Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 30 Oct, 2018 in General, Jurnal | 0 comments

Semnez condica

 

Azi noapte am visat că o prietenă făcea mișto pe seama faptului că în ultima vreme scriu foarte rar pe Danarozmarin. Avea dreptate. Am cam neglijat acest blog, chiar și pagina lui de FB. Am fost foarte ocupată cu Amsterdamian și interviurile pe care le-am făcut cu tot felul de oameni interesanți, precum și cu restul vieții. Aveam în plan interviuri cu oameni interesanți și pentru acest blog, dar, cum timpul este limitat, ceva a trebuit să pice, pentru că e imposibil să le fac pe toate. 

Așa că am zis să intru azi un pic să semnez condica, să văd dacă mai știu să scriu românește, și să vă anunț că mai sunt prin zonă. Am avut parte de niște luni intense, am avut și energie din belșug, acum sper că o să mă mai liniștesc și eu, odată cu venirea frigului. Pe cât de letargică a fost prima jumătate a anului, pe atât de agitată a fost cea de-a doua. Săptămâna trecută am fost câteva zile la Nisa, în Franța.

Plaja din Nisa

A fost o vacanță mai mult decât binevenită, a fost absolut necesară! Am avut și norocul să prind o vreme superbă, 22-23 de grade, dacă aș fi fost pregătită aș fi putut să fac baie în mare (erau oameni care făceau baie și nu uitați că m-am călit pe plajele olandeze, 23 de grade pentru mine sunt perfecte). M-am plimbat prin zonă, am văzut câteva locuri superbe unde vroiam să ajung de mult, cum ar fi Menton și Èze, am dat o tură și prin Monte Carlo, care a fost pierdere de vreme pentru mine, dar în principal am stat la soare, pe plajă, cât de mult s-a putut. În ultima zi a turnat cu găleata, curgeau râuri pe străzi, dar tot a fost frumos, și am găsit un adăpost unde puteam să stau pe plajă și să admir culorile superbe. 

Plaja din Nisa, înainte de furtună

Ploaia a făcut trecerea mai ușoară la vremea de Amsterdam, dar nu m-a pregătit destul de bine pentru cele 3 grade care erau aici duminică. Mi-au înghețat țurloaiele în drumul spre casă și mai că nu mi-au clănțănit dinții. De fapt, cred că mi-au clănțănit. Momentan mă simt de parcă am fost plecată un an și am uitat cum e vremea pe aici. Ce-i drept, a fost bună anul ăsta, e normal să mă văicăresc acum de frig și mocănească. S-a mai schimbat și ora și e întuneriiic, vai de fundul nostru! Pe la ora opt seara sunt pregătită să mă bag în pat la somn, numai că mă uit la ceas și realizez că e cam devreme. S-a dus traiul bun, gata, iarna e aici, de acum încolo fiecare scapă cum poate. 

Bine, eu sper să scăpăm cu toții și să ieșim în primăvara următoare întregi și fără sindromul oboselii postvirale. Dar mai vorbim până atunci. Sper. Că la ritmul în care public în ultima vreme…

 

 

Share!Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on TumblrShare on Google+Share on RedditShare on LinkedInShare on StumbleUpon

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *