Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 29 Noi, 2017 in General, Jurnal | 4 comments

Tarom și epopeea ticketului de îmbarcare

Dragă Tarom, cred că a sosit momentul să luăm o pauză. It’s not me, it’s you.

După cum poate știți, singurele companii care zboară în România, de la Amsterdam, sunt KLM și Tarom. N-aș ști să spun pe care am ales-o mai des pentru zborurile mele, cred că le-am alternat în mod destul de egal. Ultimul zbor a fost făcut cu Tarom, dar cred că nu mă vor mai prinde curând, chiar dacă mă ademenesc cu bagajul de cală inclus în prețul biletului. Pe lângă faptul că avioanele lor arată jalnic de cele mai multe ori, unele fiind clar scoase de la naftalină din vreun hangar, zilele trecute, când m-am întors din România, m-au scos din sărite cu o fază demnă de o companie românească.

Să o luăm cu începutul. La fiecare zbor cu Tarom, la întoarcerea din România, nu a mers să fac check-in-ul online. Deși Tarom te trimite pe site-ul KLM, nu merge și pace, nu recunoaște datele introduse. Ca să nu mai zic că, dacă nu cumpăr biletul direct de pe website-ul lor, nu mai am opțiunea de a îmi alege mâncarea (care era unul din avantajele lor, pentru că eu nu mănânc carne). Dar să zicem că pot să stau și fără mâncare, nu mor câteva ore. Zilele trecute, întorcându-mă din București, am tot încercat să îmi fac check-in-ul online și, desigur, nu mergea. Până când, lovită de inspirație, am încercat un link care sugera să faci check-in în varianta de mobil. A mers. De trimis pe mail mi-au trimis ca și boarding pass (sau ticket de îmbarcare), un fișier care conținea doar codul de bare QR. Îl știți, pătrățelul ăla drăguț. Nici o altă informație. Dar nu-i problemă, că rolul acelui cod este să fie scanat și să ofere informațiile necesare. Am mai mers cu acest cod prin alte țări, alte aeroporturi. Bun, merge Dana fericită la aeroport, că a reușit să își aleagă loc la geam, ca să se holbeze la nori. 

Apus

Doamna care mi-a colectat bagajul de cală, la ghișeu, n-a avut nevoie de codul meu. Merg mai departe, dau să intru la controlul de securitate. Domnul care păzea intrarea și verifica documentele, nu avea scanner pentru codul meu de bare. Că de ce ar avea? Nu s-a auzit pe Otopeni de scanat coduri QR. El vroia să mă întorc să cer bilet pe hârtie, și ar fi trebuit să îl ascult. Până la urmă, m-a lăsat să trec după ce i-am arătat emailul. La îmbarcare, n-au fost probleme. Oamenii au scanat codul, totul a fost OK și am trecut.

Dar, la intrarea în avion, lucrurile s-au complicat. Acolo, doamna însoțitoare de bord care vroia neapărat să vadă ce loc ai, era hotărâtă să apere reduta mai ceva ca soldații români pământul patriei. Ea vroia ticket de îmbarcare. Pe hârtie, dar dacă nu am, să am măcar unul virtual ca lumea, care să îi zică cine sunt, ce zbor am etc. Codul QR îi era inutil, pentru că, desigur, nu avea un aparat de scanat. I-am arătat emailul, ea nu și nu. Că vrea un ticket de îmbarcare în care să scrie. Că e atașat emailului. I-am arătat atașamentul, care era, evident, codul QR. Nu, n-ai voie să intri în avion. Treci într-o parte să nu deranjezi restul oamenilor, care au tickete de îmbarcare de hârtie. În spatele meu, încă un fraier care credea că a depășit anii ’80 și avea doar codul de bare. Ne-a pus pe amândoi la colț, vorbindu-ne de sus, ca unor copii proști. Până și părul ei, proaspăt evadat din bigudiuri și tuns adecvat anilor ’80, perioadă în care doamna și compania Tarom au rămas blocate, se zburlea la noi. Degeaba i-am explicat că nu aveam cum să ajungem până acolo dacă acel cod n-ar fi fost bun. Nu și nu, domnișoară te rog să nu mai insiști, așteaptă acolo până se îmbarcă pasagerii care au bilete și apoi să vedem dacă îți putem rezolva situația, s-a rățoit doamna la mine, vizibil enervată. Sinceră să fiu, cred că ar fi fost în stare să mă lase în România, dacă nu găsea flăcăul de lângă mine un link unde se afla un ticket de îmbarcare, online. Și noroc că mergea netul. Spre deosebire de cel trimis pe mail, acela conținea toate informațiile referitoare la zbor. Am intrat în sfârșit în avion, unde, desigur, toate compartimentele de bagaje erau pline ochi. A trebuit să stau cu rucsacul sub scaun, noroc că sunt mică și nu necesit mult spațiu. Și noroc că scaunul din mijloc era gol, pentru că așa zboară Taromul, cu scaune goale, pentru că mulți oameni aleg să zboare cu o altă companie, care nu-i tratează ca pe niște proști. 

Această experiență care mi-a amintit că Tarom n-a pensionat toate stewardesele lui renumite, care taie și spânzură în „avionul lor”, care te ceartă că nu vorbești destul de tare când le ceri apă sau urlă la tine când nu te comporți cum trebuie. Au mai introdus câteva tinere și drăguțe doar cât să mai aplaneze conflictele. Și au făcut ceva încercări de modernizare dar încă nu sunt în stare să aibă un proces online suficient de bun, adecvat timpurilor. Au mai pierdut un pasager, nu că i-ar interesa, că la cum se poartă unii dintre angajații lor, pare că-i cam doare undeva de pasageri, de parcă îi deranjăm că vrem să zburăm cu ei. Promit că nu-i mai deranjez și altă dată!

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

4 Comments

  1. Am ales tarom pentru ca biletul era mai ieftin cu 100 euro si cei 300 au fost o indulcire a pretului pentru hotelurile scumpe din Amsterdam. La dus am avut norocul sa zburam cu unul din cele 2 avioane nou achizitionate si a fost bine, dar la intors ne-am pricopsit cu Craiova, o rusine de avion. Scaunele terminate si o caldura in avion de-ti venea sa deschizi geamul. N-am intrebat de ce e asa cald pentru ca am vazut alte persoane intreband si nu s-a imbunatatit atmosfera. Referitor la mancare si cafea prefer sa consum in aeroport ceva ca-mi place dacat cu gandul la cele din avion. Vinul este bun in schimb dar nu stiu daca merge fara carne.

    • Eu am zburat la dus cu Brăila sau ceva de genul, probabil soră cu Craiova, la cum arăta 🙂 Alcool nu beau în avion, așa că nu mă interesează, și uneori ajung mult prea târziu în aeroport, așa că o mâncare în cursul zborului n-ar strica. Nu este esențială. Am însă pretenția să fiu tratată politicos, ca un om care a plătit pentru ca acei angajați să își primească salariile, nu ca unul care este tolerat că a nimerit și el p-acolo și se roagă să i se facă vreun favor.

  2. Mulțumesc pentru postare, e bine să nu tăcem când avem parte de asemenea tratament și să le dăm peste nas incompetenților din toate aceste companii. În ceea ce mă privește, eu n-am mai considerat Tarom-ul o opțiune de ani buni de zile, aproape că uitasem că mai există. Începând cu site-ul penibil pentru o țară care se mândrește cu talentul în IT, continuând cu serviciul execrabil precum ai avut și tu parte aici, și terminând cu istoria de corupție și nepotism care continuă de trei decade, nici nu mai este sigur zborul cu ei. E păcat, era o mândrie națională această companie, dar ca atâtea alte instituții „de stat” din România, s-a ales praful. La revedere, drum bun!

    • Da, e păcat că ajung să fie evitați, când aveau potențial și ar fi putut fi o companie de succes. Cât despre siguranța zborului, chiar nu m-am simțit în siguranță în avionul Brăila sau ce-o fi fost el, cel cu care am plecat din Amsterdam. Asta e, noroc că există alte opțiuni.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *