Ce au în comun vitamina D și bicicleta mea

Vitamina D este noua vedetă a sezonului. În fiecare an ziarelor și blogurilor le cășună pe câte un subiect și îl despică în șapte până ne plictisim cu toții de el. Anul acesta, toată lumea scrie despre vitamina D. Nu e de mirare, pentru că am avut o iarnă așa lungă și urâtă iar vitamina D a făcut câteva victime. De când mă știu, la ieșirea din iarnă eram puțin obosită și anxioasă – ca toată lumea din jurul meu, de altfel – și dădeam cu toții vina pe astenia de primăvară. De obicei mâncam niște salate, ieșeam la plimbare de câteva ori și până în aprilie ne reveneam cu toții și uitam că a și existat acea stare de oboseală. Ei bine, altfel stau lucrurile când iarna e lungă și mai ales când locuiești în Olanda.

Am mai citit de-a lungul timpului despre vitamina D, dar nu mi-am pus niciodată serioase probleme legate de producerea ei, pentru că știam că e suficient să mă expun la soare ca să o produc și se rezolvă orice problemă. Până anul ăsta, când minunata vitamină s-a gândit că ar fi cazul să îmi demonstreze cât este ea de șmecheră. După cum știe toată lumea și după cum mă plâng în mod frecvent, în Olanda nu prea e soare. Așa, în general, nu doar iarna, ca în România. Iar vitamina D este o vitamină pe care o producem când ne expunem la soare. De unde rezultă că în Olanda e mai greu să produci vitamina D, indiferent de anotimp. Foarte greu, până spre imposibil chiar, în timpul iernii, mai ales dacă ești o persoană care pleacă la serviciu dimineața când e încă întuneric și se întoarce seara, tot pe întuneric.

Iarna trecută am supraviețuit mai ușor, poate pentru că și iarna a fost mai blândă și mai scurtă, dar anul ăsta n-am mai fost așa de norocoasă. Probabil și pentru că, de când locuiesc în țara asta, mi-au tot scăzut rezervele și n-am mai produs nimic în schimb sau am produs prea puțin. Așa se face că prin luna februarie m-a lovit o mare oboseală. Dar mare. Care nu trecea nici cu zece ore de somn. Pentru că nu era oboseală din aia care te face să vrei să dormi; era pur și simplu o sfârșeală care mă făcea să nu vreau să mă mișc din pat. Dimineața, abia mă spălam și mă îmbrăcam iar fiecare pas făcut era o adevărată provocare, cerea atât de mult efort de parcă urcam pe munte.

Oboselii i s-au alăturat bucuroase și niște stări depresive de mai mare dragul. S-au gândit că se încadrează bine în peisaj. Am tot sperat că trece, am mâncat fructe și băut smoothie-uri – că m-am gândit că e vreo lipsă de vitamine – dar starea mea nu se schimba nici măcar un pic. După vreo lună de distracție din asta și căutări pe Internet, am tras concluzia că e posibil să fie o lipsă de vitamina D. Da, m-am documentat înainte, că la doctor trebuie să te duci pregătit, mai ales la doctorii olandezi.

Am cerut să mi se facă analizele și a rezultat, într-adevăr, că nivelul vitaminei D era sub limita minimă. Mai avea puțin și se epuiza. Combinată cu o deficiență de fier, dar nu foarte semnificativă. Mi-a dat nenea doctorul să iau suplimente. Vitamina D în formă lichidă, în doză mare, pusă într-o seringă și luată o dată pe săptămână. La două zile după prima doză m-am trezit dimineața ca alt om: odihnită și cu chef de viață. M-a ținut vreo două zile așa, la nivel maxim, după care a început să scadă iar, de abia așteptam să se împlinească săptămâna ca să îmi iau următoarea doză 😀

După care faza s-a repetat și tot așa, până când am ajuns la un oarecare echilibru permanent. Din păcate n-am mai ajuns la farmacie să îmi iau restul de droguleț, așa că acum înghit vitamina D pastile, de la care nu simt același efect minunat. Aici o să fac o paranteză și o să vă povestesc de ce nu mi-am luat toată rețeta (pentru trei luni) de la început: farmaciile olandeze nu îți dau decât medicația pe o anumită perioadă, în funcție de medicament. Când se termină, mergi și iei restul. Nu mi-a explicat nimeni de ce fac asta, dar o să întreb data viitoare când mă duc să îmi iau rețeta. Pentru că o să mai iau niște seringuțe chiar dacă teoretic a venit primăvara și în curând vara, deoarece nivelul de expunere la soare este tot mult prea scăzut pentru ceea ce aș avea nevoie.

Pentru că, de când le-am întrerupt, oboseala a început să revină – nu așa rău ca astă iarnă – și nu vreau să ajung iar legumă. Desigur, n-o să mă bazez doar pe suplimente, o să încerc să mă expun și la soare, dar asta este în continuare o problemă, pentru că, de exemplu, îmi iau masa de prânz afară, pe o bancă, la soare, dar sunt atât de bine îmbrăcată, că nu am decât fața și palmele expuse, ceea ce nu prea este suficient. O să am noroc probabil, vreo săptămână, la vară, să pot să stau afară în tricou, dar, până atunci, trebuie să mă bazez pe suplimente.

Am citit mult despre vitamina D, pentru că m-a afectat atât de tare și am vrut să aflu de ce atâta vânzoleală în jurul ei. De fapt, știu că orice deficiență am avea poate avea efecte destul de neplăcute, atunci când nivelul atinge cote minime. La fel și cu excesele de diverse feluri. Echilibrul este greu de atins și de păstrat. Mi-au plăcut articolele Cristelei Georgescu despre vitamina D; deși sunt lungi și par greoaie, și se concentrează mai mult pe copii, a meritat să îmi fac timp să le citesc, pentru că adună laolaltă toate informațiile găsite pe bucăți prin alte părți și are o viziune asupra sănătății mult mai apropiată de a mea.

Acum, ce au în comun vitamina D și bicicleta mea, cred că v-ați dat seama. Din păcate, bicicleta n-a mai fost folosită din septembrie anul trecut, din motiv de vreme rea. Acum a fost scoasă de la naftalină ca să fie pusă în funcțiune (după ce marea pană pe care o are va fi reparată) și să sperăm că își va face datoria de a-și expune stăpâna la soare suficient timp cât să-și producă vitamina D și o s-o ajute și să își dezmorțească încheieturile ca să nu-i mai scârțâie.

De ce vă povestesc toate astea? Nu pentru că sunt convinsă că nu puteți dormi noaptea de cât de obosită sunt eu, ci pentru că recomand oricui se simte obosit să facă analize ca să determine dacă este o lipsă de vitamina D (sau poate alte vitamine, minerale). În special celor care locuiesc în Olanda dar și celor din România (dacă lucrezi de dimineața până seara și nu te vede soarele decât cinci minute până la stația de metrou, ai toate șansele să ai lipsă de vitamina D).

Este foarte ușor să confundăm deficiența de vitamina D cu oboseala și să considerăm că dacă dormim mai mult o să ne revenim. Cel mai bine e să știm sigur de la ce provine acea oboseală sau depresie și să luam măsuri: fie suplimente, fie doar expunere la soare – cine are. Pentru că, netratată, are efecte grave, de la oase fragile până la boli de inimă și cancer. Și nu ne dorim asta. Cel puțin nu din cauză că n-am luat o amărâtă de pastilă sau n-am stat la soare câteva minute pe zi.

Eu mă duc mâine la farmacie să fac aprovizionarea. Cine are soare, să-și pregătească tricoul cu cele mai scurte mâneci și să iasă la plimbare. Sau rochia, că am auzit că acolo unde e soare femeile se îmbracă în rochii.