamna, de n-am putut sa ma bucur de meleaguri, de nimic, atat de paralizata m-am simtit.
    iar acum asta, cand m-am intors, de ma face sa nu mai ies din casa, desi stiu ca asta se si vrea. o sa ma ascund in cartile mele, in pictat, in bricolat, incercand sa-mi dau seama de ce e viata asa cum e. ca-i de neinteles in ultima vreme..

    • Te înțeleg perfect. Dar trebuie să ieși din casă, nu-i lăsa să te sperie. La o adică, vin ei și peste tine în casă, dacă vor neapărat 🙁

  2. Statu n casa nu i o solutie 🙂 Morala, din toate nenorocirile astea, e sa te bucuri de tot cat poti, cum poti,ca uite ce se poate intampla…

    • Da, asa zic si eu

  3. Important e sa mergem mai departe si sa fim mai buni, mai intelegatori, mai intelepti. Asta inseamna ca am invatat ceva din evenimentele tragice din ultima vreme 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *