Biciclete pe câmpii…

Pe câmpiile și prin orașele olandeze. Se știe că în Olanda se circulă mult cu bicicleta. Ea este la loc de cinste în orice casă olandeză. În unele cazuri este privită aproape ca și un membru al familiei. Bicicletele se transmit din generație în generație, și nu este deloc neobișnuit ca nepoata, spre exemplu, să folosească bicicleta ce a fost a bunicii (asta dacă bunica nu o mai folosește sau s-a îndurat să își cumpere una mai nouă, că poate nu o mai țin puterile să pedaleze la aia veche și ruginită).

Am observat că aproape toți oamenii care se mută aici, indiferent din ce țară vin, sunt mai mult decât încântați să își cumpere biclă și să o folosească pentru transport propriu, transport copil, cățel și multe altele. Mă distrează foarte tare acest obicei. În România, după cum bine știm, e cam dificil să te deplasezi prin oraș în acest fel. Îmi amintesc că atunci când eram eu mică (în perioada comunistă), multă lume folosea bicicleta ca să meargă de colo-colo; probabil din lipsă de bani și mașini. Îmi plăcea tare mult când tata mă lua pe portbagajul bicicletei și mă căra după el, pe unde avea treabă. Era mai bine decât cu mașina, ne puteam opri unde aveam chef, nu era trafic, și nu pedalam eu. Dar, chiar și atunci, era un obicei mai degrabă bărbătesc, doar câteva femei (cele mai tupeiste) mergeau la serviciu cu bicicleta. Iar mie, țin minte că nu mi s-a dat voie să merg la școală cu bicicleta, deși am insistat; era considerată bună doar pentru „joacă”. Din păcate în ziua de azi foarte puțini oameni mai folosesc bicicleta, este demodată și a rămas doar pe post de jucărie pentru copii.

Și acum, tam-tam! O să recunosc: nu mi-am cumpărat (încă) bicicletă! Da, circul în continuare cu tramvaiul! Asta nu din cauză că îmi place neasemuit de mult să merg cu un tramvai în care călătorii, atunci când se urcă, salută șoferul (deși e drăguț obiceiul); nu din cauză că ar fi ieftin, pentru că nu este. Ci din cauză că am analizat și nu mi s-a părut un obicei practic. Să nu spuneți asta niciodată unui olandez, o să vă considere ori nebun, ori prost. Nici măcar unui expat care locuiește aici de multă vreme să nu-i spuneți așa ceva 😀

Pentru mine, până acum, cel puțin, nu și-a arătat utilitatea. Nu sunt o privighetoare de dimineață, așa că gândul la pedalat jumătate de oră nu mă încântă absolut deloc. Plus că seara îmi place să hoinăresc, de cele mai multe ori fără traseu bine stabilit (mă decid pe parcurs) și să fac poze. Dacă aș fi cu bicicleta, ar fi puțin mai complicat și mult mai puțin spontan. Dar, vine câte o zi, în care transportul public e în grevă (mama lor de nesimțiți), sau este o vreme superbă, și atunci parcă îmi vine un chef să pedalez și eu fericită alături de ceilalți. Așa că este foarte posibil ca în curând să investesc într-o bicicletă la mâna a doua (între 100 și 150 de euro, ca să nu fie dintre cele mai rablagite), cu portbagaj (în față) pe care să pun coșuleț, cu încuietoare pe spate, și cu niște flori de plastic prinse de coșuleț. Și este foarte posibil să n-o folosesc decât de cinci ori pe lună, dar bun și așa. Am deja o bicicletă aici, mi-am adus-o pe cea din România. Dar stă în casă. Mi-e milă de ea. Nu pot să o car zilnic pe scări și nici nu pot să o las afară, că probabil dispare până a doua zi. Se fură bine de tot, este o întreagă mafie care se ocupă cu așa ceva. Probabil de aceea (și nu doar din cauza zgârceniei), bicicletele folosite aici ca mijloace de transport nu sunt nici pe departe arătoase. Cei mai mulți oameni cumpără una la mâna a doua pentru că adevărul e că nu prea rentează să îți iei una nouă și să riști sa îți fie furată. Și oricum se strică stând afară în ploaie.

Acum, că am făcut portretul robot al bicicletei pe care s-ar putea să mi-o doresc, nu mai trebuie decât să găsesc o zi (două, trei) în care să o caut prin magazine, și o altă zi cu soare în care să o și găsesc.

Cred, totuși, că este un lucru inevitabil.