Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 21 Aug, 2016 in General, Jurnal | 31 comments

Femeia singură și grija societății pentru acest specimen curios

Mi-a luat ceva timp să aleg un titlu pentru acest articol. Toate păreau ba răutăcioase, ba deprimante. Iar acest articol nu se vrea a fi nici una, nici alta. Este de fapt o constatare, un pic indignată, o mică analiză a vieții și a celor din jur din perspectiva unei femei care nu se află într-o relație.

Cum e să fii o femeie singură la peste 30 de ani? Cam la fel ca la 20 și ceva, cu mici diferențe. Am mai fost singură în viața mea, nu e prima dată. Însă acum experimentez altfel acest statut. Probabil pentru că și eu m-am schimbat mult în acești ani, dar și pentru că acum trăiesc în alt mediu, cu alt anturaj. Nu mai sunt înconjurată de oameni necăsătoriți, ci în principal de cupluri, unele dintre ele având și copii. Odată cu vârsta, se schimbă și percepția oamenilor referitoare la femeia singură. Când m-am despărțit de domnul Rozmarin am mulțumit tuturor zeilor că nu mai trăiam în România. Că nu mai eram înconjurată de mentalitatea aceea care te consideră babă la 40 de ani și o fată bătrână ratată dacă nu ai copii la 35 de ani. A trebuit să am de-a face cu această mentalitate atunci când am fost în vizită, a fost unul din motivele pentru care în acel an am făcut doar două călătorii scurte în România. În loc să caut alinarea în familie, am preferat să fiu departe de judecăți, compătimire, opinii, mătuși și vecine, și alți oameni interesați de „bunăstarea” celor din jur. M-am simțit mult mai bine în Olanda, unde oamenii fac copii mai târziu și nu se uită urât la tine dacă zici că ai 35 de ani și încă ai în plan să faci doi copii. Unde divorțul sau, în cazul meu, o despărțire care a echivalat un divorț, nu e privit ca o mare rușine, un mare eșec, un final de viață. Nu-mi săriți în cap, știu că nici în România nu mai gândește toată lumea așa, dar nu putem nega că mulți încă au adânc înrădăcinată mentalitatea aceea că trebuie să ții cu dinții de o relație, chiar și proastă, doar de dragul de a nu fi singur (și de gura lumii, evident).

A trecut ceva timp de când nu mai sunt într-o relație stabilă. Or fi mentalitățile diferite, și totuși, indiferent unde te afli, oamenilor nu le place când nu ești la fel ca ei și reacționează, fiecare după cum îl duce capul. Când ești o femeie singură (mai ales când ai peste 30 de ani), sunt puțini cei din jurul tău care nu-și imaginează că ai putea avea altă preocupare decât aceea de a-ți găsi un partener. Care nu pot crede că nu ești disperată să-ți găsești unul cu care să faci copii, ca vorba aia, „ai o vârstă, timpul trece, doar n-o să rămâi fără plozi!”. Trebuie să lași orice altă grijă deoparte și să te concentrezi pe ce-i important!

De asemenea, am mai observat că atunci când ești singur, toată lumea este interesată de viața ta sexuală. Bine, ăsta e un interes general al „lumii”, dar acum parcă e mai intens. Poate pentru că până atunci se știa cu cine, nu se știa când, dar măcar se știa ceva. Acum, fiind singură, nimeni nu mai are nici o certitudine și fiecare își imaginează vrute și nevrute. Lumea ori te compătimește, ori te invidiază, după cum judecă și în funcție de ce dorințe ascunse are fiecare. Mie îmi place să le dau apă la moară și unora, și altora, și să mă amuz de rezultate. Am auzit de multe ori: „oau, dacă aș fi singur(ă) acum, ce-aș mai experimenta!”. Un indiciu că mulți oameni sunt plictisiți în relațiile lor, indiferent cât de bune ar fi ele, și visează la experiențe pline de adrenalină. O altă constatare care nu mi-a picat prea bine este aceea că oamenii se simt îndreptățiți să facă glume pe seama instalatorului, a poștașului, a băiatului de la IT sau a oricărui bărbat cu care intri în contact. Am avut parte de asemenea glume și de la prieteni, familie, și de la colegii de serviciu, și m-am tot minunat cum se schimbă atitudinea oamenilor față de tine când ești singură, și cum dintr-o dată toți cei din jurul tău se gândesc mai mult decât tine la toate posibilitățile de a face sex. Și cum de li se pare OK să își permită asemenea glume.

Și nu am cum să nu menționez alt aspect care mi se pare cât se poate de neplăcut: unii bărbați însurați, uneori din cercul tău de cunoștințe și prieteni, se dau la tine. Uneori mai abitir decât aia care-s singuri. Am încercat să înțeleg acest fenomen, dar tot mă lasă mască. Probabil că li se trezesc ceva instincte de pe vremea când strămoșii noștri locuiau în peșteri și luau în haremul lor orice femeie care era neprotejată. Probabil faptul că ești disponibilă și vulnerabilă (și, probabil, în mintea lor, disperată să găsești un mascul) îi face să creadă că o să le accepți avansurile. Nu știu ce se petrece în creierele lor, dar clar li se aprind niște beculețe în jurul femeilor singure.

Apoi, mai este grija generală față de posibilitatea de a rămâne singură pentru restul vieții. În acest sens, toată audiența își împărtășeste fricile referitoare la faptul că nu pari a fi interesată în a găsi un partener, vine cu sfaturi, de parcă toți acești parteneri minunați ar sta înșirați pe raft la magazin și tu refuzi categoric să iei unul acasă. Puțini se gândesc că poate ar trebui să se abțină, să fie mai rezervați când vine vorba de anumite subiecte, că poate ai avut niște experiențe care te-au făcut să suferi sau pur și simplu toți aia pe care i-ai întâlnit în ultima vreme au fost niște verze și n-ai avut ce alege. Că poate și tu ești nemulțumită de cum decurge treaba asta. Sau poate pur și simplu vrei o pauză, vrei să fii de una singură pentru un timp.

P1120389s

Am fost sfătuită să îmi mai cobor și eu standardele, că, la cât de greu e să găsești un bărbat în ziua de azi, trebuie să fii fericită dacă „e în stare să mănânce singur la masă” și să îl iei de bărbat. Cu alte cuvinte, se mișcă, respiră, știe să vorbească, e destul, e bun pe lângă casa omului. Mai bine să fii într-o relație nesatisfăcătoare, cu unul luat de dragul de a avea pe cineva, decât să fii singur. Să nu ai o relație e mai rău ca ciuma. Dacă nu cauți tu partener, caută ceilalți pentru tine.

Nu pot să înțeleg de ce oamenii nu cred că poți să ai o viață bună și de unul singur. De ce nu poți fi considerat ca având o viață realizată și fără partener sau copii. Am auzit de atâtea ori: ” – Cum, ai fost singură în vacanță?! Ai mers la concert singură?”. Suntem prea speriați de singurătate și, da, e pe bună dreptate, suntem animale sociale, dar parcă nici chiar așa, să ne fie rușine să mergem singuri la un restaurant, la un concert sau într-o vacanță. Să ne fie rușine că suntem singuri, ca și cum nu am fi oameni compleți dacă nu suntem ancorați de altcineva. Am avut parte de reacții care m-au dezamăgit, venite uneori de la cei mai apropiați oameni. Ceea ce mi se părea mie a fi o realizare personală, lor li s-a părut o prosteală cu care îmi ocup timpul doar pentru că nu am ceva mai bun de făcut — cum ar fi îngrijit soț sau copil. Toate aceste reacții și presiuni ale societății mi se par foarte triste, de aici vin și multe greșeli ale oamenilor care aleg uneori ceva ce nu-și doreau, doar de dragul de a se conforma, și apoi duc o viață nefericită.

În încheiere (gata cu indignarea că mi se strică zen-ul) țin să îi anunț pe toți cei care-și fac griji pentru mine că îmi place viața de femeie singură dar nu am de gând să fie așa până la adânci bătrâneți. Nu mă grăbesc să-l găsesc pe Făt-Frumos, dar nici nu l-am exclus din calcule. Până una, alta, mă bucur sincer și în egală măsură de vacanțe, concerte, restaurante unde merg singură, cu prieteni sau cu vreun potențial Făt-Frumos. Mă bucur de libertatea de a lua orice hotărâre de una singură, de a îmi organiza viața cum vreau. Și mă bucur de viață sau mă enervez pe ea la fel cum o făceam și când nu eram singură.

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

31 Comments

  1. Super articolul, bine zis! Si pe mine ma scot din sarite oamenii pe care ii …. macina grija de ce si cum fac ceilalti. De fapt ma enerveaza prejudecatile si mentalitatile inguste.

    • Mersi! Ce bine-ar fi daca am scapa de mentalitati inguste 😀

  2. Foarte fain! Foarte adevarat! Parca l-as fi scris eu 😉

  3. Mi-a venit in minte „povestea” cu măgarul. Din fericire pentru comoditatea mea, am găsit-o pe net și am copiat-o.

    „Se povestește, într-o carte veche, că un bărbat cu nevasta lui se duceau la târg să vândă un măgar.

    Cei doi mergeau pe lângă măgar, pe jos, când s-au întâlnit cu niște oameni care i-au luat în primire, zicând: „Ce oameni proști, își rup încălțămintea și picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!”.

    Atunci, bărbatul se sui pe măgar și plecară mai departe. Curând se întâlniră cu alți călători care i-au luat și aceia în râs: „Ce om fără pic de inimă! Uite, cum nu are milă de nevasta lui; o lasă, sărmana, să bată drumul pe jos!”.

    Bărbatul coborî și sui pe măgar pe nevastă. Se întâlniră cu alți călători. Văzându-i, aceștia spuseră: „Poftim! S-a întors lumea cu susul în jos. Bărbatul merge pe jos, iar femeia călare“.

    „Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceștia?” zise bărbatul. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da de unde. Abia dacă făcură câțiva pași și alți oameni pe care-i întâlniră ziseră: „Ia uitați-vă… ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoși merg călare pe un biet măgar!”.

    „Ascultă, măi nevastă, zise omul: cu oamenii aceștia nu o scoatem la capăt. Hai să mai încercăm una!”. Coborâră amândoi de pe animal, luară o prăjină de lemn și, legându-l de câte două picioare, îl ridicară în spate și porniră cu el la drum. Când se întâlniră cu alți călători, aceștia începură să râdă de ei ca de niște nebuni.”

    De ce m-am gândit la asta. Apropo de cei care zic că orice bărbat ar fi bun. Dacă totuși femeia ia orice bărbat și acela nu se poartă bine cu ea, tot ea e de vină că nu-l părăsește, că nu a știut să-l „crească”, să-l aleagă. Dacă face copil cu „nenorocitul” bineînțeles că va fi de vină că nu l-a „văzut” înainte să aibă copil ș.a.m.d.

    Concluzia, de pe același site cu povestea (http://picurideviata.ro/gura-lumii/, am pus link să nu fiu acuzată de plagiat🙂): „oameni buni, trăiți-vă viața și bucurați-vă de fiece moment. Nu luați în seamă ce spune lumea. De vă e bine, ori de vă e rău lumea găsește ceva să vă bage de vină. Gura lumii n-o astupă decât pământul. (Anton Pann)”

    Pe tine, Dani, te aștept în România fără prejudecăți dar cu mult, mult drag!

    • Ha ha da, știu povestea cu măgarul! Iar concluzia e cât se poate de sănătoasă. Ne vedem în România ca să povestim despre măgari metaforici și nu numai!

  4. Fix asa este… Eu am 35 de ani, pana in iulie anul asta nu m-am casatorit (chiar l-am asteptat & gasit pe Fat Frumos, care a meritat asteptarea!), iar acum in loc de „si tu ce intentii ai, nu iti gasesti pe nimeni??” s-a trecut la „pai si, copii? Cand? Ca aveti o varsta…” Faza este ca noi ne dorim, incercam si inca nu s-a intamplat. Suntem deja frustrati ca nu. Comentariile de genul pica ATAT de prost… Mereu au picat. Am auzit si asta cu standardele, si cealalta cu „nu gaseti pe nimeni sa iti placa? Pai cum naiba, nu sunt suficienti barbati in Bucuresti??!!” HUH.

    My opinion? Este MULT mai bine singura decat cu un idiot care sa te faca nefericita. Maritatul de gura lumii este o idiotenie fara margini, ca si mentalitatea din spatele acestor comentarii „bine intentionate”.

