I was here(?)

Dacă apa de ploaie ar fi așa de benefică pentru ten și pentru păr, precum se spune, ar trebui să am cea mai minunată piele și cel mai lucios păr de când locuiesc în țara asta. Așa mă gândeam eu, cu ploaia curgându-mi pe față și gâdilându-mă prin cap în timp ce pedalam grăbită spre casă astă seară. Nici că mi-aș fi putut dori ceva mai mult, în calitate de om răcit și care tușește ca un măgăruș. Iar mi-am uitat umbrela, dar nu contează, oricum mi-e greu să pedalez cu ea în mână. Am ajuns acasă, m-am uscat, am băut ceai și-am mâncat usturoi. Ar trebui să fiu OK. Coafura rezistă. Tenul n-arată rău, părului i-ar mai trebui nițică ploaie, poate.

În timp ce rezolvam o problemă „ardentă” la serviciu – oprind niște oameni cu intenții rele din a face sondaje, a răspunde mincinos și a încasa niște bani pe care nu-i merită (lucrez în cercetare de piață, pentru cine nu știe) – mă gândeam cât de important este de fapt ceea ce fac eu în acel moment? O întrebare care mă chinuie de mult timp și e din ce în ce mai prezentă în ultima perioadă. Sunt sigură că și pe voi vă frământă, din când în când.

O zi filozofică azi. O fi de la ceață și de la ploaie.

Îmi dedic atâta timp acestui serviciu. Îi dedic cea mai mare parte din viața mea. Pentru bani, evident, bani care mă ajută să trăiesc, să cresc un pisoi, un copil – la o adică, să ajut din când în când niște oameni. Toate astea-s importante, dar simt că nu e de ajuns. Știu că nu e de ajuns. Aș vrea ca toată energia asta, tot timpul petrecut acolo să aibă și un scop; să facă o diferență în lume, în viața cuiva. Este omenește să vrei ca viața ta să aibă o însemnătate, ba chiar cică-i mai important să trăiești o viață cu scop, decât o viață fericită. Pentru că o viață cu scop este o viață fericită. Mai există timpul liber, pe care-l folosesc pentru a face lucruri care mi se par mai cu sens, dar acest timp nu-i destul. Sau poate nu-l folosesc chiar așa cum trebuie? Poate ar trebui să o întreb pe Veronica Soare ce-i de făcut. Ea se pricepe atât de bine la schimbat lumea!

Mă obsedează de vreo două zile melodia I was here, a lui Beyoncé, o tot ascult și-mi răsună-n cap.

„The hearts I have touched will be the proof that I leave
That I made a difference, and this world will see
I was here”

„Inimile pe care le-am atins vor fi dovada pe care o las
Că am schimbat ceva, și lumea va vedea
Că am fost aici„

– cânta azi Beyoncé foarte convingător în căștile mele, și eu mă întrebam: dacă mâine dispar, care-i schimbarea pe care am adus-o în lume? Dacă mă opresc din tot ceea ce fac, va observa cineva? Dacă un doctor nu face operația, pacientul moare. Dacă inginerul nu mai constuiește podul, nu mai avem cum să trecem apa. Dacă gunoierii nu mai vin să ia gunoiul, ne vom sufoca în mizerie. Dacă eu o să las toți hackerii aia să facă sondaje, ce tragedie o să se întâmple? Care-s inimile alea pe care le-am atins? Am trăit destul, am iubit destul?

Mda. Cam asta-i starea de spirit.

Voi cum schimbați lumea?