Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted by on 26 mart., 2012 in Jurnal | 0 comments

Am început amenajarea grădinii

Anul ăsta m-am hotărât că e timpul ca balconul nostru să intre și el în rândul lumii. Adică al lumii balcoanelor olandeze. Adică să fie transformat, încet, încet, în junglă 😀 Ei poate nu chiar junglă, dar ceva flori și bălării tot trebuie să aibă orice balcon care se respectă. Și fiindcă în weekend tot a fost o super vreme, am decis că e momentul să vizitez unul din marile magazine de grădină, Intratuin. Încă de pe drum m-am prins că ceva nu e în regulă – era multă lume care mergea în acea direcție, și de obicei e cam gol prin zonă.

Când am ajuns acolo am văzut însă, în toată splendoarea, cum se manifestă pasiunea acestei nații pentru flori. Era nebunie, nu erau locuri în parcare, nici la mașini, nici la biciclete, trebuia să te lupți pentru un coș iar înăuntru te călcau în picioare, dacă nu erai atent. Toată lumea, de la copil de doi ani până la băbuțele care se deplasau în cărucioarele lor speciale, căra flori, răsad, pământ, ghivece, și tot ce se mai putea găsi pe rafturi. M-a cuprins febra când am văzut așa multe flori, de-aș fi cumpărat tot magazinul, doar că nu aveam cum să le car, așa că a trebuit să mă potolesc repede. Oricum, baza grădinii de pe balcon a fost pusă. Am plantat flori și am pus semințe. Sunt tare curioasă cum se vor dezvolta, având în vedere vremea din țara asta. Dar dacă în tot restul orașului cresc, trebuie să crească și la mine pe balcon, mă gândesc.

Hortensie
Nu-ma-uita
Ranunculus

Am plantat o hortensie, niste ranunculus, o albastrea, plus un zmeur. Da, da, zmeur, că am văzut eu la cineva cum a crescut pe balcon și a avut super recoltă. Nu mă aștept să mă satur din el toată vara, dar ar fi interesant să am niște fructe pe balcon.

ghivece

Am semănat și o grămadă de semințe, ăsta va fi un adevărat experiment. O să mai urmeze alte postări, în cazul în care experimentul va fi unul fericit. În caz contrar, vor fi oricum postări cu noile flori gata înflorite pe care le voi cumpăra de la magazin  ca să umplu ghivecele 😛

Post a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *