Pages Menu
RssFacebook
Categories Menu

Posted by on 24 iul., 2019 in General, Olandezi | 0 comments

Căldură mare

Duse sunt verile olandeze cu căciula pe cap! De vreo doi ani avem căldurică, și ne bucurăm, bieții de noi, încercând să nu ne gândim că ăsta e efectul schimbării climatice care probabil va ridica apele și va inunda toată țara – care oricum e sub nivelul mării de felul ei. Experimentăm acum a doua săptămână de caniculă pe această vară, și e mai încinsă decât prima (cică prin sudul Olandei se vor înregistra 40 de grade, ce nu s-a mai pomenit pe aceste tărâmuri!). 

Am lucrat de acasă azi, udându-mi constant rochia și pielea și apoi așezându-mă în fața celor două ventilatoare. Am supraviețuit. Casa în care locuiesc e prost izolată și se supraîncălzește, ca un apartament de la ultimul etaj, deci săptămâna asta nu se doarme la noi. Noroc că am un sezon nou din Povestea Slujitoarei. 

În oraș e nebunie, se aruncă lumea să facă baie în orice ochi de apă se găsește. Am ieșit ieri la o terasă și, în timp ce noi transpiram cu spor la masă, sub umbreluță, lumea se arunca în Amstel fără rețineri. Din casele de vis-a-vis ieșeau oameni în chiloți, cu prosopul pe umăr, traversau strada și făceau o băiță. Alții veneau să se întâlnească la terasă cu prietenii, își scoteau hainele și se aruncau în apă. Avantaj bărbați, că femeile nu își prea permit luxul de a se dezbrăca la pieptul gol la terasă. M-am gândit serios ca înainte de plecare să mă arunc și eu, cu rochie cu tot, și apoi să mă urc pe biclă să pedalez. M-au oprit faptul că rochia era lungă și un pic cam dificil de intrat în apă cu ea, și frica de ce ar colecta pielea mea sensibilă din apa de râu. 

Tocmai ce m-am întors dintr-o vizită în România, unde am avut noroc de temperaturi super, și am dat de caniculită aici! Am multe să vă povestesc despre plimbarea mea, dar e greu pe căldura asta să mai faci ceva, așa că mai aveți puțină răbdare. Revin după ce mă răcoresc. Vă las să admirați un apus pe Amstel și fericiții înotători. Îmi plac la nebunie zilele astea, cu toată transpirația și nesomnul lor!

Vara în Amsterdam 01
Vara în Amsterdam 02
Vara în Amsterdam 03
Vara în Amsterdam 04
Vara în Amsterdam 05
Vara în Amsterdam 06
Semnatura

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *