Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 7 Sep, 2017 in General, Jurnal | 7 comments

Vizitele în România, ca la tribunal

În ultima vreme am constatat că atunci când se apropie o vizită în România încep să fiu tensionată. Există bucuria de a-i vedea pe cei dragi, da, există și bucuria de a revedea plaiurile natale, dar există și o tensiune, o încordare. Când mă duc în România mă duc ca la proces. Mă pregătesc ca de bătălie, îmi fac discursurile de apărare. Am nevoie de ele, pentru că România e ca o mare sală de judecată, mai ceva ca judecata de apoi. Judecătorii-s nemiloși și meticuloși, nu le scapă nimic. Analiza probelor e minuțioasă, rapidă, și oricum situația a fost dezbătută îndelung în adunările efectuate în lipsa ta. 

Trebuie să dau socoteală pentru tot ceea ce sunt sau nu sunt, ce am sau nu am, ce am făcut sau nu am făcut. Sunt datoare să fiu așa cum își imaginează ei că ar trebui să fiu. Sunt luată la rost pentru tot ce nu e regulamentar. În glumă sau cu lacrimi în ochi, oricum ar fi, oamenii vorbesc pătimaș, se vede că m-au așteptat luni de zile ca să-mi zică lucrurile alea.

Sunt și eu de vină pentru această stare de tensiune care crește în mine în apropierea vizitelor în țara natală. Prea sensibilă, nu pot să nu le iau în seamă comentariile și reacțiile. Prea dornică de a îi face să înțeleagă că sunt mulțumită cu viața mea, probabil. Din ultimele vizite m-am întors mereu încărcată cu energie negativă. Sper, totuși, să fie doar o etapă în viața de expat, să treacă toată lumea cu bine peste și să mă duc cu bucurie în vizită oricând. Dacă nu, va trebui să încep să caut soluții.

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

7 Comments

  1. Of, draga mea (chit ca nu ne cunoastem personal) permite-mi sa te imbratisez cu drag, din suflet, si cu acelasi necaz!
    E atat de rau cand te judeca cei dragi sau semi-dragi (n-am alta rima)… si nu le explici ca oricum nu are rost. Nu au inteles nimic Niciodata. Doar agresivitate directa sau pasiv-agresivitate… Sunt intruzivi, abuzivi daca ii lasi, si lipsiti de granite sufletesti. Doamne fereste sa se ocupe de probleme lor! Eu zic merci ca mai exista si oameni care si-au mai tratat traumele si putem sa ne imprietenim. Am ajuns sa fiu mandra ca sunt ciufuta si nu-mi place. De fapt, cel mai dureros e cand te judeca cei foarte apropiati si care ar fi putut pricepe ceva daca … chiar ar fi putut sa-ti fie apropiati de suflet. Ceilalti sunt doar foarte agasanti. De vina sunt comunismul, lipsa de empatie si de cultivare a emotionalului, si mai ales, zic eu, lipsa iubirii.Oricum nici nu le pasa, desi isi declara poate dragostea/bunele intentii fata de victima. Pot sa imi imaginez prin ce ai trecut ca si eu am trecut prin ale mele… Singura rezolvare a fost sa ma tratez eu, sa intorc spatele, sa ma incerc sa nu sporesc cercul agresivitatii. Sunt un fel de ciufuta izolata, desi nu am cerinte prea mari. Doar sa fiu si eu iubita de cine nu poate, dar suntem legati de la natura. De la ailalti ce pretentie sa mai am…Daca ai solutii, as fi curioasa.

    • Ciufută izolată s-ar putea să ajung și eu 🙂

  2. Si daca ai indeplini „criteriile imputate” oricare ar fi ele tot ar fi la fel de tocat modul in care ai facut-o. Stii, ca atunci cand erai in scoala, erai premianta si…. erai mai bine tratata/iubita? Poate mai scapai de unele chestii,gen bataie, dar tot la stalp sfarseai.Doamne feri sa ai 1 kil in plus sau o pereche de ochelari, sau sa fii mai bruneta, sau sa-ti placa romana in loc de matematica… Asta ca sa vorbim de „banalitati”. Competitie aiurea, invidie si dispret. Sentimentul ca daca ai fi Altfel ai fi iubita. Pe dracu :)… si ramane durere, confuzie, furie, lipsa de comunicare, dar si puterea de a nu claca 🙂

  3. Mi-au plăcut comentariile. Chiar dacă nu sunt expata, mă regăsesc în ce spuneti aici. Aveam aceleași probleme peste tot, indiferent unde ne-am afla.

  4. Noi nu mai vrem sa revenim asa curand. Pur si simplu ne-am obisnuit aici, unde simtim ca nu ne pasa daca suntem diferiti. Ma simt bine asa, fara corul judecatorilor si ochii critici.
    Ani de zile eram judecata ca nu am aia, sau nu facui ailalta. Am si aia si ailalta si au aparut altele.

  5. Și uite așa au trecut 2 ani de cand n-am mai trecut prin Romania. Imi e dor de câțiva prieteni, de nepotica mea, de frati-miu, dar mi-ar placea ca vizita mea sa nu depăseasca o zi, poate doua, dar inainte sa treaca bucuria revederii. Dar cu cat trece timpul intre vizitele mele, cu atat de lungeste lista de reprosuri :)) Eu inca n-am gasit solutia si pentru ca imi strica cheful, prefer sa stau unde imi place si sa fac ceea ce imi place. Vorbesc cu cei care reusesc sa treaca peste reprosuri pe skype sau prin mesaje. Sau vin sa ma viziteze la mine acasa, cand au altceva de facut decat sa critice.

    • Interesant să descopăr că unii merg așa rar. N-aș vrea să ajung acolo, dar vă înțeleg perfect! Ultima vizită în România m-a făcut să mă gândesc, pentru prima dată, că poate fac niște eforturi prea mari de a mă menține totuși în viețile celor de acolo. Mi s-a părut foarte trist, dar asta-i viața.
      Tot mai sper să găsesc un echilibru, să nu ajung să evit vizitele…

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *