Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 16 mai, 2013 in General, Jurnal | 2 comments

Pe aici, primăvara vine în mai. Câteva ore pe zi.

Sunt bulversată rău de vremea de anul ăsta. Corpul meu nu mai știe ce anotimp să creadă că e. După o iarnă lungă și zăludă, am plecat în vacanță la 30 de grade, după care am ajuns în România la vreo 20 de grade, m-am întors în Amsterdam și era iarnă din nou. Dă-i iar cu geacă de iarnă și căciulă. Săptămâna trecută ne-a făcut să credem că gata, în sfârșit, vine și aici primăvara – în jur de 17 grade la prânz! Au început să înverzească în disperare toate grădinile și să înflorească toți pomii. După care a venit toamna, cu norișori, ploicică, vântuleț.

Mai mare dragul! Ieri, după o zi urâtă, s-a gândit soarele să iasă puțin, așa că m-am repezit să fac niște poze prin cartier, ca să demonstrez că există primăvară și în Amsterdam. Deși n-o să impresioneze pe nimeni, pentru că în România umblă lumea în sandale și tricou și am văzut eu pe FB că în unele grădini cireșele sunt deja pârguite, în timp ce pe aici de-abia sunt în floare. Dar tot e frumos, chiar și așa, cu doar câteva ore de primăvară pe zi, fie ele și la sfârșitul zilei. Numai să fie! (Zise Dana stând confortabil pe canapea, cu centrala mergând și uitându-se la șuvoaiele de afară).

Acesta este canalul din zonă, plin de pomi înfloriți:

Canalul înverzit

Flori de cireș

Liliacul este aproape înflorit

Tufă de liliac pe marginea apei

Lumea face curățenie prin grădini și reorganizează ghivecele

Reorganizarea ghivecelor

Pisicile se plimbă cu spor

Pisică ieșită la plimbare, fugărind fotograful

Florile își văd de treabă

Rostopască

Zăpadă de petale

Lăcrămioare

Iar poze de azi n-o să pun, că nu vreau să deprim pe nimeni.

2 Comments

  1. Vorba aia, bine ca vine intr-un final! Pozele sunt chiar frumoase 🙂
    Astept si un articol cu poze pe ploaie, pana la urma astept sa vad realitatea de departe, nu doar partile frumoase 🙂
    Si spun asta chiar daca optimismul e o mare calitate de a mea 🙂

    • Mulțam! Ai dreptate, trebuie să pun și niște poze cu ploaie, că să vadă lumea cum e vremea în majoritatea timpului 🙂

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *