O vară neobișnuită

Vara de anul ăsta nu este o vară olandeză obișnuită. După o iarnă grea și o primăvară friguroasă, s-a gândit soarele să ne onoreze cu prezența – și n-a mai plecat. În mod normal, vara ar fi adus una sau două săptămâni de temperaturi între 25 și 30 de grade, ne-am fi sufocat un pic în case și gata, pe urmă ploi, temperaturi în jur de 20 dacă eram norocoși, dacă nu, mai mici. Anul ăsta am înțeles că s-a făcut schimb de vreme între Olanda și România: în Ro plouă la greu, în Olanda ne prăjim.

Lumea reacționează diferit la căldurile astea: unii se bucură și profită de soare cât de mult posibil, alții se ascund în văgăună și înjură. Nu-s obișnuiți oamenii cu atâta soare. Și nu mă refer doar la olandezi; și cei veniți de prin alte țări, care s-au adaptat vremii răcoroase, nu mai știu cum se face față caniculei. Pentru că, aici, 30 de grade înseamnă caniculă. E panică mare că e secetă, plantele se usucă și animalele suferă prin parcurile naționale. Guvernul ne-a recomandat să folosim cât mai puțină apă. E greu de crezut că țara asta cu terenul îmbibat de ploi ar putea rămâne vreodată fără apă. 

Eu, care pe vremuri stăteam ca o șopârlă la soare și iubeam aerul de cuptor de la 40 de grade, acum caut fiecare bucățică de umbră. Dacă stau în soare prea mult, mi se face rău. M-am defectat. Nu m-am ascuns însă în hrubă, am încercat să mă bucur de soare, am făcut câteva plimbări și o încercare de plajă. 

Am fost la Delft, unde m-am simțit ca în Mallorca, atât de încinse erau cărămizile caselor și pavajele. Era totul verde acolo, flori roșii pe poduri, canalele acoperite cu nuferi, flori la ferestre. Pur și simplu de vis!

La mare, la Scheveningen, era cam frig pe plajă în ziua în care am mers eu. Se putea sta și era multă lume, dar o briză rece dădea fiori pe șira spinării. Apa era gheață, de data asta nu am avut tupeu să intru mai mult decât până la genunchi. Plaja, ca de obicei, superbă, imensă, romantică, mărginită de dune. 

Sunt în continuare chinuită de oboseala postvirală, am zile în care sunt energică și zile în care nu pot să fac absolut nimic. Într-una din zilele pline de energie am bicicletat în afara orașului, am mers 34 de km dus-întors, până la Broek in Waterland și Monnickendam. Recomand călduros, dacă vă țin puterile. De fapt nici nu-i așa greu pentru cineva care merge cu bicicleta în mod regulat în oraș. Eu am fost cu bicicleta de oraș, nu am una sport, și a fost foarte ok.

În Amsterdam lumea umple parcurile, de dimineața până seara, iar cei mai curajoși se îmbăiază în canale. În case ne sufocăm, că nu prea există aer condiționat pe aici. Noroc că avem la serviciu și ne mai răcorește. 

Pentru săptămâna următoare se anunță 28-31 de grade. Mă uit la prognoză cu uimire și mă gândesc ce-o să mă fac după ce revenim la ploi, pentru că deja încep să mă obișnuiesc cu binele. E mare lucru să te trezești în fiecare dimineață și să vezi soare, să nu ai vreme schimbătoare, să uiți de existența pantalonilor și a gecilor. E ca pe vremuri, când locuiam în România. Oare vom plăti cu vârf și îndesat căldura? Oare trebuie să-mi iau lampă din aia cu lumină anti depresie de pe acuma, pentru toamnă-iarnă?