Un an de libertate

Mi se pare incredibil că se face un an de când am predat laptopul și am spus adio job-ului din market research. Un an în care nu am mai avut in loc de muncă „tradițional”, în care m-am concentrat pe învățat lucruri noi și construit ceva pe cont propriu. A trecut repede și, în același timp, pare lung. Multe s-au întâmplat în aceste luni, mai ales în capul meu.

La început, mi-a fost greu să mă relaxez, să îmi trag răsuflarea. Anii de mers la birou zi de zi nu se dau duși ușor. Nu că mi-ar fi lipsit, nici gând! Mi-a făcut imensă plăcere să îmi fac singură programul, să mă organizez, să fac ce am chef (cu limitele impuse de pandemie, desigur). Dar creierul meu era acolo cu rotițele fumegând, întrebându-se ce se întâmplă, chiar nu mai trebuie să facem lucrurile alea zi de zi? Suntem siguri? Poate ni se pare, poate ar trebui să verificăm, poate ar trebui să ne găsim altă activitate care să ne stoarcă de toată energia și tot cheful viață, nu? Cam jumătate din an am făcut cursuri, deci s-a potolit creierul într-un final, pentru că a trebuit să își amintească cum e să fii student și a uitat de job.

Între timp, noul stil de viață a început să devină cel obișnuit. Am început să simt libertatea. Am lucrat pentru mine: bloguri (ok, mai mult Amsterdamian, recunosc că nu am mai avut timp destul pentru Rozmarin), fotografie, am publicat o carte foto etc. Am pus energie numai în lucruri pe care mi-a făcut plăcere să le fac, ceea ce încă pare un vis.

Nu am reușit să fac tot ceea ce îmi propusesem pentru anul acesta, dar nu e bai. În mintea noastră și în planurile pe care le facem, lucrurile merg mult mai repede decât în realitate. A trebuit să învăț cât timp îmi iau anumite lucruri, câtă energie. Stilul nou de muncă necesită multe încercări și greșeli, ca orice, la început.

Cu unele lucruri încă nu m-am obișnuit – unul dintre ele fiind înțelegerea faptului că toate chestiile creative pe care le fac acum sunt munca mea. E greu să consideri muncă ceea ce îți place și ți se pare o joacă – chiar și când această „joacă” îți ia peste opt ore pe zi și te lasă stors de energie sau cu ochii încrucișați de la atâta editare de poze. Și nu e ușor să te oprești din aceste activități, să ai un program clar. Pentru că ani de zile am fost blogger și fotograf în timpul liber, lucrând seara și în weekend, mi se pare că acum ar trebui să le fac non-stop. Există și o vinovăție care vine din faptul că îmi place ceea ce fac. N-aș putea să v-o explic, dar am auzit că se întâmplă și la alții; eu de-abia acum mă lovesc de ea și încerc să o înțeleg, și mai discutăm despre ea mai încolo.

Mai trebuie să învăț și cum să nu las problemele personale să influențeze această muncă. Pentru că una e să ai de făcut niște rapoarte și analize când tu ești anxios și îngrijorat și alta atunci când trebuie să dai lumii o bucățică din tine: un articol, o poză, o atitudine în timpul sesiunii foto. M-am blocat de multe ori din cauza asta, și unele lucruri nu au mai fost făcute pentru că anxietatea nu m-a lăsat.

Există și momente de îndoială, momente în care îmi vine să renunț, momente în care trebuie să fac față răutății oamenilor care se cred zmei pe Internet, și răutăților (de multe ori cu „bune” intenții) de la oamenii din jur, care trebuie să îți explice cum nu ai să reușești și cum ar fi bine să îți bagi mințile în cap.

Dar părțile bune ale libertății cântăresc mai mult în balanță decât toate astea. Toată vara a fost numai a mea: m-am dus la plajă de câte ori a fost soare, pentru că am putut. Nu am fost în vacanță în locuri noi, dar am făcut plimbări în natură, din belșug. M-am trezit când am avut chef și m-am culcat când am avut chef. Am zăcut când am fost bolnavă, în loc să mă târăsc la birou. Am întâlnit oameni interesanți și am avut colaborări interesante. Nu a trebuit să particip la ședințe plictisitoare, nu am avut de suportat colegi enervanți, nu a trebuit să ascult pentru a o mia oară discursuri despre ce minunată sunt eu și ce mult am contribuit la bunăstarea firmei, și cum voi primi incredibila recompensă de 0,3% mărire de salariu.

Nu am nici cea mai vagă idee ce va aduce anul viitor, și mi se pare, în același timp, foarte palpitant și foarte stresant. Dar nu contează, momentan mă bucur de anul de libertate, în care am învățat multe lucruri interesante despre viață, oameni, muncă, despre mine.