    • Pai clar, daca au terminat cu casatoria, au incept cu grija copiilor. Asta este un alt subiect ATAT de delicat! Oamenii ar trebui sa gandeasca mai mult inainte sa intrebe asemenea lucruri, sau sa dea sfaturi.
      Ma bucur ca l-ai gasit pe Fat-Frumos, sper sa va iasa si faza cu copilul 🙂

      • Da, si eu sunt singura de aproape 20 de ani…si voi face anul acesta 60. Da, am avut doua casnicii, dar in fiecare m-am simtit singura pentru ca nu am gasit un sprijin atunci cand am avut nevoie…sau n-am stiut eu sa cer 🙁 Am insa doi copii minunati, doi nepotei super, doi gineri pe placul inimii mele, care isi iubesc, respecta si ajuta sotiile, asa cum este normal si asta este lucrul cel mai de pret pentru mine. Nu stiu ce-mi va rezerva viitorul, dar de multe ori stau si ma gandesc: daca n-a fost prima, nici a doua…si totusi…timpul e imprevizibil, niciodata sa nu spui…NICIODATA ! Nu-mi doresc musai, dar mai stii ?! :))))))

        • Nu stii niciodata ce-ti rezerva viitorul! Si chiar daca au fost nereusite, cele doua casatorii ti-au adus si lucruri frumoase, au fost niste experiente care banuiesc ca au meritat incercate! Poate vei fi norocoasa si vei avea si a treia incercare! 🙂

    • Citeam cu ochii mari comentariul Cuiva si m-am gandit: bai eu l-am scris si am uitat?! :))
      O prietena imi povestea ca ea, maritata la terminarea facultatii si cu copil la scoala, e tocata ca de ce are doar un copil. Imi amintesc si de comentariile foarte rautacioase la adresa unei colege cu 3 copii…
      Din pacate, nu suntem numai eu si sotul agresati, ci si parintii.
      Oricum am remarcat ca prea adesea romanii, dupa ce se saluta, trec la intrebari practic legate de viata intima… De la „Are/Ai prieten?” la „Dar pe al doilea cand il faci?”. Din pacate, nu au limite.

      • :))
        Dragă Altcineva, ce bine-ai zis-o: nu au limite! Am avut parte de toate aceste întrebări: când mă mărit, când fac copil, de ce m-am despărțit, de ce sunt singură, de ce m-am îngrășat (sunt gravidă, cumva?), de ce am slăbit („poate ai o tenie” – mi-a zis o colegă!). Și, da, și părinții sunt agresați, am uitat de asta.

  5. Excelent articolul ! De fapt este un noroc sa fii singura si sa nu ai grija masculului de langa tine care asteapta totul de la tine,nu generalizez dar majoritaea au impresia ca esti proprietatea lor si in loc de multumire te mai trezesti si abuzata sau desconsiderata de mitocani.Deci intrebati-ma pe mine, viata o poti trai superb de bine si singura sau in relatie sanatoasa bazata pe respect etc.. nu numai casatorita. 🙂

    • Mersi! Abuzata si desconsiderata nici nu se pune problema! Dar si statul in relatii plictisitoare si nesatisfacatoare este daunator. Cu siguranta mai bine singura!

  6. Am trecut prin majoritatea situatiilor descrise cu hazul specific si nu am avut pierderi majore…adevaratele valori sunt cu mine deci care singuratate?

  7. Tare va mai place sa criticati si sa va plangeti.toti au grija la toti,ce faceti voi aici e critica si ce a scris aceasta dudue e tot critica asa ca :scrieti ceva frumos sa zambeasca cel ce citeste .ce a fost a foat .S-a trait ìn comunism fara prea multe informatii ,hai sa fim mai ìntelegatori si mai buni.Si cat o fi pamantul si lume sa-l locuiasca asa va fi ..Doamne ajuta sa fim mai buni cu noi ìnsine…

    • Elena, daca vrei ceva amuzant, intra pe un site de bancuri 🙂

  8. Excelent ai surprins diferitele aspecte ale „singuratatii”,dar hai sa-ti spun eu prin ce am trecut cand am decis de capul meu sa imi schimb viata,orasul,jobul,etc….toti cunoscutii si ulterior noile cunostinte „ce m-a determinat sa fac aceasta schimbare”(unii de curiosi,altii nedumeriti)si initial am incercat sa explic ca vreau o schimbare mai mare si este cazul sa o fac nu numai la nivel declarativ,oricum,doar 3 oameni din anturajul meu au inteles macar sa imi respecte decizia,daca nu chiar sa ma inteleaga……….ulterior mi-am dat seama ca daca as fi inventat un presupus domn in viata mea care ar fi locuit in orasul in care m-am mutat toata lumea ar fi fost multumita!!!Rezulta ca nu poti avea alte motivatii interioare pt.ca ele se subordoneaza celor exterioare.Aceasta este societatea in care traim!

    • Sper ca ai reusit totusi sa faci schimbarea si ca ti-a prins bine! Cu siguranta ar fi fost mult mai „logic” pentru toata lumea daca te-ai fi mutat acolo pentru un domn 🙂 Norocul nostru ca traim totusi intr-o societate in care suntem libere si putem face asemenea schimbari, ignorand gura lumii. Vorba unei prietene: cainii latra, ursul merge!

      Iar singuratatea de care vorbesc, e intr-adevar intre ghilimele, dar ar fi fost ciudat sa scriu in tot articolul femeia „singura” 😛 Nu sunt, singura, am o gramada de prieteni minunati!

  9. Super articol!!felicitari!!chiar ai subliniat corect mentalitatea tampita a oamenilor.
    Am 20 si sunt,de asemenea,singura,de un an si ceva.
    Nu ca as fi avut relatii serioase pana acum,mai degraba copilarii(m-am orientat dupa parerile unora sau altora,cum ar fi colegi,sau persoane din familia mea,fara a fi acea chimie intre mine si partener,dar fiecare esec m-a maturizat si m-a facut sa cunosc ce e mai bine pentru mine).
    Dar o multime de oameni se trezesc sa ma judece din cauza faptului ca de un an jumate sunt singura si nu tin neaparat sa imi gasesc pe cineva,in mod special colegii de facultate(nici nu m au vazut cu vreun baiat vreodata,intrucat sunt abia in anul 2) sau oamenii care nu stiu ca am avut niste relatii,sau asa zise relatii.
    Am fost chiar sicanata la modul cel mai urat,cum ca sunt lesbiana sau ca nu am sentimente fata de nimeni.
    Sau ca niciun baiat nu se atinge de mine,ca fac pe nebuna si nu ii bag in seama pe cei care vor sa ma agate.
    Dar eu am alte principii,nimeni nu trebuie sa fie de acord cu mine,dar nici sa ma judece.
    S-au ivit vreo 2 de „Fat-Frumos” in aceasta perioada,dar nu s-a legat nimic,asta a fost.Puteam sa ma tin de respectivii cu tupeu,dar ce rezolvam?O relatie pasagera?o aventura?
    Nu am nevoie de asta!!!
    Felicitari pentru articol,inca o data!!!

    • Mersi 🙂 Si bravo pentru atitudine, fa in continuare ceea ce simti tu ca e mai bine pentru tine, nu ceea ce cred altii ca ar trebui sa faci!

  10. Si uite asa ajungem la matriarhat si la destramarea sociala pe care o vedem!
    Nu mai de impartim in femei si barbati ci doar in indivizi salbaticiti!

  11. Frumos spus! Chiar ma simt bine singura!

  12. Vai, este cumva din Aristotel? Ca e atata intelepciune in acest citat de o sa ramana toata lumea cu gura cascata de uimire.

    • :))))

  13. :))))

  14. Daca ajuta cu ceva, viata nu e chiar atat de diferita nici pentru barbatii singuri. De exemplu:
    – parintii: „E timpul sa te stabilesti si tu la casa ta. Sa-ti gasesti pe cineva si sa etc etc” (sincer nici nu imi amintesc exact frazele. De obicei cand incepe subiectul imi cer scuze ca trebuie sa inchei convorbirea.)
    – prietenii: in opinia unora, e de datoria mea sa abordez orice persoana de gen feminin din apropriere si sa incerc sa leg o relatie. Port o converpatie sau ies la pranz cu o noua colega de servici? Pai ce faci? Ce astepti? Cineva intra in vorba cu mine pe strada sau la un eveniment? Pai si tu ce-ai facut? Nimic? etc.
    – calatoriile solo – comparatie de conversatie:
    Eu: „Plec in vacanta in locatia X” Un cetatean strain: „Super! (sau Lame, depinde) Cat stai? Cu ce mergi? Ce o sa vezi? Ce o sa faci?”
    Eu: „Plec in vacanta in locatia X” Un cetatean roman: „Cu cine?”

    Enough said.

    • Haha, da, sună familiar! Știu că și pentru bărbați există această presiune socială, nimeni nu scapă 😛
      Mersi de comentariu, așteptam și o părere masculină, alta decât de la cei panicați că uite-așa începe matriarhatul.

  15. Vai de mine!chiar ca Andrei e plin de intelepciune….iar engleza lui, ce sa zici?!….bate spre olandeza!!! :))))
    Sa nu uit esentialul: Dana scrii foarte frumos (si ai mare dreptate)!

    • Haha! Mersi 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *