Gusturi românești: socată

Un parfum extraordinar de nostalgic este pentru mine parfumul sucului de flori de soc. Îmi amintește de zilele călduroase ale vacanței de vară când mama mă anunța că desface borcanul de socată. Făcea socată în borcane mari și le aranja frumos, pe lângă casă, în zonele cele mai însorite. Eu le dădeam târcoale cu nerăbdare și le inspectam zilnic să văd dacă sunt gata. Mare era nerăbdarea și fericite momentele când în sfârșit sucul era bun de băut! Poate și pentru că singurul suc ce se putea găsi la magazin era celebrul brifcor, această socată mi se părea cel mai bun suc de pe pământ. Mai târziu, când am crescut și sucurile de tot felul erau pe rafturile magazinelor, mama a decis, treptat, să nu mai facă socată și parcă nici eu nu i-am simțit lipsa. Ce păcat! Pentru că, pe lângă gustul nemaipomenit, acest suc este și foarte sănătos.

De câțiva ani însă mă tot bate gândul să mă apuc să prepar socată, dar nu am făcut-o din diverse motive. A trebuit să ajung în Olanda ca să reușesc 😀 Mă plimbam într-o zi cu bicicleta undeva spre marginea orașului, pe un drum îngust de biciclete, încadrat de pădurice pe margini. La un moment dat, mirosul m-a lovit: soc! Mult soc, și pomi mici, la ale căror ramuri pot ajunge! Ideea mi-a venit imediat. M-am oprit, mi-am parcat bicicleta și m-am înfipt, printre urzici, să culeg. În timp ce culegeam cu sârg și mă umpleam de polen, a mai trecut cineva pe drum și mi-am dat seama că poate nu e chiar frumos ce fac, să devastez flora spontană, dar, cum persoana respectivă și-a văzut de drum, și eu mi-am văzut de cules. Nu aveam nevoie de multe flori, pentru că nu am decât un borcan de 2 kilograme, așa că am terminat treaba repede, am pus floricelele în coșul de la bicicletă și am pornit fericită spre casă.

Prepararea sucului este foarte simplă. Eu am folosit rețeta Oliviei Steer, am adaptat-o puțin și mi-a ieșit ceva foarte bun! Am folosit cam 10 flori la un borcan de 2 kilograme, pentru că florile pe care le-am găsit erau mici. Am pus sucul de la o lămâie și miere de salcâm. Am mai pus câteva flori și într-un borcan de 800 grame, tot cu lămâie și miere. Am pus apă rece de la robinet (apa de aici e foarte bună, dacă aș fi fost în București însă aș fi folosit apă minerală). Le-am acoperit frumos cu un șervețel de hârtie (căci nu am avut tifon) pe care l-am fixat cu o bandă elastică. Le-am scos pe terasă, la soare, și chiar a fost soare a doua zi, când le-am băgat puțin în seamă cu o lingură de lemn. În două zile a fost gata, am strecurat-o și pus-o în sticle, la frigider, și am băut-o cu măsură, ca să mă bucur de ea cât mai mult. Sper să reușesc să mai fac o dată pe anul ăsta, am văzut că mai sunt câțiva pomi înfloriți.