Vreau o schimbare

De fapt cântecul de la Holograf era cu „vreau o minune”. Dar minunile sunt rare și am zis să nu mă hazardez, că pentru o minune am prea mult de așteptat. Știu foarte bine că dacă vrei o schimbare, o faci. Nu există un buton magic pentru schimbare, nu o poți cumpăra de la supermarket, dar, dacă o vrei, găsești o modalitate ca să o faci. Și ar fi bine să o faci tu, pentru că altfel or să o facă alții pentru tine, cel mai probabil nu în direcția dorită. Lucrurile, în general, sunt supuse schimbării, chiar asta dacă nu se întâmplă mereu prin transformări spectaculoase de la o zi la alta.

Dar ele se schimbă, iar noi ne chinuim să facem față schimbărilor, ținându-ne după ele ca niște cățeluși speriați. Îmi plac schimbările, dar mi-e al naibii de frică de ele. Mă gândeam zilele astea, citind vârtos cea de-a patra carte a Elenei Ferrante, la schimbările pe care le-a suferit viața mea de-a lungul timpului și, cum, cele mai multe dintre ele au fost decise de alții sau au fost, pur și simplu, întâmplări.

Singurele decizii de schimbare majoră luate de mine și numai de mine, au fost decizii luate din frică și au însemnat alegerea variantei mai puțin curajoase, mai cu picioarele pe pământ, mai puțin spectaculoase. Foarte probabil că nu sunt singura care face asta, dar, totuși, nu sunt deloc mândră de acest obicei.

Și acum, când viața mea se află într-un moment prielnic transformării, stau, cuminte, pe traseul pe care m-am nimerit să fiu. Nu știu cum să găsesc acel curaj sau acea nebunie de a te arunca cu capul înainte, cu „ce-o fi o fi” în minte. Îmi amintesc o discuție de când eram copil, cu prietena mea, despre zicala: „încercarea moarte n-are”. Cum susțineam eu, înțeleaptă, că sigur că încercarea poate să aibă și moarte.

Păcat că nu-mi amintesc și exemplele, date, cred că erau foarte haioase. Se pare că mă ghidez în continuare după acele convingeri. Încercarea aduce după ea posibile nereușite, și de ce m-aș supune de bunăvoie eșecurilor, când statul cuminte în bancă, chiar dacă nu aduce succes, ce-i drept, măcar mă ferește de mari dezamăgiri? Însă am ajuns într-un punct unde așa nu se mai poate. E nevoie de schimbare, și eu o să îmi adun tot curajul de iepure fricos și o să o fac. Aș vrea doar să pot să aleg anumite lucruri, felul în care ele se vor schimba, însă asta nu se poate întotdeauna. Nu putem controla tot. Nu putem dirija lucrurile. Putem alege să le încurajăm să se transforme, dar nu putem alege clar și direcția. Trebuie să fim deschiși posibilităților.

Acestea fiind spuse, să nu vă speriați dacă luna viitoare vă scriu pe blog din Costa Rica 🙂