Vizita de primăvară în România

Am fost în România săptămâna trecută, pentru o semi-vacanță. Am muncit un pic de acolo, dar în cea mai mare parte am stat în curte, la aer. Primele zile m-au așteptat cu soare, unele atât de calde că am trecut la rochie. A fost o binevenită pauză de limpezire a minții. Nimic nu e ca băutul cafelei pe preș, lângă zambile, verificând ce narcise au făcut boboci sau când încep să înflorească vișinii. Am asistat și la deschiderea primei flori de vișin – era noaptea, pe la zece.

Ca (aproape) tot românul plecat din țară (și mulți dintre cei de acolo care trăiesc la oraș), am nostalgia curții de la țară, unde pământul e pământ și nu nisip cu scoici, roșia are gust, pot să culeg leuștean din grădină și fructe din pom. De data asta am avut timp să stau și să inhalez tot aerul de țară, presărat cu miros de plastic ars din când în când (ce plăcere!), să ascult broaștele noaptea și păsările ziua. E prima dată după ceva timp când merg acolo doar ca să vizitez, fără motive tragice sau alergătură cu actele. A fost bine. Nu am avut timp să stau și prin București, am fost așa, în trecere spre aeroport, suficient cât să iau merdenele de la piața Amzei și niște prune uscate tot de la piață, dar și să fac o vizită de fițe la Mița Biciclista. Ce să zic, am gusturi amestecate.

Pe cât de mult îmi place să stau în curte, pe atât de distanțată mă simt de tot restul vieții de acolo. În mașină, uitându-mă la câmpurile verzi și obișnuită ca în Olanda să văd din tren tot felul de animăluțe, am exclamat bucuroasă la un moment dat: „uite iepuri!” Și, în timp ce vecinul de mașină se uita mirat spre câmp, am continuat: „Ah, nu, un iepure și o lebădă”. Când ne-am mai apropiat mi-am dat seama că am nevoie de dioptrii noi și că erau de fapt doi căței amărâți, probabil abandonați. S-a râs copios pe seama mea. Azi am mers cu trenul și am văzut multe lebede și mi-am adus aminte de acel moment, de aceea scriu acum. Am văzut și multe gunoaie, în special pungi de plastic fluturând poetic atârnate de tufișuri. M-am întristat de situații, povești și atitudini. Dar așa sunt toate vizitele în Ro, dulci-amărui, uneori cu balanța înclinată mai mult într-o parte sau alta. Pisicile sunt întotdeauna dulci.

Înapoi în Olanda, am parte de soare și știți ce mult înseamnă asta, și e acel moment din an când natura începe să explodeze. E frumos tare. În curând o să îmi beau cafeaua pe câmpul cu lalele. Dacă mă țin picioarele să pedalez; dacă nu, lângă lalelele din oraș. Abia aștept să văd verde peste tot și să mă bucur de perioada asta până vine canicula. Voi cum vă petreceți începutul primăverii?