Un weekend la Roma

La sfârșitul lui noiembrie am făcut o excursie la Roma. Motivul principal a fost nunta unei prietene, dar am profitat de ocazie și am stat câteva zile ca să și vizitez orașul. Un pic, acolo, că în două zile nu-i timp destul pentru toată Roma. Am ajuns într-o zi de joi înnorată și gri, dar diferența de temperatură era semnificativă. De la 5 grade C în Amsterdam, am ajuns la 19 grade, de mi-am scos straturile de haine de pe mine ca Baba Dochia, în scurta plimbare făcută în prima după amiază. În zilele următoare s-a făcut mai frig, dar măcar a ieșit și soarele. Am stat la un hotel aproape de Piața Repubblica, mi s-a părut cel mai convenabil ca să fie aproape de stația Termini și de centru.

Fiind la Roma pentru prima dată, am vrut să vizitez cele mai cunoscute atracții turistice, dar mi-am dat seama că trebuie să exclud din ele pentru că nu era destul timp, așa ca am tăiat de pe listă, din start, Vaticanul. L-am lăsat pentru data viitoare, care cine știe când o mai fi. Biletele de avion pentru Roma sunt destul de ieftine, dar nu pot să zic că e un oraș în fruntea listei celor la care vreau să mă întorc. Este foarte frumos și plin de istorie, de locuri și clădiri interesante, dar este un oraș agitat, cu trafic nebun, haotic și plin de turiști. Am înțeles că în noiembrie hoardele de turiști sunt mult mai reduse, dar mie tot mi s-au părut mulți și a fost obositor să îi evit pe ei și mai ales pe toți băiețașii care încercau să facă un ban de pe urma turiștilor.

La fiecare zece pași un indian îmi îndesa sub nas un băț de selfie: „Selfie stick, maaaaam?”. Mai erau unii care încercau să-mi ofere nu se știe ce, pentru că nu stăteam să-i ascult, alții vindeau bilete și tururi organizate, apoi erau și cerșetorii care vorbeau ceva ce semăna a limba mea natală. Ăsta e blestemul orașelor care atrag mulți turiști, n-ai ce să faci. Poți să eviți centrul, dar când ești undeva pentru prima dată, de obicei vrei să vezi ce-i mai important. În ultimii doi ani a început să fie mult mai aglomerat și în Amsterdam, prin urmare evit centrul pe cât posibil.

Dar să revenim la Roma. Am mers mult, am vizitat cât am putut. Am văzut Colosseumul și am fost foarte bucuroasă că am reușit, era un loc unde vroiam neapărat să merg. Nu am avut bilet cumpărat dinainte, am stat la o coadă care cred că a durat vreo 15 minute. În rest, am vrut să văd străzile, mi-a plăcut cum la fiecare stradă – hop! – îți sărea-n față câte o ruină cu coloane și alte minunății. Ei, exagerez acum, pe unele străzi erau doar ruinele caselor prost întreținute. La fântâna Trevi m-am strecurat prin mulțime și am reușit să arunc și-un bănuț, mi-am pus o dorință, chiar dacă nu e fântână de dorințe și bănuțul înseamnă că mă voi întoarce la Roma. A, acolo l-am văzut și pe Stephen Hawking, dar am fost așa de luată prin surprindere că nu am știut să zic și eu bună seara măcar. Nu eram sigură că e el, dar am văzut în ziar a doua zi că era la Roma, deci mi s-a confirmat. A fost frumos să văd și columna lui Traian, Panteonul, mi-a plăcut la Scările Spaniole (merită să mergi acolo la apus, se vede foarte frumos).

M-a dezamăgit un pic Bocca Della Verita – era coadă ca să bagi mâna-n renumita gură și să faci o poză. Eu am făcut doar câteva poze și-am pornit mai departe, am luat-o spre râu și chiar aproape de acea zonă este podul Ponte Palatino, de unde vederea spre Tibru este cea mai frumoasă, după părerea mea. Poate erau și culorile toamnei, dar arăta superb și, cu un strat subțire de ceață în depărtare, peisajul arăta chiar ca o pictură. Mi-am făcut și o prietenă pe acest pod, o tipă pe care am rugat-o să îmi facă poze și care s-a dovedit a fi româncă și foarte drăguță. Așa că am și eu o poză frumoasă pe acest pod.

Dintre cartierele vizitate, cel mai mult mi-a plăcut zona Rione i Monti, cu străduțele ei pitorești. A, și zona de pe lângă Piața Navona, tot cu străduțe și magazine drăguțe e. Foarte frumoasă! Am fost și în renumitul cartier Trastevere, dar am ales în mod greșit să merg de dimineață, pe la 10, când încă nu se deschiseseră magazinele, era plin de mașini venite cu aprovizionarea și aurolaci abia treziți din somn. M-am învârtit un pic pe acolo, am găsit o piață de legume și zone mai frumoase, dar nu pot să zic că am experimentat așa cum trebuie acest loc. Sunt sigură că după amiaza, în lumina soarelui, arată mai prietenos și mai pitoresc.

De mâncat, n-am mâncat prea bine. Ba am găsit închise restaurantele despre care citisem pe net, ba n-am mai avut forță să merg prea departe pentru mâncare. Cu siguranță se mănâncă mai bine decât am nimerit eu. Dar măcar înghețata nu m-a dezamăgit! Cel mai mult mi-a plăcut cea de migdale amare de la Antonieta Cecere, pe lângă Trevi, și una de fistic și cardamon (divină!) de la Verde Pistacchio, pe Via Nazionale.

Duminică a fost nunta, care a început cu o ceremonie într-o sală frumoasă la Campidoglio și a continuat într-un club. A fost tare greu să stau pe tocuri, după două zile de mers, dar am rezistat și m-am și distrat. Cam asta ar fi. Vă las în compania pozelor: