Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 11 Iun, 2017 in General, Jurnal | 2 comments

Facebook ca mașină a timpului și nostalgie de duminică

Azi am făcut o călătorie în timp, pe timeline-ul meu de Fb, uitându-mă la toate pozele pe care le am acolo. Nu mai sunt așa de multe cum erau, am șters o grămadă când m-au mai apucat crize anti-facebook, din păcate. Zic din păcate pentru că, oricât am huli noi această rețea de socializare și oricâte anxietăți ne-ar provoca folosirea ei, este, totuși, un lucru bun care ni s-a întâmplat. Primele mele poze sunt din 2010, anul în care m-am mutat în Olanda. Am avut contul de dinainte, dar nu m-am sinchisit să împărtășesc prea multe cu lumea. Țin minte că am avut niște poze cu paharele și cutiile de lemn pe care le pictam în perioada aia, dar se pare că la un moment dat mi-a cășunat și pe ele și le-am șters. Numai după ce m-am mutat aici am devenit însă utilizator intens de Facebook, pentru că pagina aia era locul unde mă revedeam cu prietenii rămași în România, unde puteam să le arăt noua mea viață și să împart cu ei descoperirile pe care le făceam. Pentru că Fb nu-mi era de ajuns, am pus și bazele celor două bloguri, unde să pot spune poveștile mai pe îndelete. Dar am continuat să postez și pe Fb poze cu diversele lucruri interesante întâlnite în cale. Mi-e drag să mă uit în urmă la aceste poze, îmi amintesc exact momentul în care le-am făcut, starea care mă încerca: prima ninsoare în Amsterdam, pisica mult iubită privind nostalgică pe geam, primele ierburi în grădină, casele reflectate în apa canalului într-o dimineață senină (iar eu oprindu-mă din zece în zece metri să mai fac o poză și să mă minunez). Puteți să-mi spuneți că același lucru obțin și dacă am pozele pe calculator, într-un folder. Dar pentru mine nu-i același lucru: lipsesc comentariile mele, ale oamenilor, emoția pozei nu-i întreagă. Plus că, la câte poze am, îmi ia câteva ore să trec în revistă toate folderele 🙂

Așa, din câteva clickuri și nițel scroll, găsesc imagini dragi, cum ar fi o inimioară apărută în lapte, la micul dejun, unul din primele apusuri roz văzute din prima casă în care am locuit în Amsterdam, sau una din primele poze ilustrând atmosfera relaxată a Olandei.

Inimă în lapte

Apus

Relaxare

 

Desigur, tot Fb ne dă și anxietăți, ne reamintește de relații care au fost și nu mai sunt, ne arată poze cu oameni pe care nu vrem să-i vedem, știri de groază de care nu vrem să aflăm, strică relații, ne mai și dezvăluie ura care zace în unii și n-am fi bănuit-o, nemulțumirile, frustrările etc. Dar azi dați-mi voie să fiu nostalgică pentru plăcuta călătorie în timp pe care am posibilitatea să o fac din când în când. Puteți să încercați și voi pe profilul vostru și vedeți la ce rezultat ajungeți.

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

2 Comments

  1. Sa stii ca si mie mi se intampla la fel. Si cu facebook-ul si cu blogul. Rasfoiesc arhivele uneori si ma incearca o multime de trairi, emotii, recitesc comentariile, dar cel mai important, vorba ta, imi aduc aminte cu drag (sau nu😜) de momentele respective. E ca si cum mi-as rasfoii viata …

    • Da, exact, e ca si cum ai rasfoi viata 🙂 Frumos spus.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *