Pedalez fericită

Daaaa, într-un final glorios am reușit să îmi cumpăr o bicicletă amsterdamiană și am și folosit-o! M-am hotărât brusc, când am aflat că urmează o nouă grevă a GVB, transportul local care mă căra de obicei cu tramvaiul (+ autobuz) către serviciu în fiecare dimineață. Așa că am zis: acum ori niciodată! Și am atacat. Bicicleta este una second hand, desigur, este mică și mov, cu lanț ruginit, dar cauciucuri bune. Am dat pe ea 75 de euro. Încă nu am pozat-o, ca să v-o prezint, pentru că vreau s-o aranjez puțin înainte. Săptămâna viitoare o să o duc să îi montez coșuleț în față (dacă vă amintiți din postarea mea anterioară, acesta era un must, și chiar am nevoie de el). După aceea facem și poze și arătăm la lume bicicleta.

Primul drum cu ea a fost spre casă, după ce am cumpărat-o. Eram în fustă și m-am simțit oarecum ciudat în primele 10 minute. După aia mi-a trecut. A fost interesant primul drum, pentru că nu am mai mers pe biclă fără viteze și cu frână de picior de când eram copil, dar mi-am reintrat în obiceiuri destul de rapid. Al doilea drum, în ziua cu greva, a fost pe ploaie. Nu am avut pelerină, nici umbrelă nu am fost în stare să țin, că încă nu mă simt capabilă să conduc cu o mână. Am ajuns la serviciu destul de murată, dar nici asta nu mi-a domolit entuziasmul. Ba chiar l-a crescut, pentru că eram mândră ca am mers pe ploaie.

După aceea am încercat și varianta de mers cu tocuri, nu a fost foarte comodă, dar nici prea grea. Așadar, sunt decisă să o folosesc de acum încolo ca mijloc de transport, cât de des posibil, cel puțin până mi se duce entuziasmul sau până vine frigul. Până la serviciu pedalez vreo 30 minute, poate 40 dacă aleg drumul greșit și mai ocolesc. Nu-mi place să merg mereu pe același traseu și sunt fericită că pot să aleg în fiecare zi ce străzi am chef să văd. Încerc să evit la maxim străzile principale și merg pe străzi frumoase, pe unde mă deranjează doar câteva mașini și scutere. Chiar mă întreb de ce o fi așa liber pe străzile alea, pentru că nici bicicliști mulți nu sunt; oare toată lumea preferă să meargă printre mașini și să stea la stop?

Nu mă așteptam, și trebuie să vă spun că am avut o mare surpriză, să îmi placă așa de mult să merg cu bicicleta dimineața. Mă gândeam că o să fiu zombinelă morocănoasă și că nu o să fiu în stare să pedalez. Dar, de fapt, când ies din casă și o văd, îmi trece și somnul, îmi trece și zombineala. Este destul de obositor și lung drumul, am o grămadă de delușoare de trecut, peste canale, dar se eliberează serotonina din belșug 🙂 Am citit undeva că mersul pe bicicletă este la fel ca și alergatul: combate depresia deoarece convinge serotonina să își crească nivelul. Pot să le confirm cercetătorilor britanici că sigur așa este; nu că aș avea vreo depresie, dar sunt mult prea fericită când merg cu bicicleta.

Singura problemă de până acum este cea cu găsit loc de parcare când ajung seara acasă sau când mă opresc pe undeva, pe drum. Ieri m-am învârtit 10 minute prin zonă ca să găsesc un loc liber lângă un stâlp, să o pot lega. Mi-am amintit de turele pe care le dădeam în București când ajungeam seara acasă cu mașina. Dar aia era muuult mai complicat. O să îmi ia ceva timp până învăț pe unde se parchează biciclete și cum să înfig și bicla mea în mormanul deja existent lângă stâlp.

Până una alta, pedalez fericită în fiecare dimineață, cu vântul în plete și cu ploaia pe urmele mele.

Câteva poze făcute în drum spre serviciu:

Și-am încălecat pe-o șa….