Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 17 Ian, 2016 in General, Olandezi | 4 comments

Ziua națională a lalelei

Ieri a fost serbată în Amsterdam Ziua Națională a Lalelei. Ziua asta marchează începutul sezonului de lalele, care durează până la sfârșitul lui aprilie. Evenimentul este organizat de producătorii de lalele olandezi, care aduc florile, cu bulb cu tot, în lădițele în care au fost crescute și aranjează o grădină frumoasă în piața Dam. De data asta au fost norocoși, temperaturile au fost peste zero și n-au mai înghețat florile, ca în alți ani. În fiecare an sunt aranjate după o anumită temă. În 2016 tema a fost „Europa”, cu referire la faptul că Olanda a preluat, de la 1 ianuarie, președenția Consiliului Uniunii Europene. Florile sunt oferite gratis vizitatorilor, ba chiar mai mult, fiecare este lăsat să își aleagă florile preferate și să plece cu ele acasă. Bulbii pot fi plantați și vor înflori în anii viitori.

Ziua națională a lalelei

Este unul dintre evenimentele mele preferate. Îmi place la nebunie ideea ca în mijlocul iernii să mă duc în Dam și să găsesc grădina de lalele, apoi să mă plimb printre ele și să mi le aleg, să plec acasă cu două pungi cu flori. Și îmi place că nu aduc doar culori comune, aduc și din cele mai deosebite. Este o pasiune veche la mine culesul de lalele: mi-a povestit maică-mea că atunci când eram mică, pe la vreo 2-3 ani, mă duceam de câte ori prindeam ocazia în grădina de flori și rupeam lalelele. Avem o grădină frumoasă și plină de flori, iar pe vremea aia aveam chiar și câteva lalele negre, așa că vă dați seama ce bucurie era pe părinții mei să mă vadă mătrășind lalelele 😀

Înainte de a merge în piață la cules, am fost la un eveniment organizat de Vera de la Verita’s Visit, un fel de avanpremieră pentru tururile câmpurilor de lalele pe care le va organiza la primăvară. Ne-am distrat colorând lalele, învățând să facem lalele comestibile (ceapă verde, roșii prunișoare, cremă de brânză), discutând și cântând. A fost frumos și m-am bucurat că m-am trezit devreme sâmbătă ca să ajung la eveniment.

Poftiți la lalele:

Lalele comestibile

Tărâmul lalelelor

Femeie îmbrăcată tradițional pozează pentru presă

Așteptând să fie culese

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

4 Comments

  1. Cat de faine-s lalele comestibile! Arata intr-un mare fel <3
    Parca a fost ceva asemanator si-n Antwerpen, anul trecut, un covor mare de flori din care puteai sa-ti alegi la sfasit cateva ghivece iti doreai, dar nu m-am dus, am fost prea lenesa. Poate anul asta nu mai ratez..

    • Daaa, și sunt atât de ușor de făcut!
      Data viitoare nu mai rata, e frumos să vezi așa multe flori la un loc 😉

  2. Bine te-am gasit Dana! Am venit sa-ti multumesc pentru reteta de varza de Bruxelles cu pere pe care am gasit-o pe blogul tau cu retete vegetariene, Vio mi-a trimis linkul pe email.
    Am facut-o aseara si-am mancat cu mare pofta. Ce descoperire! Ca si tine, mancam varza de Bruxelles fie cruda, fie gatita la tigaie, dar e mult mai buna cu pere. Voi avea invitati in curand, abia astept sa-i surprind. 🙂

    Cat despre lalele, si eu le ador, am pus in curte anul trecut (mi-a dat soacra-mea bulbi) dar cred ca mi i-au mutat veveritele, c-au iesit cam razlete (noi locuim la Montréal si avem multe veverite pe care eu le si hranesc, deci am crescatorie nu alta).
    In toamna asta am cumparat 5,6 pungi de lalele, alaturi de zambile, toporasi, narcise, erau f. ieftini bulbii. I-am plantat foarte artistic, sa vedem ce iese, abia astept primavara.

    • Bine ai ajuns pe aici! 🙂 Ma bucur ca te-am inspirat cu reteta, sper sa le placa si invitatilor!
      Ce noroc ca ai gradina si poti sa plantezi asa de multe! Si veverite ca bonus 😉 Astept sa vad poze cu toate florile care vor rasari, artistic sau nu!

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *