Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 11 apr., 2014 in General, Olandezi | 11 comments

Semne de primăvară în Amsterdam

Ar fi mai corect spus semne de vară, că pe aici temperaturile de 15-20 grade sunt considerate de vară. Am avut câteva zile din astea (sau jumătăți de zi), am avut și ploi și grindină, dar, în mare, e o primăvară frumoasă. Cine a vizitat Amsterdamul în ultimele săptămâni o să creadă că așa e mereu în Olanda și că lumea se vaită degeaba de vreme!

E plin de pomi înfloriți și toate florile de primăvară au răsărit parcă în număr mult mai mare decât în anii trecuți. Tot poporul a ieșit afară, la soare, la o plajă în parc sau pe malul Amstelului, la o bere la terase sau cu bărcile pe canale; ca de obicei, se profită la maxim de fiecare minut de soare. N-am ajuns la Keukenhof, dar e plin de lalele prin oraș, și am prins cireșii înfloriți în grădina japoneză din Amsterdamse Bos (un parc-pădure în afara orașului) iar acum îi vânez și pe cei din oraș.

Lalele

E o plăcere să mă plimb prin oraș și să-l văd cum înverzește și, deși în ultimele săptămâni am umblat cam mult prin zonele turistice, pe care le evit de obicei din cauza aglomerației, tot mi-a plăcut să văd cum străzile revin la viață, fiecare cu viața ei: una își crește grădina, alta își înmulțește turiștii care fac gălăgie. Este plăcut și sentimentul de veselie care acoperă orașul în zilele cu vreme bună și ne mai scoate din deprimările de iarnă. De atâta bucurie s-a organizat chiar și o bătaie cu perne în piața centrală.

Pentru că nu se știe cât va mai dura traiul bun și vremea omenoasă, am grijă să adun cât mai mult soare, ies în fiecare zi la prânz, să nu cumva să o pățesc iar ca anul trecut și să ajung să am deficit de vitamina D. Mai ales acum, că în sfârșit s-a mai vindecat și entorsa mea și pot să merg vreo două ore fără probleme, să fac poze (ah, ce dor mi-a fost!) și să casc gura.

Vă poftesc și pe voi să vă plimbați un pic cu mine, în câteva poze:

11 Comments

  1. Si noi aici am avut o primavara frumoasa, cu multi pomi infloriti si zile calde, foarte calde chiar, ceea ce ma sperie un pic si ma face sa ma gandesc ca vara va fi rece (am observat ca asta se intampla pe aici cand primaverile sunt timpurii).
    Faine pozele, frumos Amsterdamul primavara!

    • Asa e, si mie mi-e frica de o vara rece, dupa primavara frumoasa! Poate avem noroc si nu va fi, totusi, prea rea 😀

  2. la noi vremea e schizo! in aceeasi zi putem avea parte de soare puternic, de rafale de ploaie, de cer innorat si de vant, toate la intervale (aproape) ritmice de jumatate de ora. incerc insa sa trec peste inerentele neplaceri ale vreunei averse de ploaie subite si sa ma bucur de flori si de verde cat pot de mult!

    • Eh, aici e mereu vreme schizo! Eu m-am obișnuit (oarecum). La voi o să vină curând căldura, vara adevărată, ce vă pasă! 😛

  3. Cum de curand am publicat si eu niste „semne de primavara”, dar pentru cea din Montreal am fost tare curioasa sa intru sa vad cum e la tine, gandindu-ma ca ia uite, si in Olanda s-a dat iarna dusa mai greu. Cand-colo lalele si ciresi infloriti! Astea-s semne pe bune 😀
    Eu abia am gasit o brandusa intr-o curte insorita, iar azi e lapovita ca nu se poate sa o dam pe cald fara cateva rabufniri tardive ale iernii…

    • Voi ați avut zăpadă zdravănă pe acolo! Anul ăsta, în Amsterdam nu prea a fost iarnă. A fost ca o primăvară continuă, nu a nins deloc. Zic unii ca ar fi nins de vreo două ori, au văzut ei fulgii. Dar nimic care să se depună. Am stat tot timpul cu frica în sân că o să vină iarna în aprilie :)) Sper doar să nu plătim pentru vremea asta cu o vară ca acum trei ani, să umblu numai cu căciulă!

      • In total am avut peste 2m de zapada si pana acum doua saptamani temperaturi doar sub zero si uite asa pot spune ca am trait o iarna adevarata cu toate ca am fentat-o vreo luna cu vacanta „acasa” in Europa 🙂

  4. Te insotesc cu mare drag intr-o plimbare printr-un asemenea oras frumos, mai ales intr-o zi calduta si insorita de primavara. 😀
    Ca tot ai pomenit de flori de cires, de curand am gasit si eu niste ciresi japonezi fabulosi in parcul Herastrau. I-am fotografiat o zi intreaga, nu ma mai saturam sa-i privesc, sa-i admir…
    Primavara e anotimpul meu preferat. 🙂

    • Ooo, cireșii din Herăstrău! Sunt tare frumoși! Știu ei japonezii ce știu de organizează festivalul florilor de cireș 😉

    • Din păcate, n-am participat. Am avut niște musafiri în ziua aia, care n-au vrut să se umple de fulgi 🙁 Sper să ajung anul viitor.

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